Hot City - Cultura urbana feminina

Pe Magda Mihaila o gasim in portii rare, dar bune pe blogul selfbranding.wordpress.com. O mai gasim si pe twitter, sub numele de magdulici. In fine, sunt sanse foarte mari sa o gasim si prin oras, pe oriunde se petrece ceva ce merita vazut sau ascultat. Asta daca nu nimerim o zi cand Magda e plecata prin alte zari de soare pline, ceea ce, spre invidia noastra, se intampla des.

Nadia: Draga Magda. Intai si intai trebuie sa remarc ca esti absolut peste tot. Participi la toate concursurile, la toate evenimentele online-related, si in general pari sa ai un plan de dominatie a lumii. Asa e? Dezvolta,te rog.

Magda: Treaba cu castigatul concursurilor e cea mai amuzanta, pentru ca le si castig.

Un prieten mi-a spus ca m-ar lua de nevasta, pentru ca sigur as castiga un apartament si s-ar asigura pe viata. Iar de mers la evenimente, merg sa vad ce mai debiteaza altii, care nu sunt lenesi ca mine. E ca si cum m-as plimba dintr-un brainstorming in altul.

Nadia: Dar nu-ti da inima ghes sa te bagi si tu in brainstorming? De ce nu te vedem si pe tine in centrul atentiei pe undeva?

Magda: Pentru ca inca nu am nume de manelist. Adica, inca sunt Magda si atat. Ca sa apar in centru trebuie sa fiu "Magda DE LA..."

Nadia: Magda de la Facultatea de Jurnalism nu merge?

Magda: Tu ai primit mai mult decat zambete de compatimire cand ti-ai pus titlul asta in coada? Sau, eventual, “cum sa fac sa trec de admitere”.

Nadia: Am primit intrebarea “Cand te vedem la televizor”, asta e de bine, cred.

Magda: Si mai e o chestie care nu imi place, cand oamenii din online se vad offline si se adreseaza unul altuia tot cu numele de pe twitter.

Nadia: Se striga cutare punct ro, sau dupa poreclele din online?

Magda: Sunt oameni care imi zic Magdulici. Ceea ce nu m-ar deranja, bine ca nu-mi zic "fa". Doar ca as vrea sa profite mai mult de orele alea cand nu sunt o poza si un link, sa povestim despre lume.

Nadia: Apropo de povestit despre lume, vad ca te cam lauzi cu o groaza de calatorii. Ce-i cu tine de nu stai o clipa locului? 

Magda: Nu stau locului pentru ca in primul an in care am inceput sa ies din tara, cumva calatoriile n-au avut mai mult de 2 luni pauza intre ele. Si de atunci mi-am promis sa nu treaca mai mult de 3 luni de Bucuresti fara o iesire care sa ma relaxeze, inspire sau umple de energie, dupa caz.

Nadia: Cum reusesti sa nu dai faliment?

Magda: Nu am pretentii foarte mari. Ador sa cunosc oameni cat mai diversi, asa ca de cateva ori am apelat la Couchsurfing, cand s-a putut am stat la prieteni sau cunostinte, iar daca nu, hosteluri ieftine. Sau chiar casute de lemn in Turcia, care pe mine m-au incantat, dar mama a crezut ca erau un cotet de pasari. Caut experiente cand calatoresc, nu sa bifez inca o destinatie la moda. Spre exemplu, din Paris, cea mai draga amintire e jumatatea de ora in care am asistat la filmarea unei scene de film de Bollywood langa turnul Eiffel, cu copii indieni care imprastiau seminte ca sa vina porumbeii si scena alergatului in slow motion printre ei. Sunt lucruri pe care nu ti le recomanda ghidul turistic, cred ca pentru ele calatoresc.

Nadia: Ai putea sa ne recomanzi tu o super- destinatie care nu e foarte la moda?

