Hot City - Cultura urbana feminina

Pana sa vorbesc cu Madlen, imi incepusem articolul intr-o cu totul alta maniera. Intrebarile erau formulate mult mai pompos, ca pentru un om pe care nu il cunosteam inca si caruia doar ii citeam blogul. Cu cat ne-am adancit in discutie, insa, am descoperit un om cu o filosofie de viata care m-a inspirat; un om care scrie in primul rand pentru sine. Un om care  m-a facut sa imi dau seama de ce merita traita viata si ca, daca vrem, putem sa incetam sa ne mai filtram prin impresiile celorlalti. Un om care a redefinit conceptul de acum de „spatiu personal”, readucandu-l la sensul initial.

Si iata discutia noastra:

Corina: Buna, Madlen. Cine esti tu, cum te-ai descrie tu intr-o propozitie?

Madlen: „Toate nimicurile sunt importante" - nu e propozitia mea, dar m-am atasat de ea :)

Corina: Cum ti-a venit ideea blogului tau, „Oricum”?

Madlen: L-am ales usor inconstient... Mi-am dat seama ca il foloseam foarte mult ( eram  si modelul concluziv extrem atunci cind am inceput blogul asta)... Ulterior mi-a placut din ce in ce mai mult, imi pare continuu contemporan cu starile pe care le traiesc... Se potriveste: oricum...

Corina: ...si de aceea, probabil ca nici nu ai optat pentru un moto sau un subtitlu; ti s-a parut ca exprima suficient.

Madlen: Stii cum e asta cu motourile sau subtitlurile; le adaugi daca vrei sa vinzi ceva. Ei bine.. eu nu m-am gindit ca vreau sa vind.. de aia am si editat termeni si conditii.. ca sa fiu explicita. :)

Corina: Si ce ai zice ca te inspira cel mai mult sa scrii? Intamplarile fericite din viata ta sau, din contra, cele care te frustreaza sau te enerveaza?

Madlen: : Uite, blogul asta, daca e sa fiu sincera, este un spatiu de terapie personala, daca vrei. M-am apucat sa scriu asa, intr-o doara, ca exercitiu si da, pentru ca eram de cele mai multe ori nervoasa. Ulterior am descoperit ca imi vine sa scriu si de lucruri care imi plac, ca sa nu uit de ele. Incet, incet spatiul acela a devenit un fel de barometru interior. Nu poti sa fii nervos continuu, decit daca nu esti atent la tine. Si atunci incepi sa le echilibrezi, sa scrii despre lucruri care iti plac si asa inveti sa schimbi unghiul. Sa stii ca e valabil si invers.. nu poti sa scrii numai despre lucruri care iti plac si sa ai pretentia ca incerci sa fii sincera cu tine.:)

Corina: Te-ai gandit vreodata ca in felul asta ii ajuti si pe ceilalti sa se inteleaga mai bine, rezonand cu starile tale? De aceea ai ales poate un blog si nu un jurnal doar al tau?

Madlen: Sunt ferm convinsa ca nimeni nu salveaza pe nimeni. Dar, de asemenea sunt convinsa ca exemplul personal este un ajutor. Asa e si cu cartile pe care le citim; le apreciez pe cele care nu incearca sa imi vinda senzatii, ci care ma lasa sa le descopar pe ale mele. Eu nu cred despre mine ca sunt o femeie speciala, cred ca sunt un om normal., educat intr-un sistem, care a deprins o gramada de conditionari, care a fost expus la o suma de experiente... La fel ca mine sunt mai multi, cei din aceeasi generatie cu mine (n.a. Madlen are 34 de ani), care provin din aceleasi medii, au asculata aceeasi muzica, etc. Normal ca ce scriu eu pare familiar, chiar este. Concluziile insa sunt personale.

Corina: Probabil ca de aceea azi citim bloguri; pentru ca cei din spatele lor sunt niste oameni ca si noi. Sunt mai putine trucuri "scriitoricesti”, totul pare mai sincer, mai real. Este trait.

Madlen: Eu le trag pe ale mele, propriile mele concluzii. Cei care citesc ce scriu eu ajung la aceleasi sau alte concluzii. Da, probabil ca de aia citim bloguri, probabil ca de aia le si scriem.. :)

Corina: Asta se contrazice oarecum cu urmatoarea mea intrebare... Te-ai gandit vreodata sa scrii o carte? In stilul tau sincer, criptic, analitic?

Madlen: Sincer, nu. Desi prietenii mei care ma iubesc imi spun ca am talent la scris. Eu stiu ca nu as avea niciodata determinarea sa inventez o carte pina la capat, sa caut cuvintele potrivite, sa urmareasc firul epic, etc. Plus ca nu am trait suficiente lucruri cit sa am cu ce sa umplu o carete chiar si de 100 de pagini. Nu cred ca scopul nostru e, cel putin al meu va fi vreodata: "sa am suficiente experiente cit sa scriu o carte".

