Hot City - Cultura urbana feminina

Imi place inghetata la nebunie; stiu ca si voua. Daca as cunoaste pe cineva care imi spune ca nu-i place inghetata, as presupune imediat ca e un om foarte rau si m-as abtine de la orice fel de comunicare cu el. Asa ca m-am gandit sa va povestesc cum am ajuns sa avem inghetata de la bun inceput.

Nu e nevoie sa dispui de tehnologie moderna din ziua de azi ca sa-ti dai seama ca un desert rece e un lucru cat se poate de placut intr-o zi de vara- si stramosii nostri de foarte demult si-au dat seama de asta. Dar trebuie sa dispui de tehnologie moderna ca sa poti face prepara un asemenea desert in mod convenabil, si iata de ce, la inceput, stramosul inghetatei era un privilegiu rezervat bogatilor si nobililor.

Asta pentru ca gheata trebuia stransa in vreme de iarna din lacuri inghetate si pastrata intr-o incapere subterana izolata....in fine, treaba complicata atunci cand n-ai frigider. Oricum, primele deserturi inghetate nu erau propriu-zis inghetata ca a noastra, ci mai mult siropuri amestecate cu gheata. Persanii, de pilda, au inventat un fel de budinca cu gheata, un soi de paste, apa de trandafiri, sofran si alte arome, care se servea nobililor vara si care le mai place iranienilor si azi sub numele de faloodeh.

Chinezii, despre care stim deja ca au fost mereu niste oameni foarte inventivi, preparau si ei un desert facut din orez si lapte inghetat. Se crede ca tot ei au construit si prima masinarie de inghetata primitiva, in care turnau salpetru (saruri de potasiu) si zapada peste containere pline cu sirop de fructe. Exista si un poem din timpul dinastiei Song (secolele 10-13) intitulat...ahm...Oda catre Branza Inghetata. Si imparatul roman Nero era amator de, sa-i zicem, proto-inghetata: isi trimitea sclavii sa-i culeaga zapada de pe munte intru prepararea unui ameste de fructe cu gheata, nectar si miere.

Ei, dar asta nu era chiar inghetata adevarata, asa cum o stim noi. Se crede ca o reteta asemanatoare cu inghetata noastra a fost adusa de Marco Polo din calatoriile lui prin Asia, facand-o apoi populara in toata Italia. Se mai zice si ca atunci cand Caterina de Medici s-a maritat cu ducele de Orleans, a adus cu ea si cu bucatarii ei italieni reteta inghetatei in Franta. Iar bucatarul regelui Carol I al Angliei a inventat apoi o reteta secreta, special pentru curtea regala. Acestea sunt insa legende neverificate.

Un lucru e clar: in secolul 18, inghetata aparea deja in cartile de bucate din Franta, Italia si Anglia, iar prima definitie oficiala a inghetatei apare in Dictionarul Oxford al limbii engleze in 1744. In anii 1770, s-a consemnat aparitia primei reclame la inghetata tiparita intr-un ziar, precum si a primului magazin de inghetata.

De aici incolo dezvoltarea desertului-minune a fost monopolizata de americani, care au inceput sa sustina ca avem de-a face cu un produs specific american. O americanca Nancy Johnson, a patentat o masina de facut inghetata in 1843, iar in 1851 s-a deschis prima fabrica de inghetata tot in tara tuturor posibilitatilor. La Targul Mondial din 1904, desfasurat in St.Louis, mai multi participanti au pretins patentul pentru inventarea cornetului comestibil. In anii 1920, imigrantilor ajunsi in SUA li se oferea si inghetata printre exemplele de mancaruri americane get-beget, iar in perioada Prohibitiei, cu cat se inchideau mai multe baruri, cu cat standurile de inghetata deveneau mai populare.

Imediat ce metodele de refrigerare au devenit ieftine si accesibile, inghetata si-a si ea castigat statutul definitiv de desert ieftin si accesibil. Si bun, dovada ca nu intotdeauna atata dai, atata face.