Paste de orasean cinic

Autor: Nadia_B

N-am fost niciodata la tara- de obicei starnesc priviri mirate cand spun asta. Nici macar in vacanta la bunici. Nici macar in vizita. Sunt 100% oraseanca, traita numai in confortul cu apa curenta si electricitate al cutiilor de chibrituri pe care le numim apartamente de bloc.


Poate din cauza asta am avut intotdeauna dificultati in a pricepe in ce consta farmecul aparte al sarbatorilor pascale. Sigur, e o zi libera- dar tot o zi libera e si 1 mai. Sigur, e un prilej de reuniune familiala- dar asta facem si de Craciun. Intr-o ditamai metropola unde nu auzi clopotele bisericii de claxoanele masinilor, ce-are Pastele atat de deosebit?



Ah, da, e vorba despre Isus. Dar nu si la oras, nu daca vrei sa iti mentii reputatia de intelectual. Imprejurarile cer musai ca cel putin jumatate dintre oamenii pe care ii cunosc sa fie niste sceptici liber-cugetatori, care sa isi exprime energic dezaprobarea si ironia fata de Isus. Asta e ceva ce isi are rostul numai de Pasti, nu si de Craciun, caci e mult mai putin controversat sa contesti nasterea personajului religios in cauza.


Din cauza asta, la mine masa de Pasti e an de an un prilej de dezbatere asupra adevaratei naturi a lui Isus- a fost el oare om, Dumnezeu sau extraterestru? Dar chiar si intelectualii ironici sarbatoresc Pastele, caci si lor le place sa manance pe saturate. Pentru ca despre asta e vorba cu adevarat- satisfacerea cu folos a functiei de nutritie.


Pastele e singura sarbatoare ale carei obiceiuri implica numai pregatirea si consumarea de mancare in diverse forme. Nu tu brad, nu tu cadouri, nimic necomestibil care sa-ti distraga atentia. Am putea la fel de bine sa schimbam numele sarbatorii in Ziua Internationala a Gatitului, la care se raliaza si oameni care in mod normal n-ar gati nici sa-i pici cu ceara. Sigur ca multi dintre ei cedeaza nervos dupa prima incercare. Iata de ce eu mananc in fiecare an numai cozonaci cumparati.


Noaptea de Inviere e un fel de Revelion- scadem artificiile, dar adaugam lumanari aprinse. De Revelionul propriu zis se ciocnesc pahare, revelionul pascal ciocneste oua vopsite. Esenta e aceeasi, si anume ca ora 12 noaptea da dezlegarea la bucurie. Si la mancare.


Doar ca de Anul Nou toata lumea e mai mult decat dornica sa se bucure pana dimineata, in timp ce de Pasti trei sferturi dintre enoriasi evacueaza biserica, adica locul unde ar trebui de fapt si de drept sa se petreaca bucuria lor, imediat ce si-au aprins lumanarile. Poate pentru ca ii asteapta masa de Paste, iar in biserica nu sunt serviti cu mancare.


Dupa ce sarbatoarea s-a terminat, vine momentul sa contempli alimentele ramase si sa te intrebi de ce, de la bun inceput, te-ai gandit ca ai nevoie de asa abundenta. La mine, de exemplu, am ajuns la concluzia ca trebuie sa mancam in doua zile trei cozonaci si un tort ramase neatinse de invitati, asta daca tinem mortis sa le consumam cat se afla inca in termenul de valabilitate. Urati-mi succes- ceva imi spune ca n-o sa mai vreau sa vad in ochi cozonac multa vreme. 

Pe aceeasi tema
accesorii-dieta.jpg Accesorii in dieta
gaina.jpg Unde a disparut gustul de altadata?
paste.jpg Mici trucuri pentru a evita kilogramele de Paste
florii_MTR_2012.jpg Targul de Florii de la MTR 2012
Comenteaza
codul de validare

Ultimele articole din: Vine Pastele!
Masa de Paste cu ai lui Vine Pastele!

Masa de Paste cu ai lui

Urmeaza un moment mare. Vine masa de Paste cu ai lui. Ce nu ne omoara ne intareste. Deci sa-i dam bataie.

5 motive pentru a calatori de Paste Vine Pastele!

5 motive pentru a calatori de Paste

Exista cel putin 5 motive pentru a calatori de Paste:

Deserturi pentru Paste Vine Pastele!

Deserturi pentru Paste

Mai sunt doar cateva zile pana la Paste astfel ca indraznesc sa va tentez cu 6 deserturi extraordinare pregatite de autoarele unor bloguri culinare...

 
Publicitate
Ultimele comentarii
valeriu

Sunt prea grasa sa fac sex?

Femeile plinute... grase dupa oglinda lor deobicei sunt ca...

Zuma Online

Leapsa: Cu pisica pe tricou

Appreciate it for sharing your cool web page.

personal loans

Unghii cu probleme. Tipuri

itsxqzws

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Bratari impotriva starilor de greata

Bratari impotriva starilor de greata

Si uite ca de greata, voma, ameteala te pot salva doua bratari micute care se pun la incheietura mainilor. Le-am testat intr-o calatorie cu masina de 8 ore, asa ca vi le recomand cu mana pe inima.

Se poartă pantofii albi – propunerile sezonului

Salata mexicana

Salata mexicana este energizanta si gustoasa. Este picanta si crocanta, dar si o sursa sanatoasa de proteine pentru ca are oua. Salata mexicana este perfecta la pranz si la cina. O portie are circa 350 de calorii, dar si 20 de grame de proteine si 10 grame de fibre. Ca sa faci salata mexicana...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro