Oamenii din online vorbesc de online. Pana acum nimic in neregula. Pe online sunt si eu, asa ca ma intereseaza ce se spune, despre cine se spune si de ce. Mi se par uneori banalitatiti, dar de, crap exista mai peste tot.
Desigur, prietenii care nu nicio legatura cu acest mediu, neavand, ce oroare, nici macar o adresa de gmail, se uita la mine circumspecti. Si ma intreaba mai des decat mi-as dori ‘Asa, si?’. Si atunci entuziastmul scade mai rau ca berea din butoi. Pus in perspectiva, lucrul care mie mi se parea infiorator de important devenea un fapt care nici macar nu merita pomenit. Unul la fel ca multe altele, ba chiar ridicol fiindca din punctul lor de vedere totul se intampla la o scara minuscula.
E, cam asa mi se par si mie crizele de personalitate ale celor care apar la tv. Si sunt preluate apoi de ziarele mondene si de siturile aferente fiindca universul nu s-ar invarti la fel de sigur fara ele. In pagini intregi isi analizeaza unii altora dreptul de a trai pe aceasta planeta. Si pentru ca altfel nu se poate nivelul discutiei este cel ‘moral’.
Ati observat ca daca vrei sa spui ceva fara faci apel la vreo idee inteligenta atunci musai te duci in dimensiunea morala? De exemplu, ca sa luam ultimul fapt banal, se analizeaza dimensiunea morala a cuplarii madonei Radulescu. Fiecare gaseste ca este cu cale sa isi dea cu parerea despre corectitudinea acestui lucru. Curg rauri de rimel si bale. Sare sange pe peretii teveului. Cuvinte fara sir se trantesc in pereti de bloguri.
Moralitatea reuseste mereu cu mult succes sa acopere lipsa oricaror idei. Si nici nu poate fi atacata. Pentru ca de, moralitatea este universala. Asa ca, daca nu vreau sa fiu un vierme insignifiant, trebuie neaparat sa ma pronunt si eu asupra corectitudinii problemei. Si tu. Si el. Si noi toti. Sa dam odata de capatul moralitatii fiecarei flatulatii a unui om de la teveu.
De o asemenea invitatie penibila mie imi este usor sa ma apar. Vad imediat lucrurile in perspectiva. Imi dau seama ca problema nu are nici o relevanta pentru viata mea. Sau a oricui altcuiva cu exceptia protagonistilor. Dar pentru oamenii din teveu nu este asa. Este o batalie pe viata si pe moarte. Se dezleaga prietenii si se pun la cale botezuri. Se fac emisiuni care raspund la emisiuni. Se invart cuvinte si zambete si plasete de parca ar veni sfarsitul lumii.
Si nu, nu este doar spectacol. Oamenii aceia chiar cred in ceea ce spun. Si chiar daca vorba cantecului, sunt idioti. Nu pot fi chiar asa de idioti. Cu totii.
Pe mine lucrurile acestea ma sperie. Deci lipsa de perspectiva, invarteala in cercul nostru micut, ne poate face fara drept de apel si modalitate de aparare niste imbecili.




























10 expresii amuzante din limba romana
termenul de pirostrii este folosit si pentru acele cununi pe care le pune...
Sotii vs amante
"E bine sa fii amanta. Si poate fi o profesiune pe viata." - tot asa...
Redefinirea statutului de amanta
:-) vei fi si tu sotie, sau poate esti deja.... :-) "ce tie nu-ti place,...