Hot City - Cultura urbana feminina

Femeia de la covrigi e rea. N-o spun doar eu. Au spus-o si fostii mei colegi, pe cand lucram langa o alta covrigarie unde dansa a fost covrigareasa. Si acum, iat-o din nou in proximitatea mea. Suparandu-mi colegele. Si alti oameni nevinovati. Da, covrigareasa e rea.

Se vede din prima. Are pur si simplu o fata de om rau. Iar cand deschide gura, cuvintele si vocea-i nu fac decat sa intregeasca portretul. Femeia de la covrigi repede batranii, tipa la copii, uraste femeile si, daca nu i-ar fi frica de politie, pesemne ar pune otrava in covrigi. Oamenilor cu adevarat rai le e frica de politie. Pentru ca rautatea merge mana in mana cu lasitatea. Oamenii rai sunt intotdeauna marunti in caracter. M-am intrebat de mica, oare cum e posibil sa fii rau. Adica, este o chestiune constienta sau inconstienta? Aici se oprea intelegerea mea.

Varianta inconstienta puteam sa o accept. Dar eram mica si nu facem diferenta intre rautate si anumite manifestari datorate uneori nebuniei, alteori nestiintei. Cand am mai crescut, am realizat ca raii sunt extrem de lucizi. Si constienti. Si multumiti de fapta lor. Aici este punctul in care noi, ceilalti, incetam sa mai intelegem ce se petrece. Pentru inceput, sa ne imaginam dialogul dintr un rau si constiinta lui:

Varianta 1: “ Este in regula, o, posesor al meu, ca ai otravit toti cainii din cartier. Priveste-i cum zac cu burtile in sus si bucura-te. Ai facut o actiune civica.”

Varianta 2: “Sigur ca e bine, draga mea, sa bagi zazanie intre toti prietenii tai. Uite, ai impins trei cupluri la divort iar copilul celorlati merge la terapie din cauza ta. Familiile sunt evil! Trebuie sa dispara.”

Va dati seama, cat de absurd? Si totusi, asta e unicul gen de dialog pe care mi-l pot imagina intre un rau si constiinta lui. Si asta pentru ca raii nu au connstiinta. Deloc. Nebunii care fac lucruri rele, da, ei au constiinta. Bunii care cad in pacat si fac lucruri rele au constiinta. Ce zice ea si cum se descurca, e partea a doua. Raii insa merg inainte netulburati.

Am vazut de-a lungul vietii un lucru de atatea ori, incat pot cu sinceritate sa il ridic la rangul de adevar. Raii pot omori animale. Asa recunosti un rau. Nu, nu e ala caruia ii e frica de caini. Nici cel care zice sa starpim toti comunitarii, nici cel care suna la hingheri. Raul e acela care pune otrava cu mana lui, care accelereaza intentionat cand vede pisica in mijlocul drumului, care invarte sobolani de coada si ii da cu capul de pamant. Daca il prinzi facand asta, poti fi sigur ca respectivul e un rau. Si pentru ca nu are constiinta, nu va face niciodata diferenta intre a-i face rau unui animal sau tie. Alege animalul pur si simplu fiindca nu e ilegal. Pana atunci cand prinde curaj, si sechestreaza vreun copil caruia ii smulge limba. Sau in rest, se descurca cum poate, la limita legii.

Poate exagerez. Dar am cunoscut un medic,care otravea cainii din cartier si apoi politia i-a gasit ceva de nedescris in beci. Atunci am fost sigura. Steinbeck spunea ca in fiecare om exista o mlastina unde cresc mladitele raului. Si ca la majoritatea aceasta e ingradita, dar la unii au crescut peste masura si au daramat gardul. Mi-a placut mereu metafora asta, si as completa-o. Hrana mladitelor trebuie ca este taman lipsa constiintei.

Nenorocirea este insa ca nu stim aproape niciodata cine e raul. Daca nu ne e vecin apropiat, prieten sau coleg, am putea sa nu aflam niciodata ca medicul nostru, de exemplu, e un rau. Sau directorul cel mare al companiei. Sau vreun unchi pe care il vedem odata la patru ani.

De aceea ma multumeste totusi nemernica de la covrigi. Caci zeii, in bunatatea lor, i-au pus arama pe fata. Asa ca o sabotam, ca o mica piedica pusa in calea tavalugului de rai. Si ne tinem bine.