Hot City - Cultura urbana feminina

Sunt femeie. Am o inima buna. Sau oricare ar fi organul intern care ma determina sa imi pese de o gramada de lucuri. De matele care stau jigarite la colt de strada cu un ochi zgariat si coada rupta in lupte grele.

Si imi mai pasa si de copiii din Africa pe care ii vad in pozele primite pe email insotite de texte pline de iubire crestina si denumiri stiintifice ale bolilor care ii ameninta.

Imi pasa de fetele din orasele mici de provincie care nu au vazut decat la tv pantofi cu tocuri de peste 10 cm. Si ma hotarasc sa ii donez pe ai mei. Pe multi dintre ei nu am de gand sa ii mai port. Pentru ca acum e mai cool sa ai tenisi.

Imi fac griji pentru literatura romana si libertarianism si tinerii lasati la voia prostului gust si de soarta copacilor si a reciclabilitatii resturilor mai mult sau mai putin menajere.

Am intocmit o lista. Imi pasa de fix 1001 lucruri. Care cer resurse. Toate cauze nobile. Care merita atentia noastra. Baneasca, fiindca de vorbe ne-am saturat. E vremea sa trecem la lucruri concrete.

Si trebuie sa mai am grija si de mine. Ca sa fiu sanatoasa si cu moralul ridicat. Sa ma pot implica in astfel de lucruri. Sa nu fiu acra. Precum altii din jurul meu. Iar pentru asta am nevoie si de resurse si mai dihai. Fiindca moralul este una din cele mai scumpe lucruri posibile.

Pe de alta parte, sunt femeie. Am o inima buna. Sau oricare ar fi organul intern care ma determina sa nu ma vand pentru bani. Ci doar pentru ca este nobil si inaltator sa o fac. Nu ai sa ma vezi niciodata negociind la sange. Si nici facand jocuri din acelea sub demnitatea mea in care celalalt se scobeste bine in buzunar ca sa ma aiba.

Ma vand ieftin. Pe un zambet. Si o promisiune. Pe o confirmare a faptului ca actiunile noastre fac ca lumea in care traim sa fie mai buna.

Sunt femeie si nu fac compromisuri. Asa ca cele doua atitudini ale mele de mai sus ma duc la faliment. Moralul e la pamant. Nu am niciodata banii necesari pentru toate actiunile bune pe care inima plina de grija mi le dicteaza. Ma incovoi si o umbra trista imi acopera zambetul. Cum sa le fac? Cum sa le impac?

Cei din jur inteleg ca sunt un caz disperat. Si pentru ca ei negociaza la sange si nu le pasa asa de mult de aspectul inaltator al afacerilor. Au resurse. Din care imi cedeaza si mie. Ca sa ma joc cu ele bucurandu-ma ca uite cate lucruri fascinant de bune fac pentru lumea asta guvernata numai de interese meschine.

Sunt femeie. Gandesc ca atare. Sau poate doar arunc responsabilitatea si greutatile pe altii?