Hot City - Cultura urbana feminina

Andressa se da in vant dupa sushi, nu se teme de "injuratorii" care au reactionat agresiv cand s-a apucat sa scrie pentru Pro Sport si citeste niste bloguri de vedete. E tare incantata de inelul cu 6 mici briliante de la Testos, mai ales pentru ce semnifica el.

Sana: Ai fost printre primele femei, si de fapt printre primii romani care si-au facut blog. Cum s-a intamplat asta?

Andressa:  In 2005, cand mi-am si lansat blogul, m-a convins o prietena ca e ceva care imbina utilul cu placutul. Am inceput sa citesc bloguri si am luat "microbul". Dupa ce devii dependent de lectura catorva bloguri, urmatorul pas este, inevitabil, sa incepi sa scrii si tu.

S: A ramas la fel de puternic microbul? Au trecut cativa ani...

Andressa:  Nu, m-am lecuit putin. Cand am inceput sa scriu pe blog eram studenta si lucram cu jumatate de norma la un ONG. Aveam mai mult timp liber si eram foarte curioasa. Nu numai ca scriam si citeam bloguri, dar eram interesata sa ii cunosc pe cei ale caror bloguri imi placeau. Astazi nu mai sunt studenta, am mult mai putin timp liber si abia imi impart timpul intre prietenii pe care ii am, mi-e greu sa imi fac altii. Cred ca m-am facut om mare!

Andressa explica ce i-a adus si ii aduce blogul in viata reala si crede in continuare ca poate schimba lumea.

S: Ce noutate a adus blogul in viata ta? Adica ce s-a legat mai departe, din cauza ca il ai?

Andressa: Blogul a fost de la inceput foarte compatibil cu ceea ce faceam eu. Eram studenta la Jurnalism, scriam si cautam diverse oportunitati. Asa ca din punct de vedere profesional m-a ajutat pentru ca am fost cautata pentru oferte de slujbe sau pentru diverse participari la evenimente. Si am ajuns sa am slujbele din acest moment (am si o colaborare la ProSport) si datorita blogului, adica el m-a adus in atentia unora care cautau oameni pentru scris. Am casitgat niste prieteni, pe plan personal. Si am aflat multe lucruri: blogosfera e un fel de revista, un almanah cu de toate! Daca citesti multe bloguri, ajungi sa stii ce "se poarta", ce "se lanseaza", ce "se joaca".

S: Am vazut pe blogul tau ca sustii multe lucruri, esti genul care nu se da de-o parte cand crede in vreo cauza. Exista proiecte in care sa fii implicata?

Andressa: Mai degraba faceam, din pacate. Pentru 10 ani am fost voluntar in Asociata MASTER Forum, Proiectul Pal-Tin. Poti afla mai multe despre proiect de pe www.paltin.ro (chiar eu am facut site-ul Asociatiei). La nevoie, am ajutat la organizarea unor editii ale Forumului National al ONG-urilor, ca voluntar CENTRAS. Am facut parte din redactia The Bullet, un ziar bilingv, proiect CJI. Pe scurt, in astia 10 ani mi-am petrecut mai mult timp facand voluntariat decat mergand la scoala!
In ultimii ani nu am mai avut timp sa fac asta si mi-a trecut putin si entuziasmul, nu ca n-as crede ca mai pot schimba lumea. Intotdeauna o sa cred asta!

S: Ce faci tu ca sa schimbi lumea? Acum ca m-ai facut curioasa. Eu de exemplu plantez copacei.

Andressa: Acum fac mai putin decat faceam, cum spuneam. Incerc sa fiu un cetatean bun. Incerc sa poluez mai putin, sa conving oamenii sa fie mai toleranti, sa sprijin proiecte care imi plac.

S: Cum se face ca mama ta e destinatarul mesajelor de la tine de pe blog? Nu-ti e frica ca ajunge la ea cine stie ce?

Andressa: Adresa mamei de email este pe blog de vreo trei ani si pana acum nu a primit nici un mesaj cu injuraturi. Dimpotriva! A primit cateva felicitari datorita mie. Nu stiu daca e implicata in ceea ce scriu, de multe ori a aflat lucruri despre ce mi se intampla de pe blog, de exemplu, ca am fost la Ploiesti intr-o zi. Dar cu siguranta e cititoare fidela! Colegii ei de serviciu citesc blogul, o data mi-a povestit chiar ca un prieten a pus cap la cap niste informatii si a intrebat: "Fata ta e Andressa?!"; maica-mea s-a distrat, iti dai seama. Suna de parca as fi fost o supereroina sub acoperire: "Fata ta e SuperGirl?" Ii cer parerea uneori in legatura cu ce scriu. O data am scris in mod ironic ce dezamagita sunt de faptul ca a mai picat un bastion in lupta fetelor cu sani mici spre medii impotriva silicoanelor: Andreea Raicu. Si am modificat ceva inainte sa il public.
Mama a spus ca sunt prea rea cu Daniela Gyorfi, parca. Nu mai stiu exact! Mama e mult mai blanda decat mine. E o persoana mai buna, in general. Cum sunt mamele.

