Hot City - Cultura urbana feminina

Sa stiti ca daca Uniunea Europeana a impus cum sa taiem porcii, limite de poluare fonica si asa mai departe, nu se jeneaza nicidecum sa impuna norme in publicitate. Desigur ca stiti.­

­Urmeaza si la noi interdictia publicitara, in acelasi mod in care s-a procedat cu fumatul, atat pentru alimentele periculoase cat si pentru alcool. Da, ipocrizia. Ar trebui in acest mod sa se interzica reclamele la produse gen Vegeta (Maggi, Knorr), pentru ca incurajeaza consumul de aditivi-cristal in loc de legume proaspete. Autoritatile de reglementare dau astfel dovada de demagogie, impingand raul pe umerii publicitarilor, in sensul ca ii acuza de inducere a unui rau comportament alimentar prin promovarea respectivelor produse.

Pe langa normele Uniunii Europene, avem normele CNA. CNA-ul impune interstitiile acelea cu alcoolul te-mbata, grasimea te-ngrasa etc. Ceea ce iata ca ma obliga sa incep cu incheierea: ipocrizia normelor europene si locale in ceea ce priveste diversele forme de publicitate, mergand pana la sistemele de comercializare.

Spre deosebire de alte tari europene, cum ar fi Spania care a interzis publicitatea la alimentele prea grase si pre dulci in preajma scolilor, autoritatile romane au intervenit din capatul celalt al sforii, scotand din afaceri micii intreprinzatori prin interzicerea comercializarii “pericolelor” in chioscurile din si de langa scoli. Scopul atat de nobil de a lupta impotriva obezitatii infantile este insa cotracarat, si la noi si in strainatate, de parintii care isi indeasa cosul din supermarket cu croissante, chipsuri si acadele, si care serbeaza ziua copiilor la McDonalds pentru ca “este mai putin deranj”.

Produsele exista, iar publicitatea nu face decat sa le sublinieze existenta si calitatile pozitive. Sa pui educatia copiilor in sarcina publicitarilor este cea mai mare dovada de ipocrizie. Desigur, parintii si liberul arbitru nu mai au rost in societatea europeana de consum. Parintele nu mai are nici un rost in limitarea consumului de dulciuri al unui copil iar bunul simt nu mai exista cand e vorba sa galgai alcool cu moderatie. Jur ca am impresia ca parintii nostri au fost niste eroi, care, lipsiti de sprijinul unor astfel de norme, au reusit sa creasca cateva generatii de personaje care nu au inca creierul si talia inecate in grasimi. Multumesc, mami.

Sau alta boacana! Sara Pizzinato, responsabila cu departamentul Greenpeace care se ocupa de transporturi si poluarea auto, crede ca publicitarii ar trebui sa introduca in fiecare reclama la masini cam cat de mult contamineaza respectivul model mediul inconjurator.In fiecare domeniu se poate gasi deci cate o chichita de care sa poti lega responsabilitatea educationala a celor ce fac reclamele.

E normal sa consideram publicitatea un mediu educational? Putem sa mutam ora de educatie civica pe mash-uri, timpul petrecut la micul dejun cu parintii intr-un spot de un minut si ora de sport intr-un carton dinaintea genericului la publicitate?

Publicitatea nu este “buna” sau “rea” si nici nu are alte responsabilitati decat de a nu eluda adevarul in informatiile prezentate. Nu este rolul ei sa ne invete ca zaharul este dulce si ca prea mult cauzeaza diabet, ca benzina arsa polueaza si ca ar trebui sa conducem mai putin si sa pedalam mai mult. Nu este treaba publicitatii sa faca toate astea.

Sansa de a nu se ajunge la asa ceva este tot in mainile celorlate tari care se lupta acum cu incercarile de a impune cat mai multe dintre aceste norme, si este in mainile societatii civile de dincolo care protesteaza, presata de posibilitatile de a pierde sume uriase de bani, atat in sectorul publicitatii cat si al incasarilor din comert, situatie care ii afecteaza cel mai grav pe cei din companiile mici si mijlocii.


N-am nici o indoiala insa ca ne-om descurca. O tanti dintre impunatorii astia zice, cica: “Vor supravietui publicitarii cei mai buni”. Eu zic ca acestia sunt publicitarii care au la indemana sume uriase.