Hot City - Cultura urbana feminina

Daca ar fi fost sa ma intrebati asta pe la 18 ani as fi ridicat din umeri cu enervare si v-as fi spus ca in nici un caz. Si ca mai bine ar sta in banca lor si nu s-ar baga in viata mea cu tot felul de sfaturi despre cum imi este mie mai bine.

Acum, dupa mai mult de zece ani, nu mai sunt atat de sigura. E posibil ca deseori ei sa stie mai bine, sa prevada mult mai corect cum vor evolua lucrurile. Sa intuiasca mult mai corect care sunt tipologiile oamenilor care ma inconjoara, sa stie chiar ce anume imi va face mie mai multa placere.

­­Asta ma face sa ma intreb daca peste 30 de ani voi fi inteleapta si peste 50 un adevarat guru. Se pare ca in problemele de viata experienta este mult mai buna decat logica, sa fii circumspect mai bine decat impulsiv, sa iei lucrurile asa cum sunt mai bine decat sa speri fara baza. E adevarat insa si ca astfel lucrurile isi pierd mult din savoare si culoare, ca emotiile si intensitatea trairii sunt mai mici, dar si dezamagirile si momentele neplacute scad.

Cateva exemple:

Ai o relatie. Te simti bine. Dar observi pe masura ce trece timpul ca sunt diferente foarte mari. Continui, gandindu-te ca vor disparea, nu te vor incomoda. Nu stii cum, dar iti spui ca daca dai o sansa, e posibil sa se rezolve de la sine. Timpul iti arata ca nu se rezolva si mai bine ai fi terminat de la primele semnale. Asta te-ar fi scutit de multe dezamagiri intemeiate pe sperante false.

La serviciu esti multumita de munca ta. Te compari cu ce au reusit ceilalti si te simti chiar mandra. Ce te mira este ca seful tau nu pare sa fie de aceeasi parere. Si nu te recompenseaza in nici un fel. Iti spui ca e un moment, ca daca ai mai multa rabdare si el va intelege cat de bine te descurci. Accepti situatia o perioada lunga si nimic nu se intampla. Cand il intrebi, iti spune ca el nu are ce recompensa. E chiar nemultumit. Tot efortul tau a fost o pierdere de vreme.

Ce se releva din aceste exemple este ca avem tendinta de a nu baga in seama lucrurile negative. Ca le gasim circumstante atenuante, ca speram sa fie impresii, ca ne asteptam sa dispara ca si cum nu ar exista. Avem tendinta de a nu privi raul in fata, de a ne gandi ca daca ne bagam capul in paman el va disparea.

Nu ne implicam suficient in a construi binele nostru, fara ca insa sa ne dam seama de asta. Amanam pe mai tarziu momentul deciziei dificile in speranta ca nu va trebui sa o mai luam. Pur si simplu nu rezolvam problema imediat ce o vedem fiindca acest lucru este neplacut. Asteptam pana problema devine insuportabila, pana ceva ne obliga sa o privim in fata. Adesea in acel moment deja am pierdut.

Parintii nostri stiu mai bine fiindca pe ei experienta i-a obligat sa devina mai responsabili, fiindca ei nu mai cred in rezolvari facute de altcineva, venite dinafara. Ei au inteles ca ceea ce li se intampla este in totalitate in mainile lor. Ca imbatarea cu apa rece nu face altceva decat sa amane si sa agraveze. Ca asteptarea nejustificata ca va fi bine nu va face sa fie efectiv bine mai tarziu.

Parintii nostri stiu mai bine. Poate nu mai rad ei cu atata pofta, dar cu siguranta sunt cei care rad la urma.