Hot City - Cultura urbana feminina

Nu-mi place catusi de putin sa merg in vizite, in afara cazului in care e vorba de oameni de varsta mea cu care ma reunesc ca sa ne uitam la filme proaste si sa bem vin. Dar vizitele in care gazdele sunt oameni seriosi fac mereu sa-mi treaca fiori pe sira spinarii si sa ma duc cu inima indoita. Pentru ca oamenii seriosi au o dambla suparatoare pentru mine: sa te „omeneasca”, cu sau fara voia ta.

Adica sa te oblige sa mananci. Sa isi ofere ospitalitatea pana cand cedezi, chiar daca tu spui ca ai mancat acasa, ca nu e nevoie sa se deranjeze, ca ai venit doar sa-i vezi si sa-i auzi vorbind, ca tare drag iti mai e de ei. Pentru gazde, in special daca iti sunt rude, e o datorie de onoare sa te omeneasca si sa dea la o parte refuzurile tale cu o insistenta nitelus amenintatoare. Chiar daca tu ai venit dinadins la o ora la care sperai ca masa s-a incheiat de mult sau ca nu e inca gata.

“Haideti, macar o supica. Macar o fripturica. Macar luati o prajiturica. Mancati, am pregatit toate astea special pentru voi!”. Ei, daca e special, atunci chiar nu mai ai cum sa zici nu si a 20-a oara. Ba chiar ar insemna ca esti un om din cale-afara de rau sa spui Nu. In imaginatia mea vad intotdeauna gazda izbucnind in plans in asemenea situatii.

Trecand peste faptul ca mancatul in public (in special al altora) imi taie in general orice pofta de viata, felul in care primesti ospitalitatea oamenilor care te-au invitat e ca un dans pe sarma. Trebuie sa ai mare grija ca nu cumva expresia fetei sa tradeze impresia ta ca gazda nu gateste prea grozav. Si sa nu care cumva sa lasi ceva in farfurie, chiar daca portia depaseste cu mult capacitatea stomacului tau.

Ce e mai rau e ca nu poti sa le spui niciodata ca omenia lor nu iti e pe plac dintr-un motiv sau altul. Stiti, eu nu mananc carne de porc. Niciodata? Niciodata. De ce, e foarte buna. Da, dar, stiti, eu nu mananc. Ei, dar o sa mancati acum, daca tot v-am pus. Puterea de a decide asupra propriului regim alimentar e cedata in mainile gazdei primitoare.  Doar n-o sa cada cerul daca va abateti de la regula o data, zice ea incruntandu-se cu inteles, cu o privire care inseamna “Refuzul de a manca ce ti-am pregatit se va traduce drept jignire mortala”.

Chiar asa, de ce se traduce drept jignire mortala? N-am reusit niciodata sa inteleg. Eu, una, m-as simti mult mai jignita daca invitatii mei s-ar napusti asupra mancarii ca niste hiene hamesite, ba ar mai cere si portie suplimentara. M-ar face sa cred ca au venit sa ma viziteze doar pentru ca nu mai aveau nimic prin frigider pe acasa.

Sau poate ca intr-adevar vizitele indeplinesc si un asemenea scop. Poate ca e una din regulile nescrise ale societatii ca mersul in vizita sa te scuteasca de efortul de a gati sau de a-ti cumpara mancare pentru o zi intreaga. Dar, sincer, ma indoiesc ca daca as ajunge atat de saraca incat sa nu-mi permit sa mananc intr-o zi as mai fi invitata undeva. Pentru ca nimeni nu se inghesuie sa “omeneasca” pe cineva care are cu adevarat nevoie.

Nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa zadarnicesc posibilitatea de a se bucura de ospitalitate alimentara pentru intreaga populatie a planetei. As vrea doar ca oamenii seriosi si ospitalieri sa nu fie la fel de insistenti ca maica-mea cand eram mica si nu voiam sa pap tot laptele. Ma gandesc ca data viitoare sa-mi aduc cu mine intr-o asemenea vizita un pachetel de acasa si sa-l desfac in fata gazdelor consternate. Nu, multumesc, mi-am adus propria mancare. Oare ce-ar mai spune atunci?