NU ma uit la televizor

Autor: sana

Am incercat sa intru si eu in randul lumii. Mi-am facut contract la cablu inca de acum un an si ceva. M-am simtit euforica si pe drumul cel bun.

Platesc lunar un abonament potrivit de scump, cu un numar decent de canale prin care mi se varsa in casa mass-mediile lumii. Am si un televizor potrivit de mare, primit cadou, la care as putea sta zi de zi. E suficient de mic ca sa nu-mi oboseasca ochii si sa-i faca sa-mi iasa din cap precum lemurilor dar suficient de mare incat sa nu-mi lungesc gatul ca o girafa casnica. Am doua canapele, una mai aratoasa decat cealalta, pozitionate strategic, cu vedere la ecran. Am tot ce-mi trebuie ca sa ma uit la televizor.

Daca fac click-click, capat un mix de antilope gnu care tocmai savarsesc marea migratie, combinate cu un fost specialist agronomist actual pasionat de politica ce face o declaratie belicoasa in Parlamentul Europei. Click-click si vad un premier pitic care se scuza pentru ceva si niste femei care fac schimb de copii sau barbati sau bunici sau case, sub atenta indrumare a unei echipe de specialisti dar nu in antropologie. Ocazional, pot sa vad niste sportivi transpirati care sunt suparati pe alti sportivi, mai curati si mai uscati decat ei, sau o femeie imbracata lucios si cu sanii prea mari care vorbeste despre lucruri de dezinteres public.

Daca as fi mai tenace si as petrece niste timp cu ecranul si in weekend, cand nu ma duc la serviciu, stiu ca m-as emotiona. Sunt atunci multe emisiuni in care au fost adusi o seama de oameni care aparent nu au puterea de a sta impreuna. O cantareata de muzica populara, doi rockeri de demult, cel putin un om de culoare, un bucatar specialist in prajeli de elita, doua gemene care vor sa ajunga pe luna dar nu stiu cum sa faca, un cascador clasa B si o vedeta porna clasa A si o persoana handicapata motoriu, care va primi o placa de surf de la persoana de culoare si se va trezi la un moment dat cu fata ingropata intre sanii vedetei porno clasa A.

Daca as fi si mai tenace si m-ar tine cordul, as prinde pe inserat luminita de nebunie din ochii sateanului caruia nu-i mai era draga nevasta si a decis ca o magarita cafenie, care a nascut recent doi pui vii dar cu cioc de curca si care stiu sa zica la revedere in frantuzeste, ar face mult mai bine treaba aia conjugala. M-as obisnui cu ideea ca oamenii ard ca tortele si mor precum cad dudele in iunie si ca cei care nu ard ajung injunghiati de un vecin pe care il pretuiau candva, asa ca cei ramasi in viata nici nu pot explica exact cum de s-a ajuns aici.

Deci am tot ce-mi trebuie. Dar ce sa fac eu daca nu mai vreau sa aflu nimic. E clar ca ce imi lipseste este dorinta de a petrece timp in fata televizorului, asa cum inteleg ca fac toti oamenii normali. Probabil ca oamenii care se uita mult la televizor sunt mai multumiti decat alti oameni. Ei obtin placere usor, miscand doar o falanga. Eu in schimb am tot felul de costuri, pentru ca atunci cand nu ma uit la televizor si deci nu sunt prinsa cu cele de mai sus fac automat alte lucruri. Si sa nu fiu banuita ca frec faianta de culoarea Mediteranei sau impletesc ciucurii de la covorul meu turcesc. Nu.

Si totusi, exista voci din public care ma intreaba de ce nu am un televizor si mai mare, canale si mai multe si o viata mai sedentara. Chiar, de ce nu ma linistesc si eu odata. Ce, cred eu ca asa se fac copiii, umbland creanga? Copiii se fac sezand pe canapéa si uitandu-te la cum se duce natia de rapa, pana in cel mai mic detaliu. Ma scuzati dar eu nu sunt genul de om care se strange repede la capataiul unui om ranit, atunci cand se intampla un accident de circulatie. Eu intorc capul.

Eu nu ma uit la televizor. Ma intreb daca am vreo sansa.