Pe la vreo 10 ani cand comunismul era in floare si nu intelegeam nimic din discursurile sforaitoare ale celor care apareau pe sticla mi se parea ca limbajul este facut ca sa ascunda si nu ca sa dezvaluie. Iar ca o confirmare, si mai marii din ‘Cei trei muschetari’ tot la fel procedau – una gandeau si alta spuneau. Deci lumea asta e plina numai de intentii rele asa ca trebuie ascunse cu buna stiinta, am tras eu concluzia suprema a copilariei mele. Nu ca acest lucru m-ar fi deranjat in vreun fel. Am considerat-o o stare normala de lururi care face totul cu atat mai interesant.
Democratia a venit sa ma invete ca nu e chiar cum am aflat eu din cartile copilariei. Se pare ca limbajul acelor oameni suferea de o boala care il intepenea, ca ei saracii nu spuneau chiar ce le trecea prin cap fiindca nu li se permitea. Altfel, omul are o tendinta naturala de a spune adevarul si numai astfel reusesti sa comunici intr-un mod sanatos. Iar daca e sa fie ceva neplacut pentru ascultator exista intotdeauna la dispozitie instrumentul negocierii, ca sa nu mai vorbim de idealul tolerantei. Deci asa, daca vreau o gogoasa, chiar spun ca vreau o gogoasa..
O perioada am crezut in opinia indragostirii omului de adevar si folosirea limbajului pe post de oglinda a gandurilor. Apoi a fost din ce in ce mai greu sa cred ca exista mereu o casatorie fericita intre ganduri, vorbe si fapte. Trecand pe la multinationale frazele sforaitoare mi se tot invarteau in creier zgandarindu-mi bunul simt ce imi spunea ca nu e chiar asa. Sa ridic mana si sa spun ca nu cred, m-am gandit eu, asteptand apoi negocierea care sa ma multumeasca si pe mine si pe ei. Dar, oroare, nu e loc de negociere. E doar accepta sau pleaca.
Cum lumea e totusi suficient de mare pentru toti si toate mi-am spus ca nu-i nimic, pot lucra alaturi de cei care sunt pe aceeasi lungime auditiva ca si mine. Mi s-a parut cool. Un limbaj frust. O negociere pe fata. Fara intortocheate modalitati de a obtine raspunsul pe care il doresti printr-o prealabila impachetare a discursului. Si asta pana am observat cum unele dintre expresiile lor se intepenesc, capata rigiditate de dicton peste care nu poti trece, sunt facute pentru a da un raspuns standard la o situatie in timp ce ei erau de fapt la mii de km distanta.
Si uite asa am ajuns exact la credinta din copilarie: A Dumas avea dreptate! Boala intepenirii limbajului ne paste pe toti. Probabil ca si cei care au cine stie ce asteptari de la mine au descoperit deja simtomele care arata ca acesta este si in cazul meu. Poate ca si lor li se apleaca de la cuvintele mele mult prea standard si goale. Hm… si probabil ca toate acestea nu au nimic de a face cu adevarul, asa cum in mod gresit am crezut, ci cu lenea. Ce ziceti?
Sunt prea grasa sa fac sex?
Femeile plinute... grase dupa oglinda lor deobicei sunt ca...
Leapsa: Cu pisica pe tricou
Appreciate it for sharing your cool web page.
Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws