Hot City - Cultura urbana feminina

http://nightingalescorner.blogspot.com/2010/01/povestea-unei-mici-bucatele-de-argint.html

Cand mi-a dat bunica inelul de argint aurit cu piatra verde, m-am uitat fascinata la el, era un inel deosebit, prin lucratura, si culoare, un inel inalt cu o lucratura deosebita si piatra mare. Desi au trecut decenii peste el, nu si-a pierdut din frumusete, ba chiar arata mai interesant, aurul suflat s-a tocit si a ramas argintul, doar prin infloriturile si micile detalii fascinante se mai vede aurul, iar piatra verde, semipretioasa, nu are nicio zgarietura, este parca noua. Culoarea pietrei este interesanta, pentru ca are o nuanta deosebita, nu intalnesti oriunde verdele acela, este un verde spre turcoaz, dar parca mai inchis si totodata spre prazuliu. Mai apoi, cand il priveam fascinata, bunica mi-a spus ca pot sa il pastrez, pentru ca este un inel deosebit si trebuie sa am grija de el. Povestile pe care mi le spunea bunica, care a prins ambele razboaie mondiale ma captivau si ma atrageau, mi se pareau din alta lume parca, iar de cate ori privesc inelul imi aduc aminte de pataniile bunicii si de figura ei brazdata de ani si blanda.

Acum multi ani in urma, pe vremea cand eram o copilita rebela si zvapaiata, vacantele de vara le petreceam intotdeauna la mamaia la tara, dar de cele mai multe ori imi placea sa ma joc in curtea bunicii mele, sa ma ascund de ea, sa o sperii, sa fac sotii. Intr-o zi, pe cand stateam in odaita ei, ea cosand pe itamina, eu leneaveam in patul acela inalt, dormeza sau ce era...fugind de caldura soarelui, da jos de pe un raft o cutiuta de ciocolata KISS cu capsuni, in care se afla niste banuti vechi, inele si lantisoare, o perche de ochelari..Hmmmm ce de chestii! Ia un lantisor subtirel si foarte bine lucrat, imbinat, din argint de care atarna un pandantiv oval pe de o parte era Maica Domnului cu Iisus, iar pe partea cealalta, Sf Mihail. Mi-l pune in mana si ma intreaba daca imi place. Desigur ca imi placea..era foarte deosebit si vechi..Il primise de la mama ei si il pastra bine. I-am multumit, mi l-am pus la gat si nu l-am mai dat jos. Eram foarte fericita si am mrs sa le spun si alor mei. Sora mea era putin geloasa, dar eu ma mandream cu lucitorul meu...
Pana intr-o zi, cand obisnuita sa ma joc cu el la gat, nu l-am mai gasit...Il pierdusem. Dupa ce il purtasem cativa ani, dupa ce bunica murise deja, am pierdut si lantisorul cu tot cu pandantivul gros si minunat. Am fost foarte trista, iubeam foarte mult acel pandantiv...si regret ca nu am stiut sa am mai multa grija de el..Era tot ce-mi ramasese de la bunica mea...Acum, nu mai am nimic, nici perele din curte nu mai sunt, nici putul vechi in care ma ascundeam de ea cand eram copil...toate s-au dus cu ea...

http://catherinecrossroad.wordpress.com/2010/02/16/poveste-simpla-despre-aur/

Eu nu am prea multe lucruri ramase de la bunici...o oala de lut pentru sarmale(fara o toarta),cateva cani la fel de lut pictate foarte frumos care sunt puse la loc de cinste in living si o pereche de margele de lemn ffff lungi gen Sofia Vicoveanca :)

Eu nu am prea multe lucruri am mostenit de la bunica,dar cat au trait bunica am primit un lantisor,si cercei,pe care si in ziua de astazi port finca este o amintire de la bunici nu prea sunt la moda dar mie imi plac,si o port cu mandrie finca este foarte veche.

