Hot City - Cultura urbana feminina

Stiu ca nu e la moda sa fii religios sau sa iti placa oamenii ce cred intr-o divinitate oarecare dar asta nu inseamna ca ma voi conforma trendului. Imi plac oamenii religiosi si cu asta basta.

3 dintre persoanele pe care le admir (dintr-o lista de aproximativ 10) sunt profund religioase. Cred cu adevarat ca vietile noastre sunt guvernate de o entitate ce locuieste in cer si orice ni se intampla are un motiv.

Stiu ca scepticii vor zambi citind asta, sincer si mie imi suna destul de incredibila povestea omului din ceruri care ne vegheaza pe toti, dar nu pot sa nu admir credinta altora.

Si da, vorbesc despre credinta, desi probabil unii dintre voi o vor numi prostie.

Persoanele profund religioase care mi-au starnit mie admiratia nu sunt proaste si nici macar nu cred orbeste in crestinism. Ba chiar admit cu zambetul pe buze ca religia e plina de contradictii.

Discutand cu ele despre unele ritualuri stupide au admis ca acestea nu sunt tocmai “actuale”. Cu toate acestea cred fara vreo urma de indoiala in ceea ce, spun ei, se afla dincolo de ritualuri si norme, in esenta crestinismului.

Am incercat si eu sa cred in esenta acesta, dar va spun drept ca nu prea mi-a reusit. Spun asta nu cu mandria celui ce crede ca ascutimea mintii l-a ajutat sa depaseasca superstitia ci cu regret. Imi dau seama ca oamenii acestia gasesc implinire in credinta lor.

Mi-am dorit si eu sa simt siguranta acesta a lor, doar ca mie, in ciuda eforturilor nu prea mi-a iesit. In prezent nici macar nu reusesc sa mai respect zilele de sarbatoare. Pur si simplu nu cred ca daca ar exista cu adevarat o fiinta in cer ar interesa-o daca spal haine duminica sau nu.

Daca oamenii acestia pe care ii admir s-ar fi lasati orbiti de religiozitate (si ar tine tare mult ca eu sa nu spal duminica) probabil ca i-as fi privit cu dispret si as fi concluzionat ca seninatatea aceea care li se citeste in ochi atunci cand vorbesc despre Dumnezeu e pretul platit pentru lobotomie. Dar nu e asa. Reusesc sa vorbeasca logic, sa spuna lucruri pline de bun simt si sa aiba si seninatate in ochi.

Si nici macar nu sunt perfecti oamenii acestia. Au momente proaste ca fiecare dintre noi, au defecte iar uneori gresesc. Insa la sfarsitul zilei dupa ce trag linie nu se simt doborati de nimic si in fiecare dimineata sunt animati de speranta. Pentru ca sunt convinsi ca in final totul va fi ok. Doar omul din ceruri ii vegheaza.

Spuneti si voi daca nu ati simtit putina invidie pentru astfel de oameni.