Hot City - Cultura urbana feminina

La 12 ani am vazut orasul ca o imensitate din care eu aveam dreptul sa strabat doar cateva strazi. Puteam sa merg la scoala, ceea ce imi lua cam trei minute. Acolo imi petreceam o mare parte a timpului pentru a ma dovedi mai indemanateca decat ceilalti la batutul mingii si in spusul de cuvinte culese de prin dictionare. Aveam voie in piata cu instructiuni clare privind ce sa cumpar si cat costa. Nu reuseam sa fac distictie intre radacina de pastarnac si cea de marar. Nici acum nu am reusit aceasta performanta.

Avem cateva ore in praful din spatele blocului si o vizita saptamanala la cinema-ul cartierului. Din cand in cand mi se releva ca lumea este larga, ca exista alt tip de oameni decat cei pe care ii vedeam la mine la piata, ca nu exista numai blocuri urate, ca strazile pot fi si largi, ca in cofetarii nu sunt numai scaune din plastic. Imi aduc aminte de o excursie fantastica cu scoala in metrou. Am strat vreo 2 ore in el, tot schimband peroanele si admirand. Cel mai mult mi-a placut statia de la Muncii, probabil lipsa coloanelor facea spatiul mai mare, deja sufeream de claustrofobie.

La 18 ani vedeam numai spatii inguste. De fapt doar pe acelea le cautam: hubre intunecate cu muzica tare cu care discutam la nesfarsit cu aceiasi prieteni. Nu ne plictiseam. Aveam multe lucruri de pus la punct, multe de povestit. Ne furam momente de libertate si experiente. Eram ferm convinsi ca traim ca sa ne distram, ca asta e tot ce poate fi mai interesant, masura succesului. Si vroiam cu totii succes de parca ar fi fost o ciocolata invelita in staniol, mereu dulce si niciodata dezamagitoare. Nu stiam multe cluburi. Nici nu ne interesa sa stim. Mergeam doar acolo unde ne simteam cool.

Din hrube m-a scos necesitatea de a aparea si la lumina soarelui, de a face ceva mai mult decat sa discut. Si dintr-o data ceea ce am intalnit era cu totul diferit de ce mi-am inchipuit. Orasul era cu totul altul decat cel in cluburile de noapte unde castigai o victorie daca asortai bine bluza cu sandalele si cerceii. Prietenii au renuntat la mine si eu la ei. Se pare ca nu ne placea sa ne privim pe lumina. Nu ne acceptam unii altora alegerile. Nu ni se mai parea ca suntem cool doar pentru faptul ca respiram. Am vazut un oras urat, aglomerat, murdar, ale carui valori nu le intelegeam. Am vazut un oras in care nu aveai unde sa te duci sa te destinzi. Am vazut un altfel de mod de a te da mare.

Apropierea de 30 de ani mi-a aratat orasul stradutelor linistite, laturalnice, cu restaurante micute. Mi-a aratat orasul grijii pentru aspect, frumos. Orasul din spatele tipetelor automobilelor, orasul de dincolo de marile multimi, de cersetori si muncitori care te acostau pe strada, orasul vilelor pierdute intre castani. E adevarat, un spatiu totusi restrans pe care trebuie sa il cauti. Am vazut orasul unor altfel de ambitii. Orasul in care distractia nu avea prea mare valoare, dar in care pozitia si posesiunile spuneau multe. Am vazut orasul capitalului, orasul dorintei de a trai bine, de la banala vesela de acasa pana la excursiile facute in strainatate. Orasul cladirilor de sticla si al spatiului lipsit de personalitate al birourilor.

Ce fel de oras imi va arata viitorul nu pot spune. Dar pe masura ce eu ma schimb se schimba si el. Probabil ca va fi cu totul altfel, cumva cum inca nu l-am vazut. Poate ca am mai avut din cand in cand tendinta de a-l parasi, dar el nu m-a parasit niciodata, a venit mereu dupa mine cu un altceva, mereu dandu-mi lectii despre diversitate.