Ce mi-a ramas de la bunica? Amintirile frumoase...iubirea ei...invatamintele intelepte...sfaturile bune de viata...blandetea ei...etc. Si acum sa revin la tema concursului stiu ca si acum am in cutia cu bijuterii pretioase, cerceii ei. Acestia au povestea lor, caci nu-i mai purtase fiindca s-au rupt si asa au ajuns in cutia mea. Cand am dat de ei, am intrebat-o daca mai stie de ei si mi-a spus ca un cercel e rupt insa daca i-as duce la lipit i-ar purta. De dragul ei, am acceptat sa-i duc la reparat insa tot am amanat pana cand bunica n-a mai fost. Si acum ii pastrez, chiar sunt dragalasi: sunt din argint cu o piatra albastru azur. Acum ma gandesc ca daca i-as repara chiar i-as putea purta, asta pentru ca au aer retro. chiar o sa-i caut acum in cutie. Un mare bravo pentru concurs! :)

Fetele-cochetele!

Ccrissy, aurelia 50, ionymary, kandra, ALYNA80 v-am citit cu placere si povestile voastre sunt minuntate. Nu aveti cumva si bloguri personale pe care puteti sa postati aceasta poveste?

In plus, eu mi-as dori mult sa pot vedea fotografii cu bijuteriile voastre. pe BLOGURI ati putea sa o faceti - sa impartasiti cu noi minunatia amintirilor voastre din metale pretioase.

Asteptam linkuri.

cu drag,

Raluca

era o zi de toamna de 90 cand stra stra stra bunicul meu a luat un inel si i la dat stra stra stra bunici mele. apoi stra stra bunica i la ddat ficei sale care la randul ei i la dat ficei sale care la randul sau i la dat ficei ei oar acu e la mn. si eu o sa il dau ficei mele .

De fapt nu e chiar un lantisor,e ceva asemanator cu mataniile.Chiar daca bunica mea traieste, acest lantisor imi trezeste niste sentimente care nu mi le mai trezeste nimic altceva.Cand le vad parca imi provoaca niste sentimente de melancolie,de tristete dar totodata si multa bucurie!

Un tanar rus, o fecioara romanca, un conflict mondial care sa genereze un razboi si un inel furat din cutia moscovita a unei balerine. Se intampla in 1914 cand, Alexei a ajuns in Romania, in Muntenia si a vazut-o pe ea...era razboi si tomana si frunze picau...era trimis cu forta la lupta, provenind dintr-o familie de generali si isi dorea cu toata fiinta lui sa scape cat mai repede... Asa s-a nascut un pasiune, o dragoste amandoua invaluite de un mare mister.. inelul furat a ajuns pe degetul ei pentru eternitate. Azi, il port eu cand ma apuca nostalgiile, cand vreau sa evadez un pic din lumea asta, cand vreau sa simt cat de puternice sunt radacinile,cand realizez cu adevarat cat de mult poate fi schimbat destinul unui numai prin neajunsurile unei societati. inelul asta imi aduce aminte ca cineva nu s-a mai intors niciodata "acasa" si a ramas in dorinta de a procrea fii si fiice ale Rusiei pe plaiuri Mioritice.

Ce am de la bunica mea?am avut un inel de argint simplu si frumos ,pe care il purtam cu mult drag ,nu aveam altceva la acea vreme decat cerceii din urechi tot de argint si inelul de la bunica ,care acum din pacate nu-l mai am pentru ca la liceu fiind si locuind la internat,nu l-am mai gasit in locul unde il puneam pentru ca nu ne da voie cu inele in degete la acea vreme(1982-1986).Si acum il am in minte si-mi pare rau dupa ele ca altceva nu am de la bunica mea,dar nu-l pot uita.

