Hot City - Cultura urbana feminina

Ne putem reinventa?

Filmele si ziarele spun ca da. Ca la un moment dat daca nu mai ai chef sa fii chelnerita poti deveni vedeta de cinema. Dintr-o data toate gandurile tale de closet (a se citi, dupa preferinta, ganduri nascute in closet sau ganduri tinute ascunse) devin stralucitoare, valabile si vandabile, sub lumina reflectoarelor.

Si viata ne mai invata cum cate un tatic plictisit de viata de familie se reinventeaza si devine burlac. Sau ca poti face pe comentatorul de fotbal desi toata viata ai jucat rolul unui intelectual rafinat, vezi Manolescu.

Pe primii ii inteleg. Daca ii asculti cu atentie afli ca de fapt au fost toata viata niste genii necunoscute si acum recunoscute. Ca doar fiindca si-au dorit cu adevarat au reusit. Deh, povesti americane. Povesti de filme din alta tara. Nu prea se vede pe la noi asa ceva.

Ceilalti sunt mai nevrotici. Ei se reinventeaza stergand trecutul. Se neaga pentru a incepe altceva. E adevarat ca si acestia sunt destul de rari.

Psihologii spun ca o astfel de reorientare in privinta sinelui si a pozitiei in lume este determinata doar de o lipsa de corespondenta intre eul adevarat si modul in care el se vede. Sufocat sa tot faca ceea ce nu vrea de fapt sa faca, eul se revolta. Si pune totul sub semnul intrebarii. Ca ulterior sa o ia pe calea care il reprezinta.

Si asa apar adolescentii tarzii. Cei care la 30, 40 de ani incep sa se comporte ca la 17. De fapt nu vreau aceasta casa. Si nici acest serviciu. O sa plec intr-o calatorie in lume, o sa traiesc in mansarde. O sa gust in fiecare seara berea intr-un alt pub. Ma intreb daca acesti oameni se reinventeaza cu adevarat. Daca pana la urma nu ajung cam la aceleasi lucruri, dar cu o alta casa si o alta familie.

A mai existat, e adevarat, un Mahomed, un Budha, care s-au schimbat total ca si preferinte si comportament. Fara ca nimic exterior sa intervina. Fiindca desigur si lipsa unor schimbari exterioare este importanta in ecuatia intrebarii, desi am uitat sa pomenesc mai devreme. De ce? Fiindca in circumstante diferite reactionezi diferit.

Dar daca nu se schimba nimic in jur, tu cum de te schimbi incat ajungi sa pufnesti din nas la ceva care inainte iti placea?

Teoria mea favorita este cea a picaturii chinezesti. Iti place o data, de doua ori, dar deja la a suta oara umple paharul. Iti place campari orange, dar paharul plin numai de campari e prea amar ca sa fie inghitit. Si parca ai trece doar pe orange.

Sensibilitate la picaturi avem cu totii. Nu se observa fiindca nu devenim cazuri clinice. Nu schimbam totul deodata. Schimbam pe parcurs si avem justificari pentru asta. Negociem cu cei din jur schimbarile, ne pregatim atat pe noi, cat si pe ceilalti. Astfel incat totul sa fie acceptabil, asemeni unei progresii normale.

Daca nu avem norocul sa gestionam bine posibilele crize ajungem ca si Michael Douglas in Falling Down. Daca ar fi sa ne luam dupa psihologi suntem in permanenta in pragul unei crize, nu reusim niciodata sa fim suficient de rapizi pentru cat de repede se schimba eul nostru.

Pacat ca nu ne putem reinventa si la comanda. Parca luna asta am chef sa fiu o scorpie autoritara. Vad ca se poarta si mi-ar prinde bine. Oare un psiholog mi-ar putea spune cum se face reinventarea controlata?