Hot City - Cultura urbana feminina

Nu stiu exact cum sta Dojo la capitolul trafic si topuri, dar pot sa va spun ca e o voce respectata in blogosfera- o bloggerita care poate vorbi despre orice cu calm si cu bun simt, facand slalom printre exagerarile si incaierarile din peisajul online. A-listerii o asculta, anti-A-listerii o asculta si ei; in cele ce urmeaza, o ascultam si noi.

Nadia: Ce-mi place mie la blogul tau e ca abordezi toate subiectele cu o doza mare de toleranta si ferindu-te de exagerari, recomanzi mereu politete si capul limpede. Care-s lucrurile fata de care nu ai nici un fel de intelegere? Trebuie sa fie si d-astea!

Dojo: Am omorat destui neuroni la viata mea cu ceea ce numesc eu “rahaturi”. Si nu mi-a fost mai bine. De ceva timp am inceput sa vad ca in viata conteaza alte faze. Acum cateva luni un prieten bun a murit de cancer. Era cel mai apropiat prieten al lui “mon pere”, tata-miu vitreg. A fost o uriasa lovitura pentru toti din familie si alea 5 saptamani cat a “bolit”, pana s-a stins, mi-au aratat ce nasol poate sa fie totul pentru o familie si cat de neimportante sunt micile frictiuni de zi cu zi. Asa ca am devenit sa zic asa mai “zen”. Plus ca intotdeauna exista 2 aspecte ale unei situatii. Exagerez destul de des si ma las dusa de val, pentru ca sunt inca destul de imatura si de impulsiva, dar incep sa realizez pe zi ce trece ca reactionez uneori prost si mai invat sa ma abtin. Este deci un echilibru inca precar, dar zau ca muncesc la aspectul asta.

Nadia: Am vazut ca, la inceput, faceai foarte des statistici: am blog de o saptamana, de o luna, atatea comentarii, s.a.m.d. Cat de importante sunt pt tine cifrele blogului tau?

Dojo: Stii si tu cum e cu o jucarie noua. Am pus de blog in cateva minute. Mi s-a trezit asa dintr-o data cheful sa “bloghez” si in 3 minute aveam deja domeniul inregistrat. Si cum doream sa il bag in “liste” cat mai repede, am luat treaba de coarne si m-am implicat serios in munca pe blog. Asa ca era normal sa studiez statistici, sa numar articole etc. Dupa ceva timp nu mai ai timp si nervi de prostii din astea. Mai ales ca realizezi intr-un final ca nu asta conteaza pentru un blog care inca nu monetizeaza. Oamenii care vin la mine nu sunt adusi de campanii de publicitate, vin pentru ca probabil ii starneste ce scriu. Cifrele deci sunt si nu sunt importante. Este normal sa mai vezi ce si cum, pentru ca este totusi un proiect in care ai investit ceva timp.

Nadia: Eu recunosc ca blogul tau nu se numara printre lecturile mele obisnuite pana sa-mi fie recomandat de foarte multe persoane. Tu de ce crezi ca e dojoblogul atat de apreciat?

Dojo: Dojoblogul este destul de “low-profile”, deci ma surprinde foarte placut faza cu recomandarile. Vad prin statistici ca este introdus prin diverse blogrolls si nu pot decat sa ma bucur si sa le multumesc respectivilor bloggeri ca il apreciaza. Banii mei vin din servicii de web design si din publicitatea in reteaua mea de situri. Dojoblog s-a nascut din nevoia sincera de a scrie despre ce ma racaie intr-o zi, despre experiente personale care consider ca merita impartasite, despre amintiri, stari etc. Este un blog PERSONAL. Nu am nici timpul si nici talentul de a-l aduce in top. Asta o spun cu relaxare si fara ura. Partea care ma bucura insa este ca am un “reader base” care reactioneaza. Nu este un blog puternic, dar sunt oameni carora le place sa il citeasca. Si uneori le e dor de scriitura mea. Asta ma impresioneaza.

Nadia: Cum ti se pare comunitatea blogaristica romaneasca?