"Ideile sunt ca diamantele : iti cer mai mult timp sa le gasesti, decat sa le slefuiesti » (Alphonse Esquiros)

Diamantele imi par, cu adevarat, fascinante! De cate ori vad, intr-un film, o scena de dragoste care se sfarseste printr-o cerere in casatorie, nu ma pot abtine sa ma gandesc: si acum ii ofera un inel cu diamante!
Cuvantul "diamant", din grecescul "adamas" - de necucerit, invincibil, a fost folosit pentru a descrie cea mai dura substanta, devenind, ulterior, si numele pietrei pretioase, de o duritate legendara, care nu mai trebuia exagerata via mituri.
De-a lungul istoriei, diamantele au fascinat, au fost vandute sau cumparate la preturi fabuloase, au dat nastere unor legende si mituri, care rezista si astazi, au fost mostenite de la o generatie la alta, au constituit simbolul dramelor, al puterii, al povestilor de iubire, au impodobit bijuterii si arme legendare, li s-au dedicat carti, cantece, poeme, picturi, au fost blestemate sau, dimpotriva, adorate. Diamantul a fost si a ramas unul dintre cele mai puternice si influente simboluri in numeroase culturi, indiferent de perioada, si prea putini ar putea rezista visului de a avea acel diamant perfect, unic in lume.
La inceput, considerat un dar al zeilor, era un simbol al bogatiei, al prosperitatii si al puterii, dar, si al magiei sau al protectiei fata de fortele malefice ; piatra a regilor si a imparatilor, o gasim mentionata, inca, din antichitate in India, in Europa, in Japonia, in America, in Africa, practic, oriunde
Cand diamantele au inceput sa se raspandeasca, tot mai mult, printre cei instariti, nu si-au pierdut absolut deloc forta mistica atribuita. Romanii, care isi permiteau sa arboreze diamante, credeau ca acestea ii protejeaza si le dadeau curajul necesar luptei. Ar fi existat chiar diamante, care te faceau invincibil, dar, nimeni nu le gasise, ramanand doar in legendele trecutului. De cealalta parte a lumii, in India, se credea ca diamantele apar atunci cand trasnetul loveste stancile vechi, iar diamantele gasite erau adesea montate pe statuile sacre, in chip de ochi.
Mai tarziu, diamantele au devenit prin lege un lux destinat doar capetelor incoronate si celor - putini - care se bucurau de simpatia celor dintai. Ludovic al IX-lea (1214 - 1270), regele Frantei, a decretat ca diamantele sunt destinate exclusiv regelui, o dovada ca mult asupra faptului ca ravnitele pietre pretioase nu erau doar foarte rare, ci, si foarte valoroase. Oricine ar fi dobandit un diamant avea obligatia sa il vanda regelui. La ce pret, legea nu spunea. Interdictia a ramas in vigoare, in majoritatea tarilor din Europa, pana spre secolul al XIVlea. Doar regele putea sa poarte diamante, simbol al puterii, al curajului si al invincibilitatii, iar bijutierii si negustorii se intreceau in a realiza si vinde adevarate opere de arta, demne de tezaurul regal.
Odata cu secolul al XIVlea, insa, la curtile europene au inceput sa apara tot mai multe diamante, cel mai des montate in coroane, sceptre si bijuterii regale, alaturi de perle. Diamantele de mari dimensiuni si bine taiate erau destinate doar celor cu adevarat avuti, fiind transmise dintr-o generatie intr-alta sau daruite altor case regale. Iar unele dintre bijuteriile si coroanele de atunci au devenit, in timp, adevarate capodopere. Un exemplu ar fi coroana imperiala a tarinei Caterina a doua (1729 - 1796), impodobita cu 4936 de pietre pretioase.
In Evul Mediu, treptat, diamantele au inceput sa capete popularitate si in randul nobililor, iar o bijuterie cu diamant era vanduta la preturi fabuloase. Dincolo de frumusete si valoare, se credea ca are puteri magice, iar alchimistii vremii scriau despre proprietatile si folosirea diamantelor in potiuni si formule secrete. Un inel cu diamant nu constituia o simpla podoaba, ci o amuleta, menita sa il inzestreze pe posesor cu puteri magice de temut. Daca inelul era din aur si purtat pe mana stanga, il apara de cosmaruri, de diavoli, fantome si avea puterea de a linisti fiarele salbatice. O casa sau gradina, atinsa in cele patru colturi cu un diamant, era ferita de traznet, furtuni si foc. Diamantele aduceau noroc, protectie, ii vindecau pe cei bolnavi, ii faceau pe posesori buni, generosi si curajosi. Folosite adesea de vindecatori, era suficient ca cei bolnavi sa fie atinsi cu un diamant pentru a-si reveni.
Exista, insa, si o latura mai intunecata a diamantelor si multe, multe povesti despre diamante celebre…
Pe masura trecerii timpului pietrele in discutie au incetat sa fie folosite ca amulete, dand pretiozitate bijuteriilor, teste ale talentului marilor mesteri si artizani; au inceput sa faca parte din tezaurul marilor case regale, al familiilor nobile, pentru ca, ulterior, sa devina un simbol al iubirii, al celebritatii si al faimei.
Ca o piatră să fie considerată „piatră preţioasă” trebuie să îndeplinească trei condiţii: frumuseţe, raritate şi durabilitate.
Aceste conditii sunt perfect indeplinite de bijuteria, care, astazi, imi apartine si a fost transmisa din generatie in generatie de la strabunica mea, de origine rusa. Prin cate aventuri a trecut si acest inel din aur alb cu topaz si diamante imm5! Modelul este realizat din aur alb de 14k. Piatra centrala este un topaz de 10*8mm cu greutatea de 5ct. Diamantele au taietura briliant, culoare "F", claritate "VS" si cantaresc 0.24 ct.

