Hot City - Cultura urbana feminina

Iren mananca supa de rosii si eu pui satay cu sos de arahide. Aflu ca o
sa scoata o carte rosu cu verde si ca o citesc tot felul de oameni, mai
putin taticii. Ar vrea sa fie mereu obligata sa invete ceva nou si
traieste greu fara ceva dulce.

Sana: Cand intru la tine pe blog, e intr-adevar ca o invitatie la ceai englezesc. De unde numele mintea de ceai?

Iren: Nu m-am gandit ca daca pun numele blogului o sa devina un loc
virtual de baut ceaiul, de fapt nu ma gandeam la nimic, pentru ca nu
stiam de fapt la ce o sa-mi serveasca blogul. Cred ca oarecum
inconstient numele a directionat blogul. Nu puteam sa am un blog cu
nume asa zen si sa pun pe el rautati si youtuburi violente, nu? Dar a
luat ceva ani pana sa-mi dau seama cum a ajuns blogul sa se potriveasca
asa bine cu numele. Acum insa am mare grija de el, incerc sa tin mintea
de ceai departe de publicitate si alte aranjamente materiale. Il
pastrez pentru un scop maret.

S: Wow, care e scopul ala maret?

Iren: Scopul lui, oarecum indeplinit, a fost sa se poarte ca o
trambulina pentru mine in lumea literaturii, pentru ca nu stiam daca am
incredere in mine sa scriu o carte si blogul mi-a dat de stire ca sunt
in stare. Nu stiu cum o sa iasa cartea si daca o sa fiu multumita de
ea, important e ca am curaj.

S: Ce culoare are cartea ta?­­

Iren: Ehe, e rosie-verde, dar nu aduce a Craciun.

Aflam ca Iren ar vrea sa poata schimba meseriile ca pe ciorapi, si nu barbatii. Si suntem de acord ca alopecia, mai precis chelia, este o problema de principiu.

S: Cu ce te ocupi tu? Se stiu asa de putine despre tine, pari foarte
misterioasa si intangibila. Zici tu ca faci rezolvari. Cum adica?

Iren: Eu sunt copywriter si meseria mea este sa fiu creativa, dar nici
chiar atat de creativa si sa rezolv tot felul de briefuri si probleme
care pot aparea. Dar eu nu sunt doar meseria mea. Imi place ce fac dar
nu ma defineste. Mi-ar placea sa traiesc intr-o lume mai flexibila,
unde as putea sa schimb meseriile ca sosetele si sa fiu nonstop
obligata sa invat cate ceva nou. Dar la noi oamenii care-si schimba des
meseria sunt considerati neseriosi si ratati.

S: Cand de fapt aia sunt poate cei mai buni si creativi.

Iren: Da si mai ales, au cele mai multe povesti de spus.

S: Ca altfel vorbesc toti despre electrocasnice din ce in ce mai performante.

Iren: Si despre credite.

S: Si despre dinti mai albi si kilograme in minus si reduceri

Iren: Si casatorii fericite, cu barbati perfecti care isi ascund cu
grija si demnitatea chelia. Pentru ca in lumea asta, e o mare problema
sa ai defecte fizice asa, deosebit de evidente. Toata lumea se ascunde.

S: Mie imi place chelia, o fi nasol asta?

Iren: Si mie, dar nu imi plac aia care o ascund. Bine ca am stabilit atunci! Oamenii cu chelie sunt cei mai tari.

S: De ce este celalalt blog al tau, champagne is in the air, rezervat
unui cerc restrans? Esti activa si acolo? Daca da, despre ce scrii?

Iren: La inceput a fost un blog cu circuit inchis, unde aveam un singur
post. Apoi i-am scos pe toti din circuit, ca oricum unul din ei nu
citea si de altul ma despartisem intre timp si am inceput sa scriu
pentru mine, asta a fost al doilea post. Intre timp am mai scris un
post, pentru ca imi doream foarte, foarte tare ceva si era personal si
de atunci am tot uitat sa scriu. Dar nu-l sterg, e asa, ca un fel de
plasa de rezerva. Mie imi place titlul, imi aduce aminte de o seara de
revelion reusita ( de care n-am avut niciodata parte).

S: Mai esti implicata si in alte proiecte, pe langa job? Voluntariate/pasiuni ravasitoare.