Dojo: Mi se pare super OK, atat timp cat ne pastram fiecare o atitudine de bun simt. Blogosfera romaneasca este ca si “netul” propriu-zis pana la urma. Ca doar e o mica parte din marea de miliarde de situri. Sunt destule bloguri facute pentru “easy-money”, exista bloguri care fura informatie, oameni care nu au ce sa spuna, dar cred ca vor deveni miliardari numai ca au publicat primul lor “hello world”. La fel ca in orice domeniu CALITATEA iese pana la urma la suprafata. Cei care au ceva de spus, o vor face, chiar si cu 10 vizitatori pe zi. Pentru ca pot sa fie relevanti pentru oamenii aia si pentru ca simt ca trebuie sa scrie.

Nadia: Ai scris destul de des despre invatamant si in general ai fost, sa zicem, ‘de partea profesorilor’, daca ar fi s-o luam ca pe un razboi (uneori cam e)...

Dojo: In multe cazuri, in acest etern conflict profesor-elev, vedeam cazuri de elevi submediocri, cu gura mare. Stiu ca am discutat recent cu nu stiu ce “pipita” din asta de liceu care invata, culmea, cu vreo cativa dintre profesorii mei de elita. Si era ferm convinsa ca sunt niste incompetenti, desi sunt aceiasi oameni pe care eu i-am respectat in urma cu 10 ani ca fiind super-pregatiti si competenti. Va suna destul de “batranesc” dar, sincer, cand ai de munca si de studiat, nu stiu cum poti sa mai ai energie si chef sa ii contesti pe altii si sa tot “revolutionezi”. Profesori incompetenti au fost mereu. Note date pe ochi frumosi? Pai pe vremea “celuilalt” sa vezi ce atentie speciala primeau fiii de “diversi” fata de “muritorii de foame”. Am murit? Nu. Am invatat si ne-am vazut de treaba. De aia par eu a fi de partea profesorilor. Inteleg frustrarile ambelor tabere, dar un elev are ceva mai important de facut decat sa isi consume neuronii cu probleme din astea. Vorba aia, nu se refac.

Nadia: Mi-a mers la suflet un articol mai vechi de-al tau in apararea ‘tocilarilor’ pentru ca si eu am fost genul de copil care era mai putin cool in fata colegilor fiindca avea note mari. Are ‘invatatul serios’ avantaje obiective fata de trecutul ca gasca prin apa? Ce ti-a adus in plus pentru acum, in viata de adult?

Dojo: Eu sunt un copil sarac. Ai mei mi-au explicat, pe cand eram destul de constienta sa bag ceva la cap, ca nu pot sa imi ofere nimic decat un acoperis deasupra capului, mancare si o haina acolo. Si sansa de a invata. Ca pot sa lucrez la banda in fabrica si asta nu este o problema. Nici rusine nu este. Pot sa am un job mai lejer si mai bine platit, dar pentru asta trebuie sa invat. Alegerea a fost mereu a mea. Nu am fost starul clasei, dar aveam note absolut decente si studiam in disperare.

La ce mi-a folosit efortul? Din noianul de materii din scoala  mi-au ramas chestii de intra la categoria “cultura generala”. Mi-au ramas insa intacte capacitatea de a retine si sistemul personal de invatare. Si o engleza sensibil peste medie. Chiar daca am pierdut ca adult multe din ce a “sedimentat” scoala in mine, sunt destule aspecte pozitive care au ramas din viata mea de “geek”. Nu lucrez acum la banda, imi permit sa lucrez ca web designer pe businessul meu, pe programul meu. Ma trezesc la ce ora doresc, eu imi fac programul, respect deadline-urile clientilor si fac bani pe barba mea. Sunt si destule riscuri, dar e totusi un job comod.

Nadia: Apropo de asta, mie mi s-a zis ca si treaba cu blogaritul tot din trecutul de tocilara mi se trage.  Sa fie blogul un accesoriu de geek?

Dojo: Ca sa te tii de blogging, sa citesti zilnic articole etc. trebuie sa fii un pic geek. Sunt mandra de chestia asta, sa stii. Nu voi fi niciodata o tipa “cool”, pentru ca in continuare pun accent pe ce am in cap, nu pe ce am pe bot, dar oamenii de care m-am inconjurat stiu sa respecte asta. Sunt mare amatoare de seriale “geeky”, de documentare, carti “destepte”, muzica elaborata. Si, ca web designer, mi-am dus “nebunia” la alt nivel. Eu sunt insa fericita asa.

