Hot City - Cultura urbana feminina

Gabriela Mistral a fost poeta si a scris poezii atat de frumoase incat i s-a dat Nobelul pentru ele. Ea este prima femeie latino-americana din istorie care a primit premiul Nobel pentru literatura. S-a nascut in Vicuna, Chile, in 1889, insa tatal ei si-a parasit familia cand ea avea varsta de 3 ani. In 1906 il intalneste pe Romeo Ureta, un muncitor la calea ferata, care devine marea ei dragoste, o iubire care o va urmari toata viata. Din nefericire, acesta se sinucide 3 ani mai tarziu, impuscandu-se in cap.

Moartea lui Romeo are un impact puternic in viata scriitoarei, drept pentru care in primele ei poezii, publicate in volumele Sonetos de la Muertes (Sonetele Mortii) si Desolacion (Dezolare), predomina tristetea, moartea, disperarea, tradarea, iubirea neimplinita.(e.g. “Lumea este parasita/ Toata carnea e trista, tu vezi/ Dar eu, cea care te imbratiseaza,/Nu sunt singura”). Despre poeziile ei se spune ca au un accent de rugaciune, poate si pentru ca a fost membra a ordinului franciscan.

Pseudonimul de Gabriela Mistral a inceput sa-l foloseasca mai ales dupa moartea lui Romeo, numele ei adevarat fiind Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, un nume de altfel putin cam lung pentru a-l folosi ca semnatura. Se pare ca numele de Gabriela Mistral l-a luat combinand numele a doi poeti preferati: Gabrielle D’Annunzio si Frederic Mistral.

Gabriela Mistral a lucrat multi ani ca invatatoare in scolile de la tara, insa in 1921 ea a fost numita directoare a unei scoli de fete din Santiago de Chile. In 1922, datorita talentelor ei de dascal si scriitoare, ea a fost invitata in Mexic de ministrul educatiei, pentru a se alatura planului ministerului de reformare a invatamantului. Din 1926 este numita consul in Brazilia, Portugalia, Spania, Italia s.a., astfel oferindu-i-se ocazia de a calatori foarte mult. In acesti ani, ea a mai publicat volumul de versuri Ternura (Tandrete), in care predomina iubirea materna, si Tala (Aschie), un volum de poezii dedicat copiilor victime razboiului civil spaniol.

Anul 1943, aduce o noua drama in viata Gabrielei, si anume sinuciderea copilului ei adoptiv, in varsta de 17 ani, care va fi subiectul unui nou volum de poezii, Lagar (Crama), acesta fiind publicat abia in 1954. In 1945, Gabrielei Mistral i se decerneaza premiul Nobel.

Gabriela Mistral a continuat sa creada toata viata ca “frumusetea este umbra lui Dumnezeu pe pamant”, dedicandu-se in totalitate activitatilor umanitare si mai ales militand pentru protejarea copiilor abandonati.

In 1957 la New York, dupa o viata celibatara, Gabriela Mistral moare de cancer, insa este inmormantata in Chile. Pe mormantul ei au fost inscriptionate cuvintele: “Ceea ce este sufletul pentru trup, tot asa este si artistul pentru poporul lui”. Mai multe detalii gasiti aici gasiti aici.