In public ca acasa

Autor: sabina

Calatoream in urma 2 zile in conditii de cosmar intr-un microbuz ce se zdruncina din toate incheieturile pe acorduri populare cand m-a lovit, am inteles care e problema romanilor. De ce altii sunt civilizate iar noi nu.

Avem tot ce ne trebuie pentru a fi un popor minunat, ne lipseste un singur lucru, acceptarea faptului ca exista o granita clara intre spatiul public si cel privat. Adica, spatiul public nu e acasa.

Asta inseamna ca in public nu ai voie sa iti arunci mizeria din buzunare in mijlocul drumului. Nu ai voie sa te scobesti in nas, eventual cu 2 degete.

Nu ai voie sa iti aranjezi chilotii, sutienul sau organele genitale la coltul strazii. Cum de altfel nu e ok nici sa te certi in gura mare sau sa te imbrancesti cu iubita ta in statia de autobuz astfel incat sa putem asista vrand-nevrand, noi cei care speram sa ajungem cat mai repede acasa.

Cred ca e clar in conditiile acestea ca urinatul e o activitate intima la care tin din tot sufletul sa nu asist fie ca se desfasoara in parc, pe o alee retrasa, sau in mare.

Stiu ca e greu sa nu impartasiti toate aceste momente cu mine dar hai sa facem un mic efort si sa intelegem ca pe strada nu e acasa. Ce ai voie sa faci intre cei 4 pereti de beton unde locuiesti nu iti e permis si in public.

De aceeasi boala a "impartasitului" sufera atat diversi comercianti cat si numerosi furnizori de servicii. Daca esti sofer de microbuz si tocmai ti-am platit 70 de lei, tu nu ai voie sa asculti muzica ta preferata (manele si melodii populare) tot drumul. Dai drumul la radio, ma intrebi daca acesta mi se pare ok sau pur si simplu mergem in tacere. E greu, te inteleg, dar ma indoiesc ca tu ai accepta sa iei masa intr-un restaurant in care din difuzoare urla Slayer doar pentru ca asa gateste mai bine bucatarul?

Iar tu iubit taximetrist, tu, dragul meu, nu ai voie sa deschizi geamul si sa iti aprinzi tacticos o tigara. S-ar putea sa ma deranjeze si curentul de aer si fumul de tigara. Taxiul nu e casa ta, e o masina oarecare ale carei servicii le-am inchiriat pentru o suma generoasa timp de 15 minute. Tu trebuie sa te comporti de parca te-ai afla in casa mea.

Si in final, iubita vanzatoare. Daca pretul promotional a picat in timp ce ma uitam la niste haine nu eu trebuie sa il ridic. Iar daca totusi fac asta nu e locul tau sa imi spui ca nu l-am pus la fel de bine dar treaca de la tine ai sa treci cu vederea asta. Pentru ca eu nu sunt angajata ta, eu sunt clientul, sunt cel care te plateste. Cati dintre noi si-ar permite sa ii explice sefului ca nu stie sa aranjeze preturi promotionale?

Daca toti acesti oameni ar intelege ca doar acasa au voie sa se comporte cum vor ei, ar pricepe atunci ca civilizatia inseamna exact asta, ca in public nu voi fi deranjat, nu ca voi face ce am chef. Nu suna prea democratic? Nu conteaza. Eu m-as lipsi cu placere de libertatea celorlalti de a se comporta in public dupa cum ii taie capul.