Hot City - Cultura urbana feminina

Nu stiu cum se face, dar imediat ce am terminat facultatea aveam tot timpul din lume. Sa fac cu el ce vroiam. Adica sa il pierd, dupa fire. Acum cele 24 de ore s-au redus la jumatate si nu mai valoreaza nimic. Si daca o sa o tin tot asa cine stie cat se vor mai imputina. Iar asta ma sperie.

Ma gandesc ce s-o fi schimbat asa de tare de s-a rusinat timpul si s-a ascuns la fata. Si sunt serioasa, sa nu credeti ca glumesc. Inainte nu mancam dimineata. Si fumam doar 2 tigari in loc de 4. Ok, sa zicem ca asta ar insemna o jumatate de ora pierduta. Si cu restul ce se intampla? Tot aproximativ o ora faceam pana la serviciu. Iar in plus aveam si un program destul de incarcat cu persoane programate sa fie vazute daca nu zilnic macar saptamanal.

Si cu toate acestea aveam o gramada de timp pentru mine. Pe care il petreceam dupa cum imi era voia. In general nu faceam mare lucru. Stateam cu o carte cocotata in varf de canapea si adesea ma surprindeam dupa cateva ore ca mai degraba visasem ratacind cu ochii pe pereti decat sa fac ceva anume. Si ce stare de bine poti sa ai dupa asa ceva! Cand nimeni nu te grabeste. Si nici nu te apuca mustrarile de cuget ca ai fi putut in loc de asta sa faci cele alte 700 care sunt inca trecute pe lista asteptand sa fie bifate.

Acum nici gand de visat in liniste. Fiindca chiar si daca nu ma grabeste nimeni am suficiente intrebari stresante pe care sa le invart in gand sperand sa le gasesc o solutie. Si stau si visez nu cu ochii pe pereti, ci cu pixul in mana si hartia potrivita sa notez. Nu se stie ca pamantul cand voi mai avea vreun pic de timp si ce am gandit odata e bine gandit. Sa notez repede, sa nu uit, fiindca mai sunt atatea care asteapta cateva minute de asa-zisa liniste sa isi gaseasca si ele rostul pe o foaie de hartie.

Este imposibil asa sa nu te simti hartuita in asemenea conditii. Si sa nu te intrebi ce anume te va astepta oare. Nu ne vom mai putea descurca fara o secretara care sa ne faca programul din juma in juma de ora? Vom angaja pe cineva care sa se bucure in locul nostru de o plimbare prin parc toamna?

Dar cel mai tare si mai tare ma ingrozeste declaratia atat de des intalnita – ma duc si eu la cosmetica pentru ca am un pic de timp pentru mine. Groaznic. Pai asta e tot la capitolul ‘sarcini’ si timp pierdut ca sa arati acceptabil in ochii societatii. Asta sa imi fie oare sfarsitul? O sa ma bucur ca am timp sa ma duc sa ma epilez? Vai de noi, va zic.

Voi ce faceti cu timpul pentru voi? Doar asa, sa vad cum stati pe scara stresului.