La aceasta adresa v-am povestit despre bratara mostenita de la bunica mea.

http://feli-popa.blogspot.com/2010/02/bijuterie-veche-de-aproape-100-de-ani.html

Ziua buna, iata o podoaba de vorbe, versuri din alte vremuri, amintire de la bunica indragostita de viata, de oras, de amurgul argintiu al unei lumi in prag de razboi.

Mereu baladă

Mai știu un loc în care
Pereții erau goi
În jur nu mai foșnea
Nicio mișcare.
Tu îmi spuneai povești
Cu împărați
Ciudați
Când ne domneau
Domneai și tu cu ei...
Doi ochii mei
Vor să te vadă
Mă rog la zei să îți fiu pradă,
Mereu baladă.
Mai știu un loc în care
Vecini fără ferestre
Dospeau lipii cu sare.
Tu întrebai nedumerit
Spuneai: ‘Aici cine-a iubit,
Care din ei ?’
Doi ochii mei
Vor să te vadă
Mă rog la zei să îți fiu pradă,
Mereu baladă.
Aștept un loc în care
Să mai rămân
Măcar o zi
După plecare.
Tu să citești într-un ziar
‘S-a întâmplat ceva bizar :
Balada ei…’
Doi ochii mei
Vor să te vadă
Mă rog la zei să îți fiu pradă,
Mereu baladă

Bijuterii din lada bunicii.

O tin minte bine pe bunica mea,a disparut dintre noi cand eram destul de mare.Avea o voce grava si era putin impulsiva,dar tin minte ca ii placea sa fie tot timpul aranjata si frumoasa,un ruj mereu aplicat,crema nu lipsea niciodata si bineinteles nici parul vopsit.
Cand mergea la un eveniment mai deosebit isi scotea artileria,avea un colier cu lanturi multiple,combinatii intre negru si argintiu de grosimi si lungimi diferite si intr-o parte avea aplicata o floare,pe care il purta cu mult amandrie,cum poarta o regina coraoana asa purta si ea colierul acesta mult indragit.
A ramas bijuteria mea preferata si are un loc de cinste in inima mea si intre bijuteriile mele pentru ca a fost al iubitei mele bunici,mostenirea mea de suflet de la persoana care ma iubit neconditionat si mi-a oferit ce-i 7 ani de acasa,primele invataturi si primule brate care ma leganau bebelus fiind.
Mostenirea mea cea mai de pret.