Iren: In afara de blog, cum ziceam, m-am apucat de scris carti. Imi
place sa fac fotografii si mereu zic ca o sa ma apuc serios de asta, si
chiar o sa ma apuc serios, o sa vedeti. Iar de ceva vreme caut un ONG
unde sa ma potrivesc.

Pe Iren o citesc, in ture, fetele care sufera din dragoste si baietii care vor o pereche si oamenii cuminti. Asta cand nu sunt la rand oamenii aventurosi, optimistii si cinicii.

S: Cine te citeste?

Iren: Oameni de toate felurile, marimile si varstele, mai intai m-au
citit prietenii. De fapt la inceput ma citeau un prieten, un pretendent
la titlul de iubit si o prietena. Apoi au inceput sa ma citeasca
necunoscutii si prietenii m-au lasat balta. Iar dintre necunoscuti s-au
perindat asa: am avut o perioada in care ma citeau fete triste, care se
despartisera de prieten. Apoi am avut adolescente visatoare, speriate
de bac. Baieti care voiau sa-si cunoasca aleasa si prin intermediul
internetului, dar nu pe site-uri matrimoniale, ca astea sunt bleah.
Mamici, oameni cinici si deprimati, oameni veseli si optimisti. Taticii
nu prea ma citesc. Oamenii cu vicii, oameni cu prea putine vicii,
oameni prea cuminti si oameni aventurosi. Majoritatea nu comenteaza dar
imi scriu uneori mailuri foarte frumoase. Si unii sunt atat de buni
incat imi trimit si cadouri, am primit de exemplu de la Luminitza, care
traieste in Franta, o rochie rosie cu un om de zapada pictat manual.
De-abia astept sa o port cand o sa fie caldura mai mare.


S: Spune-mi 3 lucruri fara de care nici nu te gandesti sa traiesti.

Iren: Hmmm, un carnetel cu creion in el. O carte, The waste land a lui
TS Eliot, pentru ca e cartea care ma deblocheaza cand nu am inspiratie.
O citesc cam o data pe saptamana si tot nu m-am plictisit de ea. Si
ceva dulce. Dar sa stii ca pot trai fara lucruri. Am observat ca am
obiceiul sa pierd si sa stric mereu lucrurile preferate si nu prea
sufar cand le pierd, sunt usor de inlocuit.

S: Ce nu suporti pe lumea asta? Spune doua lucruri, te rog. 

Iren: Intoleranta si egoismul. Fac oamenii obtuzi, cu mintea in colturi.

S: Recomanda-mi 3 posturi ale tale care iti plac tare.

Iren: Inceput de luni, Despre un scaun si Poveste de copii special pentru I.

S: Recomanda te rog 3 bloguri de femei care iti plac tare.

Iren: Klara, pe care o si cunosc si-mi
place tare si ca blogger si ca om si mai am doua straine. Camilla e pictorita si e
foarte-foarte creativa si duce o viata perfecta acolo in Suedia ei
friguroasa. Si o alta suedeza este ea. Fostul
ei blog e unul celebru, letter to Marc Jacob, e si ea copywriterita si
scrie foarte amuzant.

S: La ce visezi?

Iren: Momentan visez sa scriu cartea pe care simt ca pot sa o scriu si
sa mi se para perfecta si dupa ce am scris-o. Apoi la viitoarea mea
casa, la lucrurile pe care urmeaza sa le fac. De cand am inceput anul
tot cunosc oameni care-mi plac foarte mult, cu care pun la cale tot
felul de proiecte: carti pentru copii, pentru oameni mari, expozitii,
filme, etc. Eu mereu visez la cate ceva. 

S: Si cine esti tu, minte de ceai?

Iren: Desi am un blog, mi-e tare greu sa vorbesc despre mine. Pentru ca
de cand mi-am facut blogul asta, care 1/3 e si jurnal am devenit
constienta de schimbarile prin care trec. De faptul ca daca uneori ma
definesc drept un om bland si linistit, se intampla apoi ceva si-mi dau
seama ca sunt de fapt o aventuriera furtunoasa. Si ma simt vinovata, de
parca as fi mintit cand am zis ca sunt blanda si linistita. In cateva
cuvinte, sunt un om care-si cauta in liniste cate ceva de facut.


Si in incheiere vreau sa precizez ca m-am intalnit mai devreme cu
cireasa ca sa-mi ia interviu face to face dar nu am reusit sa facem
asta pentru ca am discutat despre viata si barbati! Si tot online am
ajuns cu interviul.