Mai tarziu… si mai tarziu

Autor: sorana

Maturitatea vine atunci cand faci singur, fara sa te impinga nimeni de la spate, lucrurile neplacute. De fapt ceva tot te impinge, nevoia. Ideea e sa fii suficient de obiectiv sa o vezi si sa realizezi ca daca nu faci ceva acum mai incolo va fi si mai rau.

Rational nu este greu, insa practica ne omoara. Incerc si eu cu greu sa ma maturizez in urmatoarele aspecte pe care le imping dincolo de orice limita a amanarii:

Am un mp3 pe care il ascult destul de des drum spre serviciu. Si m-am plictisit de cele cam 50 de melodii pe care le poate pastra memoria sa. Imi spun de fiecare data ca ajung la serviciu si le schimb cu altele. Rezultatul? Sunt acolo de un an de zile, pata mare pe capacitatea mea de a face ceva plicticos acum pentru un mare castig viitor. Nu imi ramane decat sa sper ca la un moment dat voi fi atat de deranjata de ele incat chiar sa o fac.

Cam la acelasi nivel se inscrie si revenirea asupra materialelor interesante peste care dau pe net. De fiecare data cand le gasesc imi arunc ochii in fuga si imi spun ca pe moment nu am timp, dar cu siguranta candva in viitor le voi studia din pixel in pixel. Sa va spun de cate ori se intampla asta? Niciodata. Macar intentiile sunt bune si e si asta ceva. Pacat ca nu se aplica scuza asta peste tot.

Am niste facturi. Si le platesc greu de tot. Cat mai tarziu, facandu-mi in cap initial o multime de vizualizari – eu pe drum, eu la coada, eu la ghiseu, eu intrebandu-ma daca nu am uitat cine stie ce date importante si trebuie sa stau iar la coada, eu gandindu-ma ca pana la urmatoarea factura va fi o eternitate si pot sa mi-o scot cu totul din minte – facute cu scopul de a ma ajuta chiar sa ajung pana acolo. In general insa le imprastii in jur la oricine e de acord sa mi le plateasca fara sa ma priveasca pe loc ca pe o scorpie profitoare.

Din fericire pentru cei din jur aman si certurile. Nivelul ridicat de adrenalina si decibeli nu imi prieste. Sunt pasnica din fire si imi zic ca drumul catre bun simt trebuie presarat cu multe sanse acordate acestuia ca sa se evidentieze. Cate unii refuza insa sa profite de ele si au parte atunci de senzatii de parasutism – sangele in cap si inima pompand nebuneste in izbucniri pe care linistea anterioara nu le-ar fi prevestit.

Pe cea mai inalta treapta a gradului de imaturitate sta amanarea deciziilor. Desigur, atunci cand nu imi convine nici una din solutiile gasite. Imi acord timp, mult timp sa se iveasca si alte solutii mai placute. Nici productiv si nici intelept, desi mie mi se pare ca un mare strateg nu trebuie niciodata sa se grabeasca in a face gesturi definitive. Desigur ca alte solutii nu prea apar. Dar daca ni se permite sa ne jucam de-a strategul intelept fara sa ne alegem cu gatul taiat de ce sa nu o facem?