Magda: In afara de Bosnia si Serbia, cred ca mai toate locurile in care am fost sunt destul de populare. Nu e neaparat locul important, ci ceea ce faci acolo. Prin Turcia am calatorit cu autobuzul dintr-un loc in altul pana am ajuns la mare in Olympos- era un sat intre stanci cu care ajungeai doar un microbuz special, iar satul nu era locuit, exista doar vara pentru turisti. Abia dupa ce treci de o padure cu ruine si stanci ajungi sa vezi marea; in ghidurile turistice o prezinta ca pe o destinatie de hipioti. Mie mi s-a parut mai mult un loc in care "sa-ti taca capul" cum mai spune mama uneori.

Dar pe langa asta, cred ca oriunde ai merge, trebuie sa incerci sa cunosti oamenii, nu recomandarile. Ceva care m-a ajutat foarte mult ca roman a fost calatoria in Bosnia. Cladirile inca au urme de rafale de gloante si blocurile bombardate, ba mai mult, cand am ajuns eu acolo, Kosovo isi declarase de curand independenta, asa ca strazile erau pline de politie. Sunt calatorii care te fac sa te bucuri ca la tine acasa nu sunt pe usa de la supermarket semne de avertizare care spun ca "intrarea cu arme este interzisa"

Nadia: Dar nu sunt si calatorii care te fac sa te intristezi ca te intorci in Romania? Si sa-ti doresti sa ramai pe-acolo? Ca doar cam asta e starea de spirit generala pe-aici..."Romania e nasoala, toti vrem sa plecam, ultimul stinge lumina".

Magda: Nu e vorba de Romania. Daca m-as muta acum la Lyon, si de acolo as vrea sa plec undeva la fiecare 3 luni. Nu calatoresc ca sa scap de Romania. Calatoresc ca sa invat, ca sa cunosc. Deocamdata nu am gasit o tara in care sa-mi spun "Aici m-as muta si maine". Probabil mi-as petrece tineretea prin Madrid sau Londra, mi-as creste copiii in Lyon si as imbatrani in Croatia intr-o casa pe o stanca de la malul marii. Dar inca nu am gasit o tara care le are pe toate.

Iar asta cu Romania e nasoala e o atitudine pe care n-o inteleg. Imediat cum a pus cineva piciorul in afara tarii incepe cu clasicul repertoriu: "niciodata nu o sa avem strazi ca ei", "ne mai trebuie 100 de ani sa ii ajungem din urma", "ce civilizati sunt, uite-i ce curate sunt strazile, la noi niciodata", iar apoi te intorci. Daca e asa oribila Romania, de ce te mai intorci? E foarte usor sa pleci astazi oriunde. Cu un pic de curaj, alt continent, cu mai putin in Europa, sa poti lua oricand un low cost spre casa. Te intorci pana la urma pentru ca banii aia de calatorie ti-i da tot tara asta gri.

Nadia: Da, dar mai e si repertoriul "strainii nu sunt asa de calzi si primitori ca romanii si nu te vor accepta niciodata".

Magda: Depinde cat de complexat esti tu de faptul ca esti strain. Cred ca sa reusesti sa iti faci prieteni adevarati din alte tari te ajuta sa iti demonstrezi ca valorezi ceva. Acasa e foarte usor, ai avantajul limbii, al culturii comune, poti oricand sa faci o gluma care prinde sau sa gasesti un subiect de conversatie de actualitate. Strainii sunt reci pentru oamenii care ajung in alta tara, dar se inchid intr-o insula de romani. E ca si cum nu ai vrea niciodata sa iti abandonezi gasca din scoala generala. Bineinteles ca oamenii din facultate vor fi doar niste increzuti care nu vorbesc cu tine, pentru ca ai oaza ta de confort si nu vrei sa risti sa afli daca esti in stare sa te faci placut sau nu, daca valoarea ta se reduce la faptul ca ai 1000 de followers sau esti un om grozav.

Nadia: Da, chiar, cum obtii 1000 followers? pentru asta nu trebuie sa fii un om grozav? 