Aflam cum a reactionat Andressa la furia citorilor Pro Sport declansata la aparitia ei in colectivul de redactie si ce parere are despre "injuratori" in general.

S: Te-am intrebat pentru ma gandeam la reactia publicului atunci cand ai inceput sa scrii la Pro Sport, au rasarit instant o tona de comentarii negative. De ce crezi ca este lumea asa de rea si incrancenata, din invidie?

Andressa: Nu, nu cred ca e un sentiment atat de complex precum invidia! Inainte sa ma apuc sa scriu la ProSport am citit comentariile lasate multor jurnalisti sportivi si nu numai. "Internetul este recycle bin-ul lumii." Asa mi-a spus seful meu cand i-am spus: "Si ce fac daca ma injura?" Toti sunt injurati.
Nu stiu de ce. Din principiu. Pentru ca se poate. Pana si jurnalisti de sute de ori mai buni ca mine primesc astfel de injuraturi la articole foarte bune.

S: Ok, deci nu te-au scos din minti si nici nu te-au descurajat.

Andressa: Tolo facuse un grafic despre continutul comentariilor pe care le primeste. Spunea ca 10% sunt la obiect, 80% sunt "junk" si 10% .. nu mai stiu. Nu m-au scos din minti. Uneori ma apuca asa o furie, ma supara, dar imi trece repede. Nici nu le citesc. Iar mama mea se distra cand le citea. Nu punea la suflet. Imi citase la un moment dat o injuratura supercolorata. Nu o mai tin minte, dar am ras si eu. Ce poti sa faci?

S: Ideea e sa nu te dai batuta, ca asta vor toti.

Andressa: Nu cred ca vor asta.

S: Dar?

Andressa: O data am scris pe blog ca l-as inchide pentru ca m-am saturat de niste "injuratori". Chiar ei mi-au scris apoi ceva de genul: "Hei, nu o lua asa de personal. Daca inchizi blogul, care mai e distractia? Pe cine mai injur?" E un joc de fapt. Mi-am asumat asta.

S: Intr-o ordine de idei mai telurica, am vazut ca te pasioneaza tare mult mancarea. E ceva recent, odata cu aparitia Testosului? Sau Ardealul oricum avea sa iasa la iveala?

Andressa: Ardealul ardea mocnit, iti dai seama. Dar si Testosul a contat. De fapt, momentul in care m-am mutat, ceea ce a coincis cu inceperea relatiei mele, m-a facut sa gatesc. Mama nu mai era prin preajma si cineva trebuia sa gateasca! Dar imi place la nebunie, si cand am fost plecata cu bursa in Polonia gateam.

S: Ce-ai manca in secunda asta, care e mancarea preferata?

Andressa: Sushi. Asta as manca oricand, oricand. De doua ori mi-am comandat un platou urias, genul de platou pe care il pui pe masa cand ai multi invitati. Am manct singura din el doua zile! Si se potriveste cu dieta mea!

S: Apropo de Ardeal, de  unde esti de fel si ce-ti lipseste de acolo, tu locuind aici, in Bucuresti?

Andressa: Eu sunt din Ardeal in sensul ca bunicii mei din partea ambilor parinti sunt de acolo. Dintr-un sat de langa Cluj, respectiv din Targu-Mures. Dar eu nu am copilarit acolo, bunicii s-au mutat aici cand parintii mei erau mici. Singurul Ardeal pe care il cunosc este de fapt bunica mea, mamaie. De la ea stiu regionalisme de acolo, retete si faptul ca trebuie sa mananci mult ca sa fii frumos si sanatos.

S: Ce draguta ideea asta, in niste vremuri in care toti ne straduim sa mancam cat mai putin.

Andressa: Da, pentru mamaie mancarea gatita este sfanta. Si cel mai rusinos este sa faci risipa! Sa nu cumva sa arunci mancare. Sunt niste lucuri importante, zic acum, ca doar am mai crescut. Pe atunci uram chestia asta, mancam putin si mereu ma certa.

