Hot City - Cultura urbana feminina

­Carlitos joaca de mai bine de un an Jocul Urban. Isi gaseste subiectele in jungla orasului, a biroului si a oamenilor, si, desi ia multe lucruri in ras, nimic din modul ei de abordare nu poate fi catalogat drept "neserios". Poate fiindca scrie posturi lungi, nu ne sufoca cu prea multe. Ne da timp sa asimilam iar eu una simt ca e un timp bine cheltuit.­

Marie Jeanne: Cand te-ai apucat sa iti faci blog si de ce?

Carlitos: O sa radeti: ca oricarei femei cu capul pe umeri, mi s-a intamplat, candva, sa ma indragostesc virtual... drept urmare, am simtit nevoia unui spatiu unde sa-i fac iubitului meu declaratii intime si foarte rusinoase.

Asa mi-am facut primul blog, privat. Exercitiul mi-a prins bine pentru ca atunci cand restul lumii s-a ridicat tipand "vine vaaaaalu'!" (blogurilor), eu sa ma simt in forma si pregatita sa-i inot pe coama, impotriva curentului chiar. Am scris apoi - exhibitionist -  despre mine, despre latura mea emo - intre timp anihilata, despre lucrurile marunte care dau sens vietii de provincie... blog dupa blog. :) ­

Nu ma citea nimeni, dar mie-mi placea! In cele din urma, departe de casa, alaturi de iubitul virtual devenit acum un partener de viata cat se poate de real (sic-sic! scepticelor si negativistelor :P ), am continuat sa scriu, despre mine si noua mea viata, prietenilor si celor de acasa.

Carlitos. Asta trebuie sa fie un tip...ce aiurea, scrie la feminin!

MJ: Stiu ca nu ti-ai declarat identitatea de la inceput. Cum ai luat hotararea si de ce te-ai razgandit apoi?

Carlitos: Mi-era teama de persecutii! :) Incepusem sa scriu despre fostul job - chiar in timpul programului, sub umbrela anonimatului, mai exact despre absurdul intamplarilor de acolo... Era felul meu de a defula. Stiam insa ca sunt urmarita si ca seful meu astepta cel mai mic prilej sa se descotoroseasca de angajata-problema, care refuza sistematic sa se supuna regimului sau dictatorial... Dar apoi am decis sa devin ofensiva... era, pana la urma, viata mea personala si blogul meu personal. Plus ca mi-era rusine de mama, care mi-ar spune chiar si acum ca am o varsta cand ar trebui sa termin cu prostiile si sa-mi vad de treaba mea!

Totusi, am ramas mereu Gica-Contra si Lupul Moralist - doua dintre identitatile mele acceptate si asumate ca atare. :)

"Port discutii cu soferi profesionisti, atasati emotional de vocea mea blanda." "E ca si cum as face trotuarul intr-o zi cu ploaie mocaneasca."

MJ: Unele dintre cele mai amuzante posturi ale tale sunt legate de serviciu. Totusi, razbate din ele amaraciunea. Ce face de fapt Carlitos 8 ore pe zi?

Carlitos: Doarme, nu?! :) ...Ma bucur ca hazul de necaz reuseste, totusi, sa transpara din ceea ce mi se intampla profesional. Si asta pentru ca nu-i usor, in nicio circumstanta, sa porti discutii absurde cu soferi de tir care se ataseaza emotional de vocea ta blanda si te suna la unu noaptea sa-ti spuna ca sunt in varful dealului si au doua optiuni: sa-si dea drumul cu camionul in hauri si sa termine cu viata grea, sau sa conduca mai departe, catre destinatie, incurajati de sfaturile tale optimiste... cu patronii lor, mare parte din ei mitocani, badarani, lipsiti total de bun-simt si cu un limbaj ce ar face sa se rasuceasca in mormant toti predecesorii lor - birjarii; cu contabilele-neveste - care pleaca la piata dupa patrunjel de supa fix atunci cand ai tu astepti un document important de la ei; cu copiii lor, carora trebuie sa le explici cum sa apese pe butonul verde pentru a da un ton de fax... iar apoi reversul: clientii pentru care lucrez, mari companii, care habar n-au ce se afla in spatele zidului de intermediar si asteapta de la mine servicii de un total profesionalism.

Si aici se naste amaraciunea: cand iti displace ceea ce faci si muncesti doar pentru un confort financiar oarecare, este la fel de greu sa privesti cu veselie natura muncii tale ca si atunci cand faci trotuarul intr-o zi cu ploaie mocaneasca.