http://marinloredana.blogspot.com/2010/02/mostenire-pentru-sufletul-meu.html

http://anaandutu.blogspot.com/2010/02/o-amintire-de-nepretuit.html

vreau sa va spun o poveste despre o bijuterie de- a bunicei mele pe care le pastreaza mama ca pe o icoana scumpa.Era inainte de primul razboi,un tanar sarac ,cioban la oi la tara, care s-a iubit pe ascuns cu o fata ceva mai instarita.Inainte cu o seara de a fi chemat la razboi i-a facut iubitei din plumbul dintr-un glont verigheta ,si si-au jurat iubire vesnica.Iubirea a durat,insa la primirea vestii ca cel drag a decedat pe front,fata (strabunica mea),care intre timp avea o fetita de doua saptamani a fost lovita de guta si si-a urmat iubitul in vesnicie .Parintii fetitei cu toate ca nu au fost de acord cu "relatia"dintre cei doi, i-au pastrat "verigheta"fetei si i-au aratat-o fetitei cand aceasta a devenit la randul ei mama ,iar aceasta a avut o fetita (pe mama mea)Mama care acum are 65 de ani pastreaza inca acea bijuterie .De cate ori o privesc ma intorc in timp si vad doi tineri care au avut o viata plina de saracie,s-au stins inainte sa stie ce inseamna sa traiesti cu adevarat,dar care au lasat amintire de veac iubirea lor.Si promit ca o s-o pastrez si eu mai departe si verigheta si povestea.

http://www.ancaciobanu.ro/2010/02/22/despre-obsesii-si-vechituri/

http://aly-bijou.blogspot.com/2010/02/bijuteria-mea-preferata.html

http://www.o-lume-perfecta.ro/?p=1862 sper ca nu este prea tarziu :D articolul meu pt concurs

intr-o zi de iarna, intr-o dimineatza am vazut pe geam o ciudata ceatza.


am intrebat=o daca stie cum se ajunge cel mai repede departe, si mi-a recomandat sa beau un ceai. ceaiul era bun, din acela cu sunatoare.

---------------
introul nu are nici o legatura cu povestea, dar mi-a facut placere sa il scriu. va intra la cicul "de dezvoltat", rubrica "amintiri din pandispan"

povestea este chiar si mai scurta, dar mai consistenta decat un meniu regesc:

primit inel dragutz, spus da, zambit, plans, zambit, plans din nou, sunat parintii si prietenii, plans si cu ei inca o data, de doua ori. ma rog.....frumos. mancat si baut la restaurant, facut cinste martorilor. porcusor de lapte cu ceva mar de yonatan in guritza. facut poze pentru amintire. scris pe nisip si scrijelit pe copac. aruncat in mare o hartie cu DA inghesuit intr-o sticla de cola.

apoi spre seara si mult dupa vin si crystal, certat pe subiecte marunte, tristete, jelanie, injuraturi. suparare, regret. Nu mia vreau, a fost o prostie, pacat, incredibil, anulam tot, oricum suntem tineri......


apoi spre dimin un alt te iubesc spus mai sincer dar neurmat de un "da" planificat si cu martori. unul sincer, cum isi spun copiii cand se jura ca dorm.


ce povestesc nu mi s-a intamplat mie, ci mamei fratelui meu adoptiv si toata povestea a plecat de la un inel simpu aproape urat pt unii, aproape perfect pentru ea. a povestit pentru ca i-am zis de concursul tamara si ea a simtit nevoia sa planga. Asa c-apovestit. A scos inelul pitit intr0o carte din biblioteca. in cea mai citita carte din lume, cu coperti negre la pagina "corinteni 13"

Dedesubt, in biblioteca era un volum de nichita si un maldar de amintiri. Deasupra.....numai dumnezeu stie.

Cand se afiseaza castigatorul ???

Am si eu o intrebare daca se poate :0

De unde stiti daca s-a inregistrat pentru concurs acelasi user de mai multe ori ??

nu cred ca este un concurs transparent....urat

nu a durat niciodata atat de mult afisarea castigatorului... de ce dureaza asa mult de data asta, au fost concursuri la care au fost inscrise mult mai multe bloguri

la ce adresa de mail trebuie sa trimit adresa?

multumesc

Si cand o sa primesc acel mail?
ca a trecut deja o saptamana...

nu e adresa mea de mail asta... eu am scris-o pe cea buna de fiecare data cand am comantat aici.