Hot City - Cultura urbana feminina

Au trecut 6 luni de atunci, 6 luni petrecute in America mea calduta cu vanzatori amabili, vecini politicosi si cersetori civilizati, care stau la iesirea de pe autostrada cu un carton in mana (singurul semn ca sunt cersetori), dar nu pot sa mi-o scot din minte pe femeia aceasta.

Intarziasem la intalnirea cu prietena mea, dar ea nu ajunsese inca, astfel incat am stat vreun sfert de ora langa iesirea de metrou de la Timpuri noi, asteptand-o.

Ma intorsesem de o zi din State si totul era prilej de mirare, oamenii grabiti, toneta aburita a simigeriei, farmacia mare si luxoasa aflata pe colt, tonetele de ziare.

De la simigerie venea un miros ce iti rascolea foamea impingandu-te sa scoti portofelul si sa iti lasi tot maruntul acolo. Oameni grabiti cu priviri fixate in fata lor ieseau din cand in cand din transa pentru a-si cumpara un simit acoperit cu susan sau o branzoaica frageda.

Toata lumea se grabeste undeva, mai putin eu si batrana cu flori. E oarecum in varsta si poarta sosete cu slapi, o fusta lunga cu un sort deasupra, o bluza de o culoare nedefinita si un batic pe cap. Arata a mamaie proaspat coborata din autobuzul Satul Nicaieri – Bucuresti. In mana tine 1 buchetel de flori de camp. Sau poate sunt un soi de buruieni inflorite. Nu le stiu numele. Nimeni nu-l stie.

Sta langa raul de oameni ce curge dinspre metrou si de fiecare data cand cineva pare sa se apropie de ea intinde buchetelul cu o privire blajina. Raul curge insa nestiutor cu oameni atenti sa isi indeparteze privirea de ea.

Stiu cu totii ca daca i-ar arunca macar un sfert de privire vor trebui sa isi scoata portofelul. Batrana aceasta pierduta in mijlocul orasului iti rascoleste empatia impingandu-te sa scotocesti dupa marunt. E mai bine sa nu te uiti la ea.

Dupa o vreme ii amorteste mana dreapta si trece buchetul in mana stanga.

Nici eu nu mai pot, simt ca trebuie sa ii dau bani, sa o despovarez de buchetelul acela greu ca un pietroi de moara in mana ei. Ma simt vinovata pentru ca am mancat la pranz, pentru ca am bani in portofel, pentru ca mi-a trecut prin minte sa imi iau un covrig. Nu inteleg de ce eu am atat de mult si ea cerseste, nu exista nici o logica.

Un barbat cu privirea tintuita in pamant ii intinde 1 leu si trece mai departe. Aceeasi vina probabil ii rascoleste si lui stomacul. Batrana strange repede banul intr-un buzunar si schimba buchetul in cealalta mana, intinzandu-l spre cine se apropie de ea.

Are un ochi vanat si o zgaiba pe nas de parca s-ar fi impiedicat noaptea prin curte si nu a reusit sa puna mainile in fata. Sau de parca un barbat urias ar fi prins-o de gat si ar fi dat-o cu fata de perete. Imaginea fetei batrane incercand sa inmoaie peretele nu imi da pace. Ma gandesc cum fiecare leu in plus e doar un prilej pentru a fi trimisa din nou la cersit.

Oare daca nu ar vinde nimic ar scapa de statul in strada sau doar ar lua mai multa bataie? Poate ca pur si simplu s-a impiedicat si stupida mea imaginatie a luat-o razna.

Vinovatia nu imi da pace. Nu pot sa nu fac nimic si imi este frica sa o despovarez cu bani de buchetelul acela odios.

Ma duc sa ii cumpar cate ceva de mancare de la simigerie. Cand ma intorc o vad pregatita sa plece. Daduse ultimul buchetel fetei de la toneta cu ziare si isi ridicase galeata de plastic cu apa in care isi tinuse toata ziua buchetele mici si grele.

Mi-a multumit pentru punga mirosind a patiserie iar eu am evitat sa o privesc in fata. Imi facusem datoria, hranisem sarpele empatiei si acum puteam sa imi vad de treaba.