Hot