Avantajul meu este ca am clienti permanenti, dezavantajul este ca produc nimic pentru mine si totul pentru "peste". :) Intr-o lume ideala, cu salarii decente, as fi fost totusi un bun si sufletist asistent social. Sau matematician.

MJ: Esti printre putinele care mai rezista sa scrie posturi lungi si documentate. Nu te descurajeaza lipsa tot mai mare de rabdare a cititorului?

Carlitos: Dimpotriva, e o adevarata terapie! :) Cu cat altii scriu mai putin si mai aerisit, cu atat ma simt eu mai libera sa scriu mult si stufos! E ceea ce-mi place sa fac si stiu ca putinii oamenii care au rabdare sa citeasca posturile mele, raman cu "ceva". E simplu sa spun "Te iubesc!" sau "Sunt fericita!" sau "Viata e frumoasa!" in maxim 3 paragrafe... mai adaug o poza cu inimioare si pasarele cigulindu-si penele si am transmis cititorului un kilogram de stare de bine, dulceaga, lipicioasa si molipsitoare.

Cand insa paleta de nuante emotionale cuprinde tonuri tulburi si intunecoase, am nevoie de mult mai multe cuvinte sa ma cert cu lumea si cu viata... si ma cert des, pentru ca e o lume cu susul in jos, pe care mi-e tot mai greu s-o inteleg.

Carlitos vrea trafic mai mare, ceea ce o diferentiaza majoritatea blogosferei feminine, cu toate astea, nu la pret prohibitiv.

MJ: Ce esti dispusa sa faci pentru mai mult trafic?

Carlitos: Traficul este, pentru mine, relativ... atata vreme cat nu scriu pentru bani. Totusi, mi-ar placea sa adun in jurul meu mai multa lume preocupata de "mai bine", in termenii mei simpli, personali si atat de usor de transpus in practica. Pentru acestia, as putea chiar sa-mi pozez pieptul si posteriorul, sa ma filmez la dus, facand tumbe si clabuci :) ... la schimb cu implicarea lor activa intr-o chestie de interes social sau doar de bun-simt.

Totul are un pret; as putea chiar sa fac compromisuri in ceea ce priveste lungimea posturilor! :) Din fericire, nu valorizez cu nimic "influenta", "autoritatea", zelist-ul sau alte notiuni generatoare ale unei noi ordini sociale blogosferice, pentru simplul motiv ca nu-mi caut locul in aceasta oranduire...  vreau, insa, trafic intr-o republica a noastra, independenta, de "hippie-blogeri", calmi si pacifisti! :)

MJ: Care sunt standardele in urma carora dezvalui sau nu lucruri din viata ta personala?

Carlitos: Am o limita a auto-cenzurii care a functionat intotdeauna sanatos. Sunt lucruri pe care sunt tentata sa le impartasesc tuturor... de exemplu, sunt fericita ca prietenul meu mi-a scris mesaje de dragoste in interiorul sulului de hartie igienica, dar nu m-as simti niciodata confortabil sa scriu despre emotii personale negative, pe care aleg le vindec singura, in intimitatea sufletului meu... in genere, nu arat niciodata lucrurile care ma fac vulnerabila.

MJ: Incearca sa alegi trei posturi proprii pe care sa ni le recomanzi.

Carlitos: Of! Asta e intrebarea cea mai grea, pentru ca presupune sa aleg intre o multime de ganduri dragi mie... Insa, pentru ca sustin blogosfera feminina si vreau sa raman la subiect, va propun sa meditati asupra "Crizei de la 30 de ani", apoi asupra ­calitatii vietii noastre de zi cu zi si, pentru ca s-ar putea ca informatia sa va ajute in aceasta tara a iubitorilor de animale, va invit sa cititi despre experienta mea hilara cu cainele comunitar.

MJ: Si acum, trei bloguri feminine preferate.

Carlitos: As vrea sa nu repet nume deja vehiculate... Imi recunosc adolescenta in Owl's Blog  - care, la numai 16 ani, are un simt aparte de a reactiona cand "ceva nu-i bine"; imi plac enorm si insemnarile Ramonei "Gramo-girl". Iar din panoul cu "Asa NU!" (de ce sa nu recunosc) imi place Curvette, pentru ca e genul de poveste (advarata sau nu) pe care mi-as fi dorit sa am si eu curajul si inspiratia s-o scriu.

Am creat un newsletter saptamanal care se numeste Weekend blog digest. Aici gasiti recomandari din bloguri si informatii despre ce am mai facut ca sa creasca blogosfera feminina mare si frumoasa. Daca propunerile noastre vi se par interesante puteti sa le primiti si pe email. Abonarea se face aici.