Magda: Nu-i am, deci n-as putea sti cum, iar aia de-i am, nu stiu cum au aparut. Probabil unii dupa evenimentele la care am fost, altii au aflat de mine dupa ce au citit un articol interesant. Dar astea-s presupuneri. Din ce am auzit de la oamenii mari care beau cafea dimineata si isi calca hainele, ori dai un follow masiv, poate doar doar ti-or da oamenii aia inapoi, ori profiti de popularitate, ori spamuiesti cu gratie. Eu n-am facut nimic din toate astea. Poate doar am incercat sa fac oamenii sa zambeasca chiar daca nu erau in fata mea ca sa-i molipsesc, dar asta nu cred ca e scris in vreun top de "cum sa...".

Nadia: Tu de ce twitteresti? De ce blog-uiesti? Si de fapt de ce nu blog-uiesti mai des? Cred ca numai povestind din calatorii ai umple suficiente pagini virtuale.

Magda: De twitterit m-am apucat cand trebaluiam foarte mult pe calculator acasa, era pauza aia in care in loc sa ma uit pe pereti vedeam ce a mai scris lumea, si asa aflam de evenimente, vreo melodie sau vorba frumoasa. Iar de blog m-am apucat in anul 1 de facultate, apoi l-am abandonat, exact cand am inceput sa calatoresc. M-am reapucat la insistentele unor prieteni si pentru ca eram inscrisa la Olimpiadele Comunicarii. Sunt un pic egoista cu experientele mele din calatorii, nu pot sa scriu posturi cu titlul "Madrid-ziua 1" apoi sa spun unde am fost, ce am mancat,si sa arunc cliseele "ce frumos e, nu vreau sa ma intorc", "abia astept urmatoarea vacanta".  Experientele mele din calatorii sunt un fel de site de stiri la care trebuie sa fii abonat emotional, prefer sa povestesc cum e/cum a fost intr-o calatorie in fata unei beri, nu in fata monitorului. Daca cineva din online e curios, e liber sa ma intrebe.

Nadia: Atunci pentru ce e blogul?

Magda: Pentru oamenii care imi spun "articolul ala m-a facut sa plang" sau ma preseaza sa mai scriu ceva nou, sau imi spun ca am fani printre prietenii lor. Daca stiu ca am adaugat o emotie noua in ziua unui om, am motiv sa scriu un post nou. Nu scriu pentru mine, pentru asta exista documente word.

Nadia: Care e urmatoarea chestie unde ne ciocnim/auzim de tine?

Magda: Ca eveniment online? cand da firul ierbii la Roblogfest, pana atunci mai trec pe la Matasari 17 sau Recitiri. Si bineinteles, ce-o mai aparea pe Twitter!

Nadia: Vrei sa transmiti lumii ceva despre tine si activitatea ta?

Magda: Le dau libertatea de a-mi intrerupe cariera de somera. De asemenea, sunt sfatoasa mai ceva ca o mamaie careia i s-a stricat televizorul, asa ca intrebati-ma de toate si macar un zambet real sau virtual tot primiti.

Nadia: Cu ce cariera doresti s-o inlocuiesti pe cea de somera? 

Magda: Cred ca ziua as organiza evenimente ca sa am cu ce-mi consuma energia, iar noaptea as scrie, pentru ca atunci mi se pun cuvintele mai bine in puzzle.

Nadia: Ce bloguri scrise de femei iti plac tie cel mai mult?

Magda: Cred ca tu si Maldita scrieti cam cum as scrie eu daca m-as pune pe treaba mai des. De fapt, spionez cam tot ce bloguieste gasca Hotcity. Iar primul blog de femei pe care l-am citit constant a fost al Andressei.

Nadia: Dar dintre articolele tale, care-ti plac mai mult?

Magda: in primul rand articolul care a aparut si in Tabu (online) despre parintii mei, si despre care un prieten a spus ca ii place pentru ca din povestea asta am aparut eu: Povestea de dragoste pe care o iubesc; Ce n-a vazut Bucurestiul, unul dintre putinele lucruri scrise despre lunile petrecute in Franta, si asta doar dupa insistente. Ar mai fi Castiga remorci de euro cu aceasta idee geniala.