Hot City - Cultura urbana feminina

Am peste 30 de ani si ma mandresc cu asta. De-o vreme, toata imi ies mai bine si viata e mult mai frumoasa. Pe bune. Un singur lucru ma nelinisteste: parca nu imi mai place niciun om atat de mult incat sa merg cu el in vacanta.

Sigur ca tind si eu sa merg in concediu cu oameni de varsta mea. Chit ca mereu imi vine sa ma strecor si sa stau in preajma celor mult prea tineri. Dar trebuie sa fiu demna si realista. Societatea este atat de inchistata, incat sunt convinsa ca daca m-as inscrie intr-o tabara scolara impreuna cu cei de la clasa a 8-a B, dosarul mi-ar fi respins. Pe motive penibile, dar ferme.

Prin urmare nu prea am incotro. Trebuie sa fac concediul cu oameni de varsta si pregatirea mea. Numai ca noi, oamenii de peste 30 de ani, am invatat ce si cum ne place de la viata. Si odata ce in sfarsit am prins spilul, nu mai suntem asa de deschisi in a face lucrurile altfel decat dicteaza spilul asta.

Avem toti placeri, hai sa nu le zic inca tabieuri. Dar placeri fixe, la care nu vrem sa mai renuntam. Si toti ceilalti potentiali colegi de vacanta, care au si ei acum placeri fixe, devin in felul asta simplu niste dusmani. Despre care se dovedeste in prea scurt timp ca nu au alt scop in viata decat sa-mi faca mie concediul mizerabil.

Am fost deja in 3 concedii in care abia m-am abtinut sa nu-mi crestez colegii de odihna cu securea si apoi sa le presar indatoritoare sare pe a lor rana. Desi am plecat numai cu prieteni foarte buni, alesi pe spranaceana. Dar desi cand vine vorba de valori comune, pare ca suntem ok, in vacanta reiese ca suntem la fel de potriviti ca uleiul si cu apa.

Si uite cum intr-un peisaj destul de simplu, cu mare, plaja si un hotel de vis sau ski, zapada si o pensiune care face cei mai buni carnati austrieci, lucrurile iau intorsaturi dramatice. Desi in Bucuresti prietenii au vieti alerte si reusesc sa fie mereu gata la timp, in vacanta ei constata ca trebuie musai sa mearga la toaleta pentru 20 de minute. Asta cand tocmai era sa iesim pe usa, cu geanta pe umar. Sa fi avut o bomba, o detonam.

Eu nu pot sa incep nicio activitate turistica pana nu am luat micul dejun plus o lunga cafea. Asta pentru mine este un must in vacanta. Iar pentru ei motiv de enervare majora. Eu nu vreau sa ma scol devreme dimineata sub niciun motiv. Ei sunt in picioare de la 7 si tropaie parca ostentativ, sa-mi distruga luxosul somn dulce.

Intre noi exista mereu diferente de buget si din asta rezulta situatii ireconciliabile. Parca si cu un strain ma inteleg mai repede cand avem de stabilit la ce hotel sa tragem. Iar cand vine vorba de mers la masa, sa te tii. Trebuie sa fac pentru asta un summit, in care sa ne spunem toti pasurile si sa luam o decizie responsabila. Unii prieteni vor sa vada monumente, altii doar shopping, unii sa faca bungee jumping, altii sa inchirieze o sa masina si sa fuga imediat din locul perfect unde tocmai am ajuns.

Mie mi se pare ca in orice situatie, eu am dreptate si ei sunt 100% absurzi si inflexibili. Lor li se pare ca eu sunt la fel sau si mai rau. La sfarsitul concediului ajungem acasa urandu-ne de atatea situatii mici dar imposibile. Si, in timp ce cu zambetul pe buze declaram ca totul a fost perfect, facem legamant sa nu mai ajungem niciodata cu ei in asemenea ipostaza: petrecerea vacantei.

Bine-bine, si eu cu cine mai plec in vacanta?