Corina: ... dar macar cat sa scriem un blog :)

Madlen: Cred ca scopul meu ramine sa traiesc suficitente experiente sa simt suficient. Stii, ca sa scrii o carte, trebuie sa te opresti din trait macar cit redactezi si iti imaginezi sau iti amintesti. Eu nu vreau sa pierd timpul ala, atit de egoista sunt. Vorbesc aici de oameni obisnuiti ca mine si ca tine, nu ma raportez la scriitori geniali, carora le multuemsc pe aceasta cale ca si-au facut timp sa ne spuna si noua cum vad ei lumea. :)

Corina: Si daca tot suntem la capitolul „carti”. Care este cartea ta preferata?

Madlen: Uite, eu sunt modelul care are carti preferate in functie de stari. De exemplu, daca sunt deprimata sau nu am chef sa ma gindesc la nimic, citesc Sven Hassel (e disperata sor-mea ii vine sa ma omoare, vrea sa arunce toate cartile alea). Daca sunt extrem de fericita, recitesc „Spuma zilelor”.. Nu conteaza unde o deschid, de acolo o incep si o continui. Daca sunt confuza, recitesc „Dune” sau „Jocul lui Ender”. Nu conteaza care din volume.

Corina: Si bloguri? Poti sa imi dai cateva nume din blogosfera feminina pe care le urmaresti cu placere?

Madlen: Da, Irene – „mintea de ceai” - cu Irene ne-am placut si ne-am si cunoscut pentru ca ne citim blogul una alteia, dar  si Mara si Maria, pe care le urmaresc pentru ca imi sunt prietene. Ar mai fi si kikitze.blogspot.com, Kiki, singura mea prietena virtuala, pe care nu am intilnit-o inca din cauza lipsei de timp, dar cu care tot povestesc de ceva vreme.

Corina: Ti se intampla vreodata sa rasfoiesti prin arhiva posturilor tale si sa regreti ca ai scris ceva?

Madlen: Nu, asa a inceput acest "experiment". Am hotarit sa nu sterg nimic din ce scriu aici, sa-mi asum, indiferent de ce stare aveam, sa nu o ascund. Deci nu regret. Si rascolesc destul de des prin arhiva.

Corina: Dar asta nu iti impune si un fel de autocenzura?

Madlen: Nu, din contra... Nu merge asa. Eu nu sterg nici ce scriu in timp ce scriu. Nu recitesc decit dupa ce postez. Pentru ca eu nu am public la care sa ma raportez. Publicul meu tot eu sunt.

Corina: Si cu toate acestea, chiar daca scrii pentru tine, ai ales sa scrii un blog; si, fara sa vrei, ai un public.

Madlen: Daca nu era blog si scriam asa in calculator, sigur pierdeam fisierele, se strica laptopul, se pierdea continuitatea. Eu nu scriu pentru ceilalti nici o secunda, doar ca nu ma deranjeaza ca vede si altcineva ce scriu eu. Am perioade cind scriu 4 posturi pe zi si perioade in care nu scriu nimic o luna. Nu am simtit vreodata ca cineva asteapta sa scriu, am facut-o cind am simtit ca eu vreau sa-mi spun ceva.

Corina: Pana la urma, cred ca asta a si fost scopul blogului, cand a aparut la inceput. Sa asternem gandurile noastre in vazul celorlalti, necenzurate.

Madlen: Da, poate ca asta e si cea mai clara dovada ca nu m-am indepartat de la scopul initial de "spatiu personal". De aceea nu apare numele meu real nicarieri, de aceea nu am dat niciodata liber la comentarii, de aceea nu raspund eventualelor comentarii rautacioase. Nu am vreo spaima ca afla cineva cine sunt.. nu ma deranjaza. Cei care ma cunosc ma recunosc destul de usor. Doar ca functionez si aici ca si in viata, imi aleg oamenii cu care stau de vorba.

Nu i-am cerut lui Madlen sa ne divulge nici numele ei adevarat, ocupatia pe care o are sau facultatea pe care a urmat-o. Mi s-a parut irelevant. Madlen scrie despre starile noastre de toate zilele, cateodata de 4 ori in 24 de ore, alteori o data intr-o luna, dupa cum afirma si ea. Depinde cat de inspirata se simte. Ea este ca mine si ca tine, un om dincolo de profesia sa sau de scoala urmata. Numele sau nu este relevant, prietenii o recunosc in scrisul sau iar noi, vizitatorii, o recunoastem in noi insine. Parafrazandu-l pe Marquez, as spune ca este un om care isi traieste viata doar pentru... a-si trai viata. Nu pentru a o povesti. Care scrie pentru sine,  pentru a-si aminti siesi, inaintea tuturor celorlalti,  de clipele frumoase si de cele grele.