Hot City - Cultura urbana feminina

Duminica m-a vizitat o doamna de la Upc sa imi puna o cutie care imi va permite sa prind digital mai multe programe. Arata ca o taranca de Ilfov – maini mari, batatorite de munca, care cu multa greutate se miscau printre hartiile ce trebuiau completate, atitudine sfatoasa, imbracaminte de biserica duminica. Asa de tare m-a distrat cum a intrat in casa fara sa fie invitata si s-a postat in fata tv-ului tragand fire din el incat am trecut peste lipsa de politete care in general ma indispune.

Simpatic ce ajung unii oameni sa faca. Am inteles ca venise in locul fiului care bause prea mult cu o seara inainte. Noroc ca o invatase inainte sa bage firele in cutii ca altfel chiar ar fi trebuit sa ajunga la slujba. Ma astept in scurt timp sa vad o doamna in costum popular reparandu-mi masina si un domn cu itari dandu-mi indicatii ce fel de crema este potrivita pentru tipul meu de piele.

Lucrurile se misca, gandirea se elibereaza... Sau cel putin asa se pare.

Ramasa singura cu respectiva cutie neagra, butonez sa vad ce fel de animal mi-a intrat in casa fara sa-l fi cerut. Se pare ca actiunea facea parte dintr-o incercare upc de a fideliza clientii oferind servicii mai bune. Ma rog...

Eu obisnuiesc sa vad o multime de filme. La un moment dat nici nu mai conteaza cum sunt. Toate detaliile mi se par incitante, de la grafitti-urile de pe peretii decorului, pana la penibilitatea dialogului. Incerc sa imi inchipui ce a fost in capul lor, cum s-ar fi putut mai bine. Ma impacasem cu faptul ca poti pierde cateva ore cu titlul de destindere, cand mintea refuza sa mai faca doua conexiuni si corpul sa transpire in pozitie verticala.

Cutia neagra mi-a stricat insa toata experienta. Pe la programul 188, dupa ce aflasem ca cineva se gandise sa faca un canal de sailing si ca exista cel putin 3 programe de muzica populara, aproape ca mi-a venit sa iau tv-ul cu totul si sa il arunc pe fereastra.

Este clar si fara drept de indoiala – se vorbeste prea mut, se arata prea multe, pe un program italian vad un film american din anii 80 pe care mi-l amintesc din copilarie, 7 canale ma invata cum sa ma comport cu aligatorii si unii imi explica in mod stiintific de ce sunt stafiile un lucru real. In atata zgomot nici nu mai conteaza daca ceva este bun, tot crap este.

Mult prea mult si prea la indemana ca sa te mai incite sa adaugi ceva din propria experienta la ce ti se transmite. Tipam atat de mult sa fim bagati in seama, incat nu se mai aude nimic. De raspuns... nici vorba.

Mult mai incitant este acum sa taci. Poti avea o idee pe care sa nu incerci sa o vinzi maselor? Poti face ceva fara sa te gandesti la cine te va vedea si cum va recepta?

O fi greu, dar in acest moment merita pur si simplu sa taci, spun eu scriind aceste cuvinte si punandu-le online, cu speranta ca nimeni nu isi va pierde timpul citindu-le.