Oamenii care duc lipsa si vor sa se stie

Autor: Nadia_B

Sunt ferm convinsa ca unul dintre cele mai odioase lucruri care exista pe lume sunt conversatiile despre sex cu oameni care nu-ti sunt foarte apropiati, iar respectivii care tin sa se laude cu viata lor sexuala minunata in gura mare capata instantaneu un loc destul de sus pe lista celor pe care i-as lovi repetat cu o tigaie in cap fara sa stau prea mult pe ganduri.

Din pacate, am avut mereu asemenea interlocutori prin jur si niciodata o tigaie zdravana la indemana. De la femei care simt nevoia sa strige in gura mare cu cat le-a tinut iubi treze azi-noapte si cat de tandru si minunat e, pana la barbati carora le-au murit laudatoarele si trebuie sa-ti insire singuri continutul agendei in care si-au notat toate bietele victime pe care le-au convins sa se culce cu ei, cu totii sunt oameni fericiti si plini de ignoranta in ce priveste totalul meu dezinteres vizavi de viata lor amoroasa.

Problema mea cu asemenea apucaturi nu e cauzata de o atitudine de mimoza sau puritana din partea mea. Pur si simplu (si cred ca trebuie sa recunoasteti si voi) foarte multi oameni din jur, fie ei barbati sau femei, nu sunt atragatori, iar eu as prefera sa ignor faptul ca si acesti indivizi neatragatori au o viata sexuala. Le sustin dreptul de a o avea, nu as face nimic sa-i impiedic, dar nu vreau sa aud nimic despre asta. Pentru ca am o imaginatie bogata si sunt capabila de vizualizare instantanee a oricarei povesti. Pe scurt, nu vreau sa stiu ca au parte de sex si cei pe care nu mi-as dori sub nici o forma sa-i vad facand sex.

Mi-am dat seama insa ca exista ceva si mai antipatic decat sa asculti pe cineva laudandu-se cat de bine se descurca la capitolul asta: sa asculti pe cineva plangandu-se cum nu se descurca deloc. In mod cu totul surprinzator, oamenii care duc lipsa si sunt dispusi sa vorbeasca despre asta sunt cu mult mai numerosi si mai usor de intalnit decat cei de la capatul celalalt al spectrului. E ca si cum toate cunostintele cu care n-am mai vorbit de-nu-stiu-cand si care nu mi-au trimis nici macar un SMS standardizat de Anul Nou isi amintesc brusc de mine cand nu mai sunt intr-o relatie si au nevoie sa spuna cuiva, razand nervos, ca sufera atat de mult din lipsa de activitate sexuala, incat si un suport de creioane de pe birou le starneste impulsuri necuvenite.

Ma gandesc ca ambele atitudini sunt produsul aceleiasi prejudecati: aceea ca lipsa despre care vorbim e una handicapanta, care ti se citeste pe figura si pe seama careia poate fi pus orice neajuns al existentei tale. Daca nu faci sex o perioada mai lunga, e clar ca esti un om morocanos si frustrat, de tot rasul si la marginea societatii- epitetele devin mult mai rautacioase daca esti femeie- asa ca e necesar sa contracarezi asemenea idei cu povesti cat mai detaliate din care sa reiasa ca tu ai o viata sexuala cat se poate de satisfacatoare.

De unde deduc ca amicii care imi spun in gura mare ca nu au mai facut sex de fix sase luni, doua saptamani si o zi incearca sa demonstreze ca in ce-i priveste pe ei prejudecata nu se confirma si ca sunt perfect capabili sa faca haz de necaz. Nu fac sex, dar sunt inca in viata, vezi? In viata! Am supravietuit si astazi, inca o zi fara sa am pentru ce trai, si nu si-a dat nimeni altcineva seama de situatia ingrozitoare in care ma aflu. Serios, nici tu nu ti-ai fi dat seama daca nu-ti spuneam, nu-i asa? Nu-i asa?

Sincer, probabil ca nu. Eu nu consider ca sexul se numara printre functiile vitale ale organismului, si frustrarile sexuale nu-s niciodata primul lucru la care ma gandesc cand intalnesc un om cu comportament dubios. Si totusi oamenii astia tin cu tot dinadinsul sa ma faca sa-mi schimb parerea. Cum fac sa-i conving pe cei din jur ca nu vreau sa stiu nimic despre lipsurile lor?