Aceasta este o radiografie a plictiselii. Mi se pare necesara pentru ca este un sentiment atat de comun incat pare sa nu treaca o saptamana fara sa ne apese si pe noi, fara sa ne lungeasca la nesfarsit clipele pe care nu gasim cu ce sa le umplem. Nu pretind a avea rezolvarea pentru plictiseala care ne macina mai mult decat stresul sau oboseala. Voi incerca sa ii gasesc insa mecanismele in speranta ca gasind cauza vom reusi sa facem ceva si cu efectul.
Sa fim plictisiti pentru ca nu avem nimic de facut?
Putin probabil, desi traim cu aceasta senzatie. Adevarul este ca nu facem nimic din ceea ce ar avea o semnificatie pentru noi.
Motivele pentru lucrurile nu au valoare pentru noi pot fi multiple:
Nu facem nimic pentru ca nu avem incredere in noi. Ceva care sa te scoata din monotonie este in general ceva nou, deci cu un oarecare grad de risc sa iasa rau. Desigur ca daca nu ai incredere in tine te gandesti ca mai degraba va iesi rau decat bine. Si asa ramai indefinit in situatia actuala. Dar riscul are partea sa buna, chiar daca iese prost in final. In primul rand inveti ceva nou, evoluezi. In al doilea rand, daca iti e rau, nu mai ai cand sa te plictisesti, ca esti obligat sa cauti solutii.
Nu facem nimic pentru ca vrem castiguri imediate si usoare. Poate ca ne-ar distra sa fim stele de cinema sau sa vedem cine stie ce tara care se pierde acolo unde se atarna harta in cui, dar efortul ni se pare nejustificat. Am vrea numai castigurile, cumva sa ni se ofere pe tava. Vrem doar partea care ni se prezinta in reviste, nu si cei cinci ani anteriori in care stergem mesele de bere si vedem diversi indivizi care ne fac ochi dulci. Se pare ca vrem sa scapam de o plictiseala doar ca sa dam peste alta tinand cont de faptul ca drumul si nu destinatia este cea care creaza semnificatia.
Nu facem nimic pentru ca nu avem imaginatie. A calca pe drumuri batatorite si bine stiute, cu semne de circulatie care sa ne indrume fiecare pas ne face sa cascam a lehamite. Cu toate astea le urmam fiindca sunt mai simple. Ati auzit vreodata vreun explorator, din orice domeniu ar fi el ca nu stie ce ar putea sa mai faca ca sa isi umple timpul? Adevarul este ca sunt infinite lucruri de facut, sau cu adevarat doar cateva daca tot ceea ce te duce mintea sa faci este sa imiti ce vezi in jur.

Ne plictisim pentru ca nu ne multumim cu ceea ce ne este la indemana. Putem sa ne facem vacanta de vara in varf de munte cu un peisaj care sa iti taie respiratia. Dar unele cunostinte pleaca sa vada Parisul. Hm.. parca excursia noastra si-a pierdut cu totul farmecul. Invidia isi iveste capul facandu-ne sa devalorizam si sa traim momentele vietii noastre in sila. De atata atentie la ceea ce au altii si noi nu avem inca ajungem sa fim saraciti si goliti de orice.
Nu putem trai fara admiratia celorlalti. Gesturile isi capata semnificatia doar daca este cineva care sa ne aplaude pentru ele, daca exista cineva care sa ne admire pentru ceea ce facem. Cautam semnificatia in ochii celorlalti si nu in ce reprezinta ele pentru noi. De aceea adesea nici macar nu ne apucam sa facem lucruri pentru care nu stim din start ca exista un auditoriu dispus sa fie atent si sa se bucure impreuna cu noi de rezultatele obtinute.
Cand nu ne plictisim? Atunci cand iesim din neincredere, lipsa de chef sa depunem efort, imitare si apreciere in functie de parerea celorlalti, pentru a face lucruri pentru care ni se pare ca merita sa ne chinuim chiar si cu riscul de a nu castiga. Atunci totul capata o semnificatie si este important, dincolo de rezultatul pozitiv sau nu, apropiat sau indepartat.




























Sunt prea grasa sa fac sex?
Femeile plinute... grase dupa oglinda lor deobicei sunt ca...
Leapsa: Cu pisica pe tricou
Appreciate it for sharing your cool web page.
Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws