Hot City - Cultura urbana feminina

Cand am invatat sa conduc acum multi ani instructorul mi-a spus ca sunt repezita si ca lucrurile ar fi mult mai usoare pentru mine daca as pune in practica mult mai incet deciziile luate. Masina haraia, se ineca, mergea asemeni unei babe beate, smucit intre dreapta si stanga. In capul meu era clar ce ar fi trebuit sa se intample, insa nu cel mai adesea nu iesea.

De indata ce mi-am infranat pornirea de avea acum tot imi pusesem in gand masina a inceput sa se miste in directia dorita. Si cam asa in orice mi s-a intamplat in viata. Daca mi-am dorit un job care sa imi hraneasca ego-ul am dat numai peste ciurucuri, de eram nevoita sa murmur ceva confuz de cate ori eram intrebata ce fac. Si daca mi-am dorit o familie, atunci in jurul meu apareau numai persoane nepotrivite, de ajungeam sa ma bucur ca este numai o relatie trecatoare.

Si le primeam astfel pentru ca eram prea smucita si vroiam totul dintr-o data, fara sa fiu cu adevarat de acord sa platesc vreun pret pentru ele. Mi se parea ca se cuvin odata ce le enunt ca si scop, asa cum i se cuvin oricui altcuiva. Nu aveam rabdare sa dau prea mult nici la job si nici in relatii, asteptam sa ajung sa am tortul cu cireasa lui cu tot garantat de la inceput. Altfel pe loc gaseam ca nu mai are sens sa imi pierd timpul cu lucrul cu pricina. Si cum niciodata nu primesti garantii va dati seama unde duceau toate acestea. Nicaieri.

Desigur, toti cei din jur erau de vina, pentru ca nu se comportau exact cum aveam eu in cap. Ei erau stricati sau rai, ei aveau toate bubele si eu niciuna. Ploua cu ironii si analize. Mai putin cu fapte, eram in toate directiile si de fapt in niciuna. Pana cand, la un moment dat m-am oprit si am inceput sa construiesc orice o iesi pe materialul clientului, pe ceea ce mi se oferea pe moment, fie el un lucru imperfect, fie ea o situatie pe care multi ar fi considerat-o indezirabila, oricum, lipsita de orice aura speciala la care visasem mai demult. Si, in mod neasteptat, lucrurile au inceput sa se lege. Altfel decat m-as fi gandit, dar, oricum, mult mai potrivit pentru mine.

Ce vreau sa va spun cu aceasta lunga introducere? Ca nu ai cum sa stii din start cum vor evolua lucrurile si ca e bine sa le acorzi o sansa sa aiba timp sa creasca, sau, dimpotriva, sa se stinga, dar in cunostinta de cauza. Pentru ca oricum ceea ce iti inchipui tu ca fiind ideal nu exista in viata reala. Iar asta fiindca mintea noastra nu este conceputa ca sa cuprinda toate detaliile. Iar detaliile sunt cele pe care le traiesti cu adevarat si ele sunt cele care stabilesc daca iti este bine sau nu. Detaliile sunt cele care iti dau sentimentul cu care te trezesti dimineata. Si iti intorc colturile gurii intr-un zambet multumit. Imaginea pe care o ai tu in cap este de fapt foarte saraca, o schita de viata, sa te agati numai de ea inseamna sa ajungi sa nu mai traiesti deloc, ci sa zburzi la suprafata in bataia altor vointe.

Daca insa te impaci cu ideea ca nu poti sa stii cum va fi, dar privesti ceea ce ti se ofera in mod pozitiv cercetand ce poate iesi bine pentru tine, ti se poate intampla sa primesti ceea ce iti doresti. Nu exact cum iti doresti. Dar si asta poate fi ceva bun pana la urma. Asa ai sansa de a nu te plictisi niciodata.