Pe tocuri

Autor: marie jeanne

Stiti reclama cu un nene care merge pe plaja cu pieptul umflat si e numai fibra de el? Si-apoi ajunge la cabine si se relaxeaza extragand ditamai burta. Ei bine, la fel de naturala sunt si eu cand ma aflu cocotata pe tocuri mai inalte de doi centimetri. Imi iau un oarecare avant care sa ma tina cinci pasi eleganti dupa care ma prabusesc sportiv.

Imi amintesc ultima data cand am defilat pe tocuri. Am o singura pereche de incaltari care se potrivesc descrierii, niste sandale negre, elegante. Le am de atat de demult incat au inceput sa se poarte din nou. Si sunt splendide, nou noute, fiindca le-am mai purtat o singura data inainte sa se intample urmatoarea poveste. Si niciodata dupa. Desi am picioare frumoase si degete splendide, Tocmai fiindca nu port tocuri: degetele astea bune se obtin purtand tenisi cu cel putin jumatate de numar mai mari si papuci confortabili, plus mergand descult oricand ai ocazia. Tocuri, nu.

Daca ies pe strada pe tocuri, se uita lumea ca la bambilici. Probabil ca undeva in eleganta celor cinci pasi se intrevede totusi deznodamantul tragic. Culmea este ca eu am invatat sa merg pe tocuri la modelling, si acolo a ramas invatatura. Implementarea a lipsit, adica s-a implementat acolo unde trebuia sa mergi cu capul sus, pieptul inainte, pasul de un metru, eventual sa duci dreptul peste stangul si sa te repliezi la timp pentru urmatoarea impleticeala.

Asta stiu, asa defilez. In acea fatidica ultima zi de mers pe tocuri, asa am si incercat sa fac. Numai pana sa ies de pe straduta mea au trebuit sa ma sustina trei persoane. In timpurile acelea de trista amintire, nu venea nici un taxi la comanda pe strada mea, si ii inteleg, pana si vecinii isi parcau masinile prin imprejurimi, nedorind sa le rupa prin acele gropi. Asa ca trebuia sa ajung cu faimosul mers chiar pana la doua strazi mai incolo, unde este statie de taxiuri.

Si m-am chinuit astfel, atragand incurajarile binevoitoare ale copiilor ce jucau fotbal in strada, sa depasesc macar zona de piatra cubica, sperand ca pe drept va fi mai bine. Nu a fost. M-am descaltat, am mers desculta pana la primul chiosc de unde mi-am cumarat servetele umede, mi-am sters talpile si m-am incaltat din nou, urcand foarte tantos in taxi.

Fiindca picioarele n-au fost facute sa li se infiga un cui in calcai si sa li se spuna: mergeti! Nici sa stea in pozitia “pe varfuri” o zi intreaga. N-au fost facute ca sa le torturam si apoi, la patruzeci de ani, sa ne intrebam inocente: cu ce-am gresit eu, sa am varice? De ce am gamba deformata oare, in adolescenta aveam picioare asa de frumoase? Sau: vai, am vertebrele tasate si ma doare cand ploua.

Ca sa nu mai vorbesc de organe interne deplasate, si alte glume care se intampla cand vrei numaidecat sa te asezi contra naturii. Ma gandeam sa asortez la tocuri si un corset, strans bine, la 45 de centimetri, cum faceau stra-strabunicele noastre. Ca sa stim o treaba, daca tot misc rinichii, sa stresez putin si stomacul. Si ma mai gandesc la un par foarte lung si un coc greu, care sa-mi dea migrene.

Fiindca nu-s destul de doamna, femeie si suava in blugi, tenisi si tricou. E musai pe tocuri.