Nadia: Am vazut ca faci si bijuterii...povesteste  nitel despre hobby-ul asta. Cum te-ai apucat, de unde iti iei materiale, cat timp ii dedici? Si cum merge vanzarea?

Dojo: Creativitatea mea s-a exprimat deja de ceva timp prin munca de design. Si totusi, vizionand in disperare orice presupune “creatie” printre documentarele Discovery, mi s-a tras asa o pofta sa fac ceva si cu mainile, nu doar virtual. Partea interesanta este ca eu nu port bijuterii, dar ador sa fac minunile alea. Imi plac pietricelele. Imi place sa le combin, am asa, un extaz creativ cand mai iese un model decent. Timp nu ia, pentru ca lucrez repede. Am investit niste bani frumosi la inceput pe materiale, dar sunt de cateva saptamani pe plus, cu o colectie de cateva zeci de modele disponibile. Sunt foarte apreciate si asta ma bucura. Vand mai mult “face to face”, am cliente care aduc alte cliente, mai lucrez si la comanda. Lucrez pe pietre semi-pretioase, lemn, argint etc. Materiale de calitate, care totusi costa ceva. Chiar daca sunt “gablonturi”, nu sunt din plastic sau cine stie ce porcarii de 2 lei. Plus faptul ca sunt unicate exclusive.

Nadia: Cum ti se pare ideea cu promovarea blogosferei feminine? Ce au blogurile scrise de femei mai deosebit?

Dojo: Ideea in sine mi se pare super OK. Sunt multe femei “low profile” care scriu absolut superb, asa cum sunt destui bloggeri barbati de care nu se prea stie, chiar daca au o buna calitate a scriiturii. Nu mi se pare ca blogurile noastre, ale damelor, sunt insa mai speciale. In toate domeniile “masculine” in care am lucrat am fost buna sau proasta pentru ca am putut sau nu am putut mai mult. Nu consider deci ca este normal sa “scindam” blogosfera pe motive din astea, la fel cum nu e OK pentru mine sa ma desconsideri sau sa ma lauzi pentru ca sunt muiere. Am tot un cap intre urechi, pot fi desteapta sau “bata” ca orice alt individ.

Chiar daca in general barbatii tind sa fie mai tehnici, deci te astepti ca blogurile lor sa fie mai bine “desenate” sau configurate, pot gasi “enspe” exemple de bloguri care arata rau si sunt conduse de un barbat. La fel si bloguri prost puse la cale de dame. Si clar, in cazul ambelor sexe, creatii solide, scriitura de calitate si un motiv pentru mine de a veni zilnic.

Nadia: Recomanda 3 bloggerite care-ti plac tie.

Dojo: Le voi ruga sa ma ierte pe toate “fetele” pe care le citesc si la care comentez, dar voi alege 2 bloguri ale unor “dame” cu care m-am imprietenit si unul pe care pana si iubitul meu o citeste: Nebuloasa.info, tomatacuscufita.com (ambele timisorence de-ale mele si vreau sa cred ca suntem si prietene deja), plus badpitzi.org.

Nadia: Recomanda si 3 articole reusite sau reprezentative de pe propriul blog.

Dojo: Din zecile de articole exceptionale (doamne, mi-au crapat laudatorii) am ales (cu greu, din motivul amintit anterior) 3 mirobolante creatii demne de un Pulitzer: De ce ii iubesc eu pe unii credinciosi,  un articol care a nascut niscaiva controverse, dar mi-a placut discutia cu comentatorii si cred ca poate fi readus in actualitate;  Scrisoarea unui copil de 10 ani, nu dau link pentru a ma lauda ca fac si ca dreg, dar povestea vecinului meu de 10 anisori pe mine m-a lasat knock-out. Este trist ce scrie acolo si sigur va strica ziua celor care parcurg textul. Este insa adevarat si merita sa fie spusa povestea pentru a intelege ca sunt inca monstri printre noi; Nu, domnule profesor, nu vom fi niciodata colegi -si articolul care pune, cred, punctul pe “I” in cazul problemei profesor vs. elev. Ca oricum m-am intins si pe aici destul, uite ca mai aveti 3 articolase “lungute” in bunul stil “dojolesc”.