Hot City - Cultura urbana feminina

In centrul existentei noastre se afla fericirea. Tot ce facem e pentru a fi fericiti. Iar una peste alta, pentru a fi oameni de succes, adica opusul ratatilor, trebuie, in mod obligat, sa fim fericiti.

Jobul ideal trebuie neaparat sa ne implineasca. Sotul si copii trebuie sa ne bucure. Iar prieteni are sens sa avem doar daca ne insenineaza existenta. In concluzie, eu, pentru a fi cu adevarat implinita, trebuie sa ma astept ca jobul, familia si prietenii mei sa munceasca ca niste sclavi la fericirea mea eterna.

Bullshit!

Nu am nevoie ca jobul sa ma faca fericita. Adica vreau (ca orice om normal) sa muncesc la o chestie care sa imi faca placere, insa eu ador sa ma simt stresata, sa am deadlineuri, sa vreau uneori concediu pentru ca m-am saturat de job. Nu vreau sa ma faca serviciul fericita.

La fel cum nu am nevoie ca prietenii mei sa respire doar pentru a ma bucura pe mine. Sau ca familia sa imi inalte un altar de fericire.

In consecinta, se pare ca sunt condamnata la nefericire. Macar daca as fi religioasa de felul meu, sa accept ajutorul lui Dumnezeu pentru a fi fericita. Dar eu nu. O tot dau in sus si in jos cu independenta si autosuficienta mea. E clar ca sunt condamnata la mizerie precum ultimul gandac de bucatarie.

Cum adica sa nu vreau un job, un grup de prieteni si o familie care sa ma implineasca prin existenta lor? Sunt nebuna. Un psiholog ar decide probabil ca sunt masochista. Un preot ca sunt damnata. Iar restul ar spune ca sunt proasta.

Dar nu e nimic, societatea ma va salva de mine insami. Ma va face umple de fericire. Cu forta daca trebuie. Probabil ca seful meu va observa ca actualul job ma plictiseste asa ca ma va "elibera" pentru a-mi gasi un serviciu care sa ma faca fericita. Iar prietenii, observand cat de sociabila sunt, vor renunta sa mai comunice cu mine altfel decat telepatic. Familiei nu ii ramane decat sa se sinucida in masa ca sectele japoneze. Ca sa nu ma mai copleseasca cu dragostea lor neconditionata.

Pentru ca oricum ar fi, eu trebuie sa fiu fericita. Iar daca mizeria e sursa mea de bucurie atunci celor din jurul meu nu le ramane decat sa ma copleseasca cu ea.

Daca eu nu vreau.. nu-i nimic. Ma vor ei - obligat fericita in nefericirea mea.