Hot City - Cultura urbana feminina

Liderul spiritual Mahatma Gandhi si poetul Rabindranath Tagore sunt, fara indoiala, cele mai cunoscute personalitati indiene, cel putin pentru noi, cei care locuim mai la vest de ei. De altfel, Tagore a fost cel care i-a acordat lui Gandhi titlul de Mahatma (adica Suflet Maret).

In cei 78 de ani ai vietii sale, Mohandas Karamchand Gandhi a jucat un rol important in eliberarea Indiei din imperiul colonialist britanic si a suferit pentru cauza in care credea: a fost aproape de a muri in inchisoare, iar sotia lui n-a supravietuit incarcerarii. Miscarea eliberatoare a lui Gandhi nu se baza pe luatul armei in mana si parjolit fantanile, ci pe cea mai desavarsita nonviolenta.

Mai mult decat atat, Gandhi lupta impotriva inegalitatilor si discriminarilor de orice fel, cum ar fi a celor considerati ‘necurati’ dupa sistemul de caste indian, sau a femeilor, pe care Gandhi le vedea superioare barbatilor prin altruism si putere de sacrificiu. In viata de zi cu zi, era vegetarian, iar la 36 ani a renuntat definitiv la sex. Filosofia lui a inspirat o multime de oameni din toate colturile planetei.

Pentru toate astea, Gandhi n-a primit nici macar premiul Nobel pentru pace, performanta pe care Al Gore a reusit-o in zilele noastre facand ceva mult mai usor, adica un documentar despre poluare. Mai mult decat atat, acest om cumsecade a avut un sfarsit care nu se cadea decat unui nemernic: a fost impuscat. Judecand drept, nu se poate sa nu te intrebi daca ceva din mesajul lui nu s-a pierdut pe drum, undeva in traducere. Sau poate, pur si simplu, Gandhi n-a avut dreptate si nu si-a dat seama prea bine cum stau lucrurile de fapt.

Dalai Lama spunea ca daca cineva te ameninta cu o arma, e rezonabil sa ripostezi, daca ai o arma la randul tau, doar ca ar trebui sa incerci sa nu tragi intr-un organ vital. Gandhi, in schimb, nu tolera violenta nici macar ca forma de aparare. In al doilea razboi mondial, Gandhi  le-a sugerat britanicilor noncombatul  ca metoda de rezistenta in fata lui Hitler: “As vrea sa va rog sa abandonati armele, sunt inutile in salvarea voastra sau a umanitatii. Invitati-i pe domnii Hitler si Mussolini sa ia ce poftesc din tarile voastre si eliberati-le. Daca nu va lasa sa plecati, e mai bine sa va lasati macelariti decat sa le datorati ceva”.

E greu de imaginat cum ar fi aratat Europa daca adversarii lui Hitler ar fi decis sa urmeze sfaturile lui Gandhi, dar indraznesc sa presupun ca aparitia primarului constantean Mazare in uniforma SS n-ar mai fi oripilat pe nimeni. Ar trebui sa ne bucuram ca, in loc de asta, s-a intrebuintat principiul “iarta-ti dusmanii, dar nu inainte sa fi fost spanzurati” (Heinrich Heine).

“In orice moment e mai bine sa stai drept in picioare cu capul spart decat sa te tarasti pe burta ca sa-ti feresti capul”, a mai spus Gandhi. Ati incercat vreodata sa stati drepti in picioare dupa ce tocmai ati fost loviti in cap? Va spun eu, care am incercat, ca e destul de greu. Oricat ai vrea sa fii demn, biologia te doboara.

“Suferinta indurata cu bucurie inceteaza sa mai fie suferinta si se transforma intr-o bucurie imensa”. Nu cunosc suferinta adevarata, insotita de distrugerea definitiva a existentei, dar sa incercam sa aplicam acest principiu unei suferinte mai marunte. De exemplu, mersul la dentist. Imaginati-va ca va duceti la dentist ca la intalnire cu iubirea vietii: cu rochia cea mai frumoasa, cu o coafura perfecta, cu machiajul perfect, stati in sala de asteptare cu un zambet de la o ureche la alta, intrati in cabinet cu un zambet de la o ureche la alta, si apoi va asezati, si se pune in functiune freza aia care bazaie...si...si...nu, tot rau e.

Si, in fine: “Ori de cate ori disper, imi amintesc ca de-a lungul istoriei, iubirea si adevarul au invins intotdeauna”. Cum a murit Gandhi, autorul acestor vorbe pline de iubire si adevar? Asasinat. Mai e nevoie sa spun ceva?