Hot City - Cultura urbana feminina

Au mai avut romanii instictul de a pleca in grup din tara asta de cateva ori, si au si luat-o la picior, organizati in palcuri. Dar din cate m-am prins eu, de fiecare data era pentru un motiv anume, unul clar de tot. Unii voiau sa studieze filosofie la Paris si aici eram inca ocupati cu poezii semanatoriste. Altii voiau sa scape de o doctrina haina iar altii, mai recent, cautau un trai mai bun din punct de vedere financiar. Dusi au fost.

Si acum toata natia vrea, inca o data, sa plece. Dar de data asta mi se pare ca ne confruntam cu un vant de nebunie. Despre ce l-a generat nu stiu daca sunt cea mai in masura sa zic. Las analistii economico-socio-politici. Pot doar sa spun si eu ce vad ca mi si ni se intampla. E haos in toate planurile si in vietile noastre. Pana si cei mai dedicati patrioti romani in viata s-au dat batuti. Ma refer la cei care nu au douazeci de ani dar alcatuiesc totusi populatia activa. Toti oamenii care au putin sub 30 de ani si pana la putin sub 40 vor sa dea bir cu fugitii. Unde? Oriunde. Cum? Oricum. Cand? Acum. Sunt si eu unul dintre ei.

Mi s-au propus dupa 1989 diverse aranjamente de parasit tara. Tata o data, mama de doua ori, un iubit si un fost sot mi-au fluturat pe sub nas propunerea de a pleca de-aici pentru o viata mai buna. Tuturor le-am dat cu tifla si cu mult calm. Le-am zis sa nu mai incerce sa fuga de ei insisi. Uitati-va in jur. Hai sa ramanem aici, pentru ca in Romania exista speranta. Suntem datori sa punem umarul pentru mai bine, le-am explicat. Din pacate, ei m-au crezut si mi-au dat ascultare.

Eram convinsa ca vreau sa imbatranesc in Romania. Eram genul care pufnea de dispret la auzul zicalei Romania, frumoasa tara, pacat ca-i locuita. Eram mereu in cautare de calitati ale stilului de viata romanesc, cumparam produse romanesti si ma entuziasmam la privelisti romanesti magice, de prin tara. Acum m-am speriat rau de tot si nici nu stiu cui sa-i spun asta.

Vad oricum ca fac parte dintr-un trend gros si dezorganizat. Alaturi de mine nu sunt capsunari. Ci oameni care au tot ce le trebuie pentru traiul aici si erau linistiti ca si-au facut un rost in Romania. Dar oameni care nu mai suporta starea de confuzie generala si, pentru ca sunt informati si plimbati prin lume, au vazut ca la altii pare sa fie mult mai clar si mai bine. Si totusi, ceva nu merge.

Noi toti vrem sa plecam dar nimeni nu se misca. Ne taraim stresati la o bere si ne impartasim gandurile fugii din tara. Nu vrem nici sa studiam filosofie intr-un sistem de invatamant mai bun, nu ne mana comunismul si nici nu vrem bani mai multi. Vrem sa plecam pentru ca ni se pare ca tara noastra e impotriva noastra si cu asta chiar nu stim cum sa ne descurcam. Ne vine sa abandonam nava dar nu prea stim sa inotam.

- Vreau sa plec din tara.

- Da, si eu vreau, neaparat, vine raspunsul.

- Tu ai vreun plan?

- Nu dar lucrez la asta.

- Nici eu dar nu stiu de unde s-o apuc.

Si cam atat. Ne lamentam in continuu dar pentru ca nu avem un plan bun, stam pe loc si holbam ochii unii la altii. Aici avem prieteni buni, joburi izbutite si indestulatoare, familii mari si un know how de viata. Avem o pozitie sociala si simtim ca putem si mai mult. Acolo, nu stim ce am putea avea. Pentru ca nu avem 20 de ani, o freza de neinteles si un cercel in buza inferioara, asta ne sperie rau.

Nu am o solutie dar admir complexitatea problemei. Ni se intampla “noi vrem sa plecam” ca stare de spirit si sunt foarte curioasa ce-o sa iasa.