Hot City - Cultura urbana feminina

Nu am suferit niciodata de invidie din motivele unanim cunoscute si oarecum acceptabile. Sunt ferm convinsa ca arat mai bine decat 90% din populatia planetei, asa ca nu invidiez fizicul nimanui. Nu duc lipsa de mare lucru si pot trai si fara sa-mi cumpar pantofi noi in fiecare saptamana, asa ca nu invidiez nici banii nimanui. Cat despre realizarile altora, sunt cu siguranta lucruri pe care le-as fi putut face si eu in jumatate din timpul in care le-a iesit lor, daca nu mi-ar fi fost atat de lene.

Exista un singur lucru care ma face sa ma umplu de invidie si sa-mi musc buzele, poate chiar sa ma inverzesc la fata (n-am avut pana acum prezenta de spirit sa ma uit repede intr-o oglinda): oamenii care reusesc sa doarma ca niste bebelusi leganati de vise in orice imprejurari.

Somnul, la mine, e o treaba pretentioasa. Imi ia intotdeauna cel putin o ora-doua sa adorm, indiferent cat sunt de obosita. Cel mai de calitate somn se petrece in patul meu, in camera mea, in singuratate absoluta, si chiar si-atunci intarzie uneori sa se arate. Orice tulburare cat de mica in mediul inconjurator poate determina ore in sir de zvarcolit de pe o parte pe alta, uneori pana cand incep sa se auda afara huruind tramvaiele.

Daca e prea cald sau prea frig, prea intuneric sau prea lumina in camera, daca se aude un zgomot cat de mic – sa zicem, ticaitul ceasului- s-a zis cu dormitul. Nici nu mai pomenesc situatiile in care sunt nevoita sa ma aflu alaturi de altcineva care e posibil sa sforaie, sa se miste prea mult in somn, sa-mi smulga patura, sa-mi invadeze spatiul personal, sa respire prea tare...uneori e suficient pur si simplu sa stiu ca celalalt se afla acolo ca sa nu pot dormi, indiferent cat de drag mi-ar fi omul cu pricina cand suntem amandoi treji.

Pe cand oamenii fericiti spre care se indreapta ciuda mea sunt capabili sa doarma un somn  adanc oriunde s-ar afla. Chiar de-am fi 50 claie peste gramada pe un prici de 2 metri latime, ei ar dormi. Chiar de hotelul nostru se afla intre doua discoteci care urla muzica house, trance si alte genuri muzicale pe care nu le cunosc pana la patru dimineata, ei dorm. De suntem intr-o calatorie in care nu ne putem apropia de un pat cate 30 de ore la rand, ei dorm in tren, in autocar, in avion, in absolut orice pozitie.

Nu de putine ori m-am gasit singurul om treaz intr-un compartiment al trenului de noapte, in timp ce in jurul meu, prietenii mei binecuvantati de soarta visau si sforaiau linistiti, ghemuiti cu genunchii la gura, pe banchetele tari si cam jegoase ale Cailor Ferate Romane. Iar daca avem la dispozitie 45 de minute pentru dormit, acesti indivizi fericiti le folosesc la maximum pentru un pui de somn odihnitor, timp in care eu abia reusesc sa gasesc o pozitie satisfacatoare.

Cum spuneam, privesc acest talent de a dormi indiferent unde si ce se intampla in jur cu invidie- dar nu cu ura. As vrea pur si simplu sa-l am si eu. Vreau sa aflu care e explicatia pentru el. Intelepciunea populara spune „o constiinta curata”, dar va asigur ca nu imi simt constiinta patata cu absolut nimic, in afara de invidia intensa fata de cei care adorm usor si fara prea multe mofturi. Si oricat ii chestionez pe norocosii in cauza, n-am aflat nimic: nu par sa manance vreun aliment deosebit, sau sa spuna vreo incantatie in gand inainte de culcare. Asadar, care e explicatia? Se indura cineva sa imparta secretul si cu mine?