Hot City - Cultura urbana feminina

 Ma urmaresc luminile de neon, ca niste nebune, desi eu insist sa ma refugiez de obicei intr-un confortabil semintuneric.Nu zicea degeaba bunicul: “La lumanare, si stramba e floare.” ­

Mi se pare corect, deci, sa nu ma expun cu tot dinadinsul unor sisteme de iluminare care sunt facute sa scoata in evidenta eventualele pete de fluide corporale sau sa puna in valoare cosurile si matreata. De fapt si de drept, nu imi pot da seama de ce doamne-iarta-ma s-a inventata asa ceva. Lumina fluorescenta.

Cineva imi sopteste din public ca sunt ratiuni de economie, si ecologice, ca se consuma mai putin si astfel salvam planeta. Bine bine, salvam planeta, dar pe mine cine ma mai scapa daca un potential ales, sa zicem, ma vede sub lupa necrutatoare a neonului de fast-food? Oare nu ar putea ei, distinsii care decoreaza aceste locatii scaldate in lumina fluorescenta, sa puna ceva ca un abajur pe sursa de iluminare? Sau mai bine, nu ar putea dumnealor, dragii de fabricanti, sa le faca din nascare mai colorate, sa dea o lumina mai calda si mai palida?

Am spus despre fast-food. De aceea e fast-food-ul un loc unde intalnesti numai pustoaice. Nu fiindca noi, cele de varsta infloritoare, ne temem ca porcariile ne fac rau la sanatate, ci fiindca nu este chip sa apari in lumina aceea care te face sa arati vanata, iti scoate in evidenta fiecare por dilatat, fiecare fir de praf de pe haine si pielita rebela a unghiei. Daca ai si dintii mai galbeni, doamne fereste sa deschizi gura, vei arata ca cineva care tocmai a mancat niste sofran, din acela de ingalbenit cozonacul.

Cel mai placut este faptul ca au luminile astea in aeroport si in vama. Unde adeseori te afli dupa un drum mai lung, obositor, in fine, dupa un stres pe care l-a suportat organismul. Mie avionele imi strica figura, indiferent daca zbor o ora sau o zi si jumatate. Dupa cinci minute de inchis ermetic in aeronava, ma scofalcesc si ma invintesc intocmai ca un bebelus care s-a nascut deja batran. Mi se deshidrateaza instant pielea, buzele imi crapa si tonusul general imi trage pleoapele peste ochi.

Ei bine, cu figura asta trebuie sa infrunti terminalul de sosiri, scaldat in oceane de neon. Asa te vad cei care te asteapta, si uneori se intampla sa ai un interes special de a nu arata ca un zombie iritat.

Lumina asta e si la banca. Daca cumva va trece prin cap sa infiripati o idila draguta cu un tip pe care l-ati remarcat la coada la banca, lasati-o balta. Are deja o lista cu toate imperfectiunile tenului, cu petele de pe tricou, pe care le credeati invizibile. Sau, ati putea sa infiripati o idila cu baiatul de la coada la banca. Dar nu se poate, fiindca ati vazut ca firele din barba ii cresc la grosimi inegale, ca are un cos incipient intre ochi si ca matreata indica ca nu s-a spalat pe cap de vreo saptamana.

Nimic din toate astea nu s-ar intampla sub obladuirea binevoitoare a unui felinar inalt, seara, in penumbra judicious calculata a restaurantelor intime sau la un foc de tabara, pe plaja. Da, lumina fluorescenta ne distruge sansele, dar si frumoasele inchipuiri. Propun o revolutie, care sa aduca inapoi facliile sprijinite de pereti, becurile palpaitoare, lumanarile discrete si candelabrele cocotate cat mai sus in tavan. Da, si in aeroport.