Andressa spune ca nu exista lucruri fara de care sa nu poata trai pe lume, dar pana la urma gaseste 3 dintre ele, care o multumesc cel mai tare.

S: Trei lucruri fara de care nu pot trai?

Andressa:  Mi-e extrem de greu sa-ti raspund. Sunt un pic ciudata, nu-mi pasa de multe lucruri. Imi inchid mobilul des, nu deschid laptopul cu zilele, nu ma machiez zilnic, nu sunt prea cocheta....Asadar, pot sa zic trei lucruri, dar in general orice lucru imi este dispensabil.

Sa-ti spun un secret. Iubesc sushi-ul si sunt disperata dupa inelul cu 6 miiici briliante de la iubitul meu, pentru ca tin la simbol, ca vom fi mereu impreuna. Dar adevarul e ca si fara sushi si fara inel (my preciousssss!) m-as descurca.

S: Exista si un al treilea?

Andressa: Da, m-am mai gandit. Casa mea. Nu in sine apartamentul asta, ca doar sunt niste pereti si nu e nici pe departe luxos, dar pentru mine faptul ca mi-am cumparat un apartament la 23 de ani este un lucru nemaipomenit, este implinirea unui vis. Si zona este superba!

S: La ce visezi?

Andressa: La ce visez, pe termen lung? Adica ce as vrea sa fac peste 40 de ani?

S: Nu, in general, pe orice termen vrei tu.

Andressa: Imi doresc sa vad cat mai mult din lumea asta, sa scriu scenariul unui film, sa pot evolua mereu.

S: Care e destinatia la care visezi acum? Dintre cele mai greu de atins.

Andressa: Sunt atatea locuri pe care as vrea sa le vad, ca nu stiu de unde sa incep. Am fost in multe tari din Europa si am fost o data in Maroc. Dar nu am fost niciodata in Spania, in Italia; mi-ar placea sa ajung in Asia, desi mi-e groaza de un zbor atat de lung.

S: Spune-mi te rog ce bloguri de femei citesti si iti plac.

Andressa: Imi plac Fabrica de Jucarii, Inozza si Lulutza, dar cele doua din urma sunt parolate. Ma uit si pe bloguri de vedete TV. Andreea Raicu, Simona Sensual sau Andreea Marin. Asa, din curiozitate. Uneori ma amuz.

S:  3 posturi de care esti tu mandra.

Andressa: Iarasi e greu de spus, am scris in astia 3 ani si ceva atat de multe si despre atatea lucuri ca nu stiu cum sa le impart. Lasa-ma sa ma gandesc doua minute.
Un post, primul post care m-a facut putin remarcata printre bloggeri, la vremea aceea: Chimia de la leu. Uite un altul care imi place acum: un post mic-mic. Si unul care reflecta felul in care m-am impacat cu injuraturile gratuite primite constant: Despre mine si blogul meu. Si asta, Tandrete in Arkadia.

S: Avand in vedere faptul ca lucrezi in televiziune si ca citesti bloguri de vedete, ai vrea sa si devii una?

Andressa: Numai cand eram copil imi doream sa fiu cantareata!  Mi-a trecut inainte sa incep scoala. Nu cred ca am "ce trebuie", acel "je ne sais quoi" ce te face sa iti doresti sa fii in centrul atentiei, sa te crezi deosebit. Vreau doar sa-mi vad de treaba. De fapt, un moment in care mi-am detastat blogul tocmai pentru ca devenisem "micro-faimoasa", o expresie dintr-un articol despre bloggeri in revista Biz, a fost cand iesisem la o terasa cu niste amici cu bloguri si o fata pe care nu o cunosteam m-a intrebat: "Tu esti Andressa? The Andressa?"; m-am simtit atat de prost, ca-mi venea sa inghit sticla de bere si sa fug! Nimeni nu avea nici o vina, dar era atat de penibila situatia, ce as fi putut sa ii raspund? "Da, coada pentru autografe e acolo?"

In fine, am mormait ceva si mi-am vazut de conversatia cu un amic. Atunci mi-am dat seama ca nu-mi place atat de mult sa scriu pentru toata lumea. Cel putin nu lucruri personale, asta vreau sa spun.

S: Cine esti tu, Andressa? Zi-mi ce ai tu chef despre tine.

Andressa: Cred ca blogul ma reprezinta mai mult decat as vrea! Sau, mai degraba, reprezinta bine acea perioada din viata mea, acum scriu mai putin, nu mai e atat de simplu sa "ma citesti".  Sunt o tipa ambitioasa, extravertita, hiperactiva, curioasa, capricioasa si indragostita.Si eu, ca fetele!