Hot City - Cultura urbana feminina

Mda, inca o zi trista pentru mine. In care trebuie sa recunosc inca o data suprematia rasei matesti fata de trista nostra adunatura de oameni guvernati, cred ca nu exagerez, de mai mult sau mai putin grave pasarele la cap. Si spun asta pentru ca pentru a mia oara am avut o revelatie despre felul in care pisicile imi controleaza viata, chiar si dincolo de evidentele pe care le percep zilnic.

Dar sa vorbim intai despre acestea.

Primo: Zi de zi trudesc pentru a pastra palatul matelor in perfecta curatenie si ordine, pentru a le hrani cu cele mai alese bucate pisicesti si a avea grija sa fie pieptanate si cu funda rosie in perfecta stare. Secundo: Orice tentativa de distractie independenta imi este deindata amendata de pisici: “Dar cu noi cine ramane? Dar am vrea sa mergem si noooiii…Daca ne lasi singure distrugem canapeaua.”

Nu mai stiu cum se zice in italiana, asa ca in al treilea rand, am devenit o persoana care face trafic cu pisici, in vazul lumii. Mai rau decat atat, am devenit un pusher. Da. Cum altii iti ofera gratuit prima doza de marijuana, asa dau eu pisici cu tot cu nisip, mancare si vaccine, gratis, numai sa le ia careva. Si sunt perfect capabila sa ii bag persoanei pe gat a doua si a treia pisica fara sa am cea mai mica remuscare. Stiu pe undeva ca din cauza mea oamenii ajung sa fie subjugati unui viciu fara leac, dar nici ca-mi pasa. Ii folosesc pentru a-l alimenta pe al meu, cel indus de stapanele feline: Cat mai multe pisici pe pozitii de putere!

Si asa ajungm la ultima mea descoperire. Au ajuns sa controleze chiar fiecare miscare pe care o fac cand sunt acasa. Nenorocirea este ca am constatat ca pisicile chiar stiu mai bine decat mine ce trebuie sa fac. Fara gluma. Mai adineauri, era sa ma lansez in ditamai scandalul mediatic, fara sa ma gandesc prea bine la repercursiuni. Cumva insa, una dintre pisici s-a cuibarit tandru in bratele mele, torcand si udandu-mi din cand in cand varful nasului cu un pupic.

Suficient de mult timp incat sa ma linisteasca si sa dea timp unui mail foarte important sa ajunga la mine. Ar fi fost tare rusinos sa ma apuc de treaba si apoi sa primesc acel mail. Iata deci cum m-au salvat.

Sau vopseaua! Eram foarte intrigata de faptul ca nu reusesc sa fac vopseaua de par sa ajunga la culoarea promisa pe cutie. Si doar o tineam pe par 30 de minute conform indicatiilor. Ei bine, ultima oara, un pisic mi-a adormit in brate si a refuzat cu obstinatie sa se dea jos timp de o ora. Dupa ce m-am spalat pe cap, socul m-a doborat. Era chiar culoarea visata! Pisicile stiu mai bine decat chiar producatorii.

Sa nu mai vorbim ca datorita faptului ca frigiderul e burdusit cu mancare pentru pisici imi cumpar acum doar strictul necesar si astfel, lipsita de prajituri si ciocolata am slabit cinci kilograme.

Ma gandesc ca urmatoarele pisici pe care incerc sa le plasez sa vina cu titlul de consilier personal si sa le fabric eventual si o diploma. Pana la urma, tot de la pisici am invatat pozitionare si marketing.

In imagine, Grigore, un domn si-un invatat.