Hot City - Cultura urbana feminina

Cum ar fi ca, peste noapte, sa se schimbe toate legile din tara ta, si dintr-o data sa devina ilegal sa porti machiaj, sa asculti muzica lui Michael Jackson, sa iesi din casa daca nu esti acoperita de valuri din cap pana in picioare? –Si astea ar fi neajunsurile cele mai mici si superficiale cu care te confrunti.  Noua ne-ar fi greu sa ne imaginam asa ceva, dar ilustratoarea si regizoarea Marjane Satrapi a trait-o pe pielea ei si a povestit-o in romanul grafic Persepolis, publicat in 2000, si-n filmul cu acelasi nume, nominalizat la Oscar in 2008.

In 1979, sahul iranian Mohamad Reza Pahlavi a fost inlaturat de la putere de o revolta  a conservatorilor suparati pe politica lui prea influentata si sprijinita de occidentali, pe de o parte, si prea despotica, pe de alta parte. In locul monarhiei de inspiratie vestica, Iranul s-a transformat in Republica Islamica, avandu-l in fruntea ei pe Ayatollahul Ruhollah Khomeini.

Marjane avea 10 ani cand sahul a fost alungat, iar familia ei, care suferise persecutii pentru implicarea in miscarile comuniste si socialiste, avea mari sperante in schimbare. Sperante care s-au naruit, toate, cand fundamentalistii islamici au castigat alegerile. Cartile lui Marjane, cu un stil de ilustratie simplu, alb-negru, descriu pe un ton jumatate trist, jumatate amuzant cum s-a vazut intoarcerea la 180 grade prin ochii unui copil care isi dorea sa schimbe lumea.

“La varsta la care Marie Curie era studenta, eu o sa am zece copii”, si-a spus Marjane cu tristete, cand islamicii au inchis universitatile si le-au declarat abateri de la calea cea dreapta a credintei. N-a fost asa, pentru ca familia ei cu vederi progresiste a ajutat-o sa plece din Iran si sa studieze in Austria si Franta. Insa anii petrecuti in tara natala sunt cei mai interesanti din povestea ei ilustrata si animata: sa cumperi discuri cu Iron Maiden pe furis, de la contrabandisti; sa fii obligata de morala publica sa porti val, sub amenintarea violului; sa iti faci exercitiile de pictat nuduri de la scoala de arte avand ca model o femeie acoperita de haine negre din cap pana in picioare- intamplari adevarate care par imaginate de un maestru al literaturii absurde.

Povestile lui Marjane Satrapi nu sunt numai despre politica si lupta cu fundamentalismul islamic. E vorba, de fapt, despre maturizarea unei tinere, care s-a nimerit sa se petreaca in asemenea imprejurari complicate. E vorba si despre dragoste si cum il vedem pe omul iubit cu alti ochi dupa ce ne-a dezamagit (in “Persepolis”, metafora e luata la propriu si ilustrata cum nu se poate mai amuzant). E vorba si despre credinta si intrebarile pe care le-am adresa lui Dumnezeu, daca am putea.

In 2007, romanul grafic Persepolis a devenit un film co-regizat de Marjane si Vincent Parronaud, foarte fidel aspectului si tonului benzilor desenate. Satrapi spune ca ar fi vrut sa faca mai degraba un film in stilul lui Ingmar Bergman, dar pe acela l-ar fi vazut doar cativa intelectuali plictisiti. Asa ca Persepolis a devenit un desen animat. Iranienii, totusi, l-au luat foarte in serios si au protestat vehement inca dinaintea premierei, sustinand ca “Persepolis” ofera o prezentare mincinoasa  si defaimatoare a glorioasei Revolutii Islamice.

N-am scris despre aceasta femeie si creatiile ei doar pentru ca imi plac mie lucrurile desenate. Marjane Satrapi e importanta pentru ca in lumea de unde provine ea este ingrozitor de greu pentru o femeie sa se afirme ca personalitate culturala. Si e importanta pentru ca a adus si la urechile occidentalilor o poveste despre viata in totalitarism, privita de la nivelul omului obisnuit si nu al jocurilor politice.

Ce vrea Marjane sa transmita lumii? “Toate dictaturile seamana intre ele: nu conteaza daca e vorba de Chile, daca e Revolutia Culturala din China sau Polonia comunista.  Cei din Vest ii judeca aspru pe acesti oameni pentru ca sunt obisnuiti cu democratia si cred ca li se cuvine. Nu-si dau seama ca viata intr-o dictatura te schimba complet, nu pentru ca esti tu nebun, ci pentru ca, pur si simplu, n-ai unde sa te ascunzi”.