Hot City - Cultura urbana feminina

Sunt convinsa ca dintotdeauna v-ati dorit sa cunoasteti fascinata istorie a furculitei, lingurii si a cutitului. Doar nu exista preocupare mai importanta decat mancatul iar tacamurile au reusit dupa cateva mii de ani sa obtina un rol esential.

Primul aparut in viata omului, inca din perioada in care locuiam in pesteri, a fost cutitul. Era de asteptat din moment ce cutitul a fost probabil utilizat intai ca arma, apoi ca unealta si in final ca tacam.

De altfel el a fost si primul inrolat in regimentul tacamurilor din moment ce cu ajutorul unui cutit si a degetelor oamenii puteau manca fara probleme.

Despre lingura, numai de bine, arheologii suspecteaza ca a aparut in Paleolitic, utilizarea ei fiind incurajata de materialele aflate la indemana, scoici si fragmente de lemn.

Deci practic nici nu prea ne putem lauda cu inventarea ei, asa ca sa trecem mai departe la cel mai palpitant tacam: furculita.

Ei bine, furculita a trecut prin multe aventuri, aparuta in Egiptul antic ca obiect religios (preotii ofereau jertfele cu ajutorul unei furculite), a fost imediat imprumutata de israeliti beneficiind de o demna mentionare in vechiul Testament.

Nu a fost ratata nici in Grecia antica sau in Imperiul Roman, din pacate insa nu ca tacam ci ca unealta de gatit. Si pentru ca umilinta furculitei sa fie deplina, consemnam ca “furculita” provine din latinul "forca" ce inseamna “furca”.

Adevarata menire de tacam elegant furculita si-a gasit-o prin secolul 7 in Orientul Mijlociu si in Imperiul Bizantin. Familiilor nobile de prin respectivele zone incepuse sa le cam placa curatenia si nu prea vroiau sa se murdareasca pe maini.

In secolul al 11-lea o printesa de origine bizantina s-a casatorit cu un membru al nobilimii venetiene. In zestre s-au strecurat si 2 furculite pe care printesa le-a folosit cu multa delicatete la masa.

Cum au reactionat venetienii? Pai nobilii au considerat-o ciudata, iar clericii s-au revoltat contra acestei insulte aduse lui Dumnezeu. Cum adica, el ne-a daruit aceasta minunata unealta numita mana si noi sa utilizam o furculita? Blasfemie.

Printesa a murit destul de repede, fapt ce a intarit ideea ca furculitele sunt malefice. Cu toate acestea, de-a lungul a 3 secole nobilii si clericii italieni s-au obisnuit cu ideea de furculita, astfel ca prin secolul 14 furculita era destul de raspandita in Italia.

Restul Europei continua sa utlizeze cutitul, lingura si bineinteles, furculita divina (a.k.a. mana). Iata insa ca o noua noua nunta intre 2 nobili straini duce la raspandirea furculitei si in Franta. E vorba de Caterina de Medici care in 1533, s-a casatorit cu viitorul rege al Frantei, Henry II si a adus ca zestre din Italia in Franta un set de furculite.

Bineinteles ca a fost privita ca o snoaba pretentioasa insa cum peste tot se gasesc lingusitor, in cateva zeci de ani furculitele au cucerit Franta si se pare ca imediat dupa aceea si Spania. Dupa vreo 100 de ani a cedat si Anglia.

In 1630 o singura furculita a ajuns si in America. Ea apartinea guvernatorului din Massachusetts.

Din secolul al 19-lea putem spune ca furculita a devenit de neoprit, productia in masa transformand-o intr-o adevarata arma de pastrare in masa a mainilor curate.

Bineinteles ca in timp furculita a avut bunul simt sa se specializeze, astfel ca pentru peste avem o furculita, pentru friptura alta, pentru desert inca una si tot asa. Ba unii au inventat si hibrizi intre lingura si furculita, precum "spork".

Daca va simtiti agasati de multitudinea de furculite de la masa puteti oricand sa alegeti sa mancati cu betisoare. Mai ales ca raspandirea mancarii chinezesti si a celei japoneze a determinat ca betisoarele (vechi de vreo 5.000 de ani) sa constituie o amenintare directa la adresa snoabei furculite.