Hot City - Cultura urbana feminina

Iau pulsul lumii mele prin ceea ce vad in jurul meu. Prin ceea ce vorbesc cu prietenii mei, prin ceea ce citesc in ochii celor cu care impart un vagon din metroul care ma duce acasa.

In chipuri straine si in chipuri familiare vad insa aceleasi lucruri. Neliniste, nefericire, graba. Toata lumea se grabeste. Toata lumea e frustrata. Toata lumea fuge. Oamenii se uita urat, distant, se inghiontesc, isi adreseaza injurii... Daca intri in vorba cu cineva doar ca sa ceri o informatie, esti privit cu teama, ti se murmura un raspuns „Nu stiu, imi pare rau, ma grabesc”, sau esti ignorat. Rareori se mai opreste cineva din drum ca sa iti raspunda la intrebare iar cei care fac totusi asta sunt de cele mai multe ori batranii. Singurii care mai au timp in zilele astea (culmea, cei care au poate mai putin timp decat in noi in realitate), sau cel putin dispozitia de a vorbi, chiar daca si pentru cateva momente, chiar si cu un necunoscut.

Iar in ochii prietenilor mei, citesc cel mai adesea instrainare. E normal sa avem griji, responsabilitati si probleme, dar parca nu e chiar normal sa le lasam sa ne copleseasca. In ultima vreme, ma tot intreb pe cine ar trebui sa dam vina pentru nefericirea noilor generatii -  incep sa cred ca exista un copil emo in fiecare dintre noi sau un grunger intarziat. La 20 si ceva de ani, suntem tristi. De ce? Nu ar trebui sa fim noi aceia plini de speranta, aceia care traiesc momentul si se bucura de el, care nu se dau batuti usor si ar muta muntii din loc pentru a ajunge unde isi doresc?

Da, ok, sa spunem ca ai un job care nu iti place, o rutina zilnica, te simti limitat si deloc motivat. Atunci fa ceva. Gaseste-ti altceva. Asta e varsta la care poti, asta e varsta la care singura gura pe care o ai de hranit este a ta – tu esti singura ta responsabilitate. Nu reactiona insa pripit, gandeste-te bine inainte, ia in considerare toate problemele – mai ales cele financiare, mai ales in contextul de astazi. Gandeste-te ca poate demisia nu e singura alternativa – gaseste-ti un proiect de suflet, ceva in care sa te implici, alatura-te unui ONG de exemplu, sau fa-ti propriul ONG, propria ta firma sau propriul proiect – foloseste-ti astfel timpul liber intr-un mod care sa te motiveze. Nu te lasa intristat de nostalgia momentului, depaseste-l, este si maine o zi si loc pentru o noua speranta.

Uite, in sensul acesta, un proiect interesant despre cei care si-au pierdut serviciul in publicitate din cauza crizei, care poate va va inspira: www.lemonademovie.com. Orice sfarsit este un nou inceput, indiferent de varsta!

Cert este ca eu cred ca este bine sa fim totusi un pic nemultumite. Asta ne motiveaza. Ca sa ne simtim mai bine in pielea noastra, ne dorim sa facem mai multa miscare, sa mancam mai sanatos, sa invatam sa gatim, sa ne implicam in cat mai multe activitati care sa ne umple timpul. E ok sa ne plangem, daca asta ne motiveaza. E ok sa fim nemultumite, atata vreme cat stim ca nu numai soarta poate decide pentru noi, ci o mai putem „ajusta” si noi un pic in favoarea noastra.

Si acum la final, vin cu raspunsul meu la intrebarea din titlu. Da, lumea ne vrea nefericiti, dar fericirea noastra nu este si a lumii, este a noastra si doar a noastra – fericirea este ceva extrem de intim. Societatea ne poate face sa nu parem niciodata suficient de buni – mamele noastre vor avea mereu exemplul cu „Uite cat de bine a ajuns X si e de-o varsta cu tine!”, revistele  ne vor prezenta mereu cate o dimensiune a frumusetii ce ne poate parea inaccesibila. Cei mai frumosi oameni sunt insa aceia care se simt suficient de bine in pielea lor, incat sa aiba acel dram de nemultumire care sa ii indemne sa faca mai mult, sa fie mai buni. Si cu un zambet pe chip si o privire increzatoare, nimic nu este imposibil!

Recomand a se asculta cu Kate Bush – “The Big Sky”