Primul lucru pe care il aud de la un cunoscut care tocmai s-a intors din strainatate e intotdeauna de forma: “Ah, cand ma intorc aici, contrastul dintre frumusetea si civilizatia de acolo si ce-i aici ma zdrobeste, ma ucide, ma aduce in depresie! Mai bine nu ma intorceam.”
Mai, or avea dreptate oamenii, imi spuneam eu pe vremea cand inca nu scosesem nasul din tara. Si astept cu interes sa ma loveasca si pe mine senzatia asta candva. Pentru ca, pana acum, dupa cele cateva calatorii pe care le-am facut “in vest”, senzatia a fost exact de-a-ndoaselea: primul lucru la care ma gandesc, de cum pun piciorul iarasi pe asfaltul bucurestean, e: “Hai, dom’le, ca nu e asa de rau la noi cum mi se parea”.
Nu ca Strainezia n-ar fi frumoasa, ca doar altfel n-as mai calatori. Dar nu m-am simtit nici o secunda nici izbita de diferente suprarealiste, nici peste masura in extaz in fata minunilor din Not-Romania-Land. Ba din contra, proaspat intoarsa, remarc tot felul de nimicuri pe care in mod obisnuit nu le apreciam.
Desi am tot auzit ca Romania e o tara de lenesi pe care nu-i gasesti niciodata la munca atunci cand ai nevoie de ei, cand ma prinde o seara de duminica intr-un oras strain nu mi-ar fi displacea sa ma aflu mai degraba acasa. Pentru ca, desi nu calatoresc niciodata Lefter Popescu, mai-mai sa mor de foame cu banii in buzunar, bantuind printre restaurantele si supermarketurile inchise ale strainezilor.
Cand cobor prima data intr-o statie de metrou dupa ce m-am intors dintr-o calatorie, ma bucur intotdeauna ca locuiesc in Bucuresti. E drept, la noi metroul nu ajunge peste tot si le-a luat alesilor nostri 20 ani sa construiasca 2-3 statii noi dupa revolutie. Cel parizian, de pilda, e insa atat de inghesuit, murdar si hodorogit incat te loveste cat ai clipi dorul de Metrorex. Am auzit ofuri asemanatoare din partea unor oameni care s-au mutat la Londra si carora le e, in primul rand, dor de metroul nostru. Cine-ar fi crezut?
Ma bucur tare cand revin ca pot din nou sa ma inteleg cu ceilalti oameni pre limba mea si ca macar pentru asta nu ma mai ia nimeni de fraiera. Asa cum mi s-a intamplat in Cehia, unde o vanzatoare pe care o auzisem ciripind engleza a pretins de fata cu mine ca nu vorbeste decat ceheste ca sa-mi poata taxa un suvenir cu de zece ori pretul lui afisat, in timp ce eu ma plangeam si protestam in toate limbile in care rup doua vorbe.
Cand m-am gasit in celebrul parc barcelonez Guell, unul din cele mai faimoase din lume, mi-a parut rau pentru barcelonezi ca pot numi parc un loc atat de galagios si intesat de turisti. Si desi am vazut la straini multe gradini frumoase cu straturi de flori aranjate, copaci coafati perfect in patrate, rotunduri si rombulete si gazoane pe care se poate sta, imi amintesc ca am fost mult mai impresionata cand am calcat prima oara in Herastrau.
Pana si cainii vagabonzi de la noi imi lipsesc in strainatate. Culmea, excrementele pe trotuar din loc in loc nu lipsesc (am calcat personal in vreo doua in Paris), dovada ca nu maidanezii nostri sunt cei mai prost crescuti dintre caini. Si va rog sa ma iertati daca mult trambitata scarba de Romania a calatorului revenit mi se pare mai mult decat un pic exagerata. Sau poate n-am fost eu unde trebuie. Ce destinatie imi recomandati ca sa ma scarbesc de casa definitiv?
Sunt prea grasa sa fac sex?
Femeile plinute... grase dupa oglinda lor deobicei sunt ca...
Leapsa: Cu pisica pe tricou
Appreciate it for sharing your cool web page.
Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws