Hot City - Cultura urbana feminina

Ma intreb de ce nu ne place noua, romanilor, natura. Dupa educatia pe care am primit-o la scoala ar trebui sa fim tare atasati de ea. Doar de mici ni s-a spus ca omul este frate cu codrul. Ar trebui prin urmare sa convietuim daca nu fericiti impreuna macar in buna vecinatate. Sa fie natura oaza in care ne dorim sa scapam cand avem un pic de timp liber. Si cea in care ne vom retrage atunci cand nimeni nu va mai pretinde de la noi sa producem bani.

Dar nu, orasele noastre sunt aglomerari de betoane. Pe orizontala si verticala. In care natura sta pipernicita, in patratele de jumatate de metru. Asta in cazul in care este lasata sa existe cat de cat.

Daca iei balcoanele noastre vei observa ca probabil numai 5% dintre el au flori. In rest isi casca gurile gri si scorojite ca sa arate cat de plictisiti de viata sunt cei care le locuiesc. Nu au energie in ei nici macar cat sa ude doua flori. Daca te uiti in fata scarilor, pe peticul de un metru lasat prin grija socialista cel mai probabil vei da de covoare de seminte si de noroi fezandat de caca de caine. Uneori, pentru divertisment, si de o multime de rame strivite. Insa iarba si flori nu, nici gand.

Si nu numai orasele sunt asa. Ci si statiunile in care ne laudam ca ne retragem in natura. Aici natura nu este cu totul omorata, insa este atat de ingradita incat ai impresia ca este din plastic. Aleile sunt bine batucite cu betoane ca sa nu te murdaresti de noroi. Pe margini troneaza chistoace de tigari, sticle din plastic si pachete goale de stiksuri. Din cand in cand cate o taraba ofera hotdog. Servetelul in care este servit va fi gasit invariabil cativa copaci mai incolo.

Dam vina pe autoritati, pe proasta crestere a concetatenilor nostri, dar continuam sa mergem tot in acele locuri. Ne inghesuim si ne respiram unul altuia in ceafa fiindca ni s-a pus o poteca pietruita prin padure sau pentru ca soseaua este numai la 10 m distanta de malul raului.

Sa fim seriosi, nu iubim natura. Iubim numai ideea de ea, fiindca am fost invatati ca este un sentiment pozitiv sa te declari atasat de ea. Daca s-ar putea ca natura sa fie numai in reclamele la bere si apa minerala dupa noi ar fi fantastic. Asa ca sa nu ne miram cand minunatii nostri edili iau parcurile la rand si le acopera cu betoane, ca sa aiba omul pe unde sa se plimbe fara sa isi ude pantofii de oras.

Cum este de exemplu in parcul IOR unde la intrari au planuit sa acopere cu granit fiecare firicel de iarba cat vezi cu ochii. Si probabil peste acesta vor planta din loc in loc niste ghivece. Ca sa simta tot ‘taranul’ ca este in plina natura, la aer curat. Aveau copiii parcuri cu nisip, acum se joaca pe niste placi. Tarcurile cainilor erau portiuni verzi, acum sunt alei printre care sunt plantate pietre.

Bine ca au pus semne cu ‘nu calcati pe iarba’, ca sa ocroteasca natura de furia noastra distrugatoare. Probabil ca, daca s-ar inventa vreo metoda ar betona si copacii. Dar nu e timpul pierdut, ma astept din anii urmatori sa inconjoare copacii cu ziduri din sticla. Romanilor nu le place natura, altfel edilii nostri nu ar indrazni sa puna in aplicare astfel de proiecte fara frica de a fi linsati, macar politic.