Hot City - Cultura urbana feminina

Cum vine cate un sezon ploios, ca acesta de fata, imi aduc aminte de “oamenii cu remorca” Nu de alta, dar se inmultesc sezonier,odata ce intra in ecuatie umbrelele.Nu ca umbrelele ar fi singurele remorci pe care le oamenii le cara cu usuratate condamnabila. In aceeasi categorie se incadreaza valizele, valijoarele, rucsacele, odioasele genti plic, servietele diplomat, papornitele cu mancare, si lista poate continua.

Sa ne intelegem: prin remorca exprim un obiect care iese dubios de mult in afara razei obisnuite pe care o ocupa corpul unui om. Faptul ca unii ocupa cu propriul corp o raza care le depaseste pe cele obisnuite va fi subiectul unui alt articol.

Revenind insa la oamenii cu remorca, trebuie sa subliniem intai si intai faptul ca scoala sufera de o mare hiba. Desi invatam sa circulam corect pe strada ( tot degeaba), sa scriem si sa citim, nu se specifica in programa de invatamant nimic legat de comportamentul pe care ar trebui sa il avem atunci cand taram cate ceva dupa noi. Nimeni nu ne invata de copii: “Ai grija mami cu umbrela, ca poti sa ii scoti ochii doamnei”.

Dimpotriva. Daca din bun simt copilaresc avem vreun acces de atentie si incercam sa evitam a agata genitalele celor din jur cu umbreluta noastra ursulet, adultul ne urla in ureche: “Ce te tarasti asa! Hai mai repede, nu vezi ca ploua?”, eventual insotit de obisnuita palma pe unde se nimereste.

Asa ca nu ne mai gandim la asta. Pe timp de ploaie deci, goana catre adapost e mai importanta decat bunastarea celor din jur. Sa faca bine sa se apere cu o umbrela proprie de atacurile umbrelei mele. Sau cu o cusca de plasa deasa.  

La fel se intampla cu ghiozdanul. Tineretul din ziua de azi, crescut cu prea multa lejeritatea intr-ale banilor, nu sufera pesemne cine stie ce daca i se salta portofelul in mijlocul de transport. Asa ca defileaza cu nonsalanta cu ghiozdane doldora de carti ( bravo lor de tineri studiosi, eu mergeam la liceu cu o foaie indoita in patru si un pix). Ghiozdanele astea au si ele o dinamica proprie, te imping, isi fac loc, se proptesc in fetele copiilor mai mici sau in burtile oamenilor care au burti. Daca n-ai burta in schimb ai alte proeminente situate frontal, acolo va poposi ghiozdanul, prin care te dezmiarda dulce cotorul lui Ion, de Liviu Rebreanu.

Slava domnului, servietele diplomat sunt pe cale de disparitie, dar cata vreme mai sunt oameni care isi iau mamaliga la munca (si prazul intr-un buzunaras alaturat), aceste orori continua sa fie remorcile cele mai periculoase din urbea noastra. Intarite la colturi cu placute de fier, doamne fereste sa nu se strice, ele sunt dusmanii genunchilor sensibili si bineinteles, ai dresurilor de dama. Chiar ma uit cu admiratie cad vad cate o domnita in fusta scurta si cu dres care evident nu e Adesgo 100 DEN ci ceva de matase, finut, cum se urca in autobuz fara sa stie ca la usa celalata pandeste un fost gestionar Gostat, cu servieta. Care domn va trebui neaparat sa ajunga undeva in capatul celalt al autobuzului, lund cu dansul pe coltul servietei mostre de piele, fibre de ciorap, tivuri de rochie si, cu voia dumneavoastra, si ultima sansa a rotulei mele faramate de a-si mai reveni vreodata.

Plasa ramane insa remoca cea mai de seama a femeii de pe meleagurile noastre. E atat un statut social cat si un instument si o arma. Cu plasa iti faci loc, ingehsuind-o printre picioarele celorlalti, la inaintare, ea iti tine locul ocupat in autobuz si tot cu ea obtii o distanta regulamentara, in timp ce mai putin norocosii neposesori de plase se sufoca nas in nas.

Nimeni nu ne-a invatat sa ne comportam civilizat pe cand caram aceste remorci, si se pare ca bunul simt nu a rezistat anilor. Umbrele ne scot ochii, servietele diplomat ne rup genunchii, iar plasele sunt adevarate avangarde calare.  Atunci, daca nu se poate sa invatam sa le manuim ca pe niste obiecte inofensive, propun mai bine sa se organizeze niste cursuri la care sa ne specializam cu adevarat in a le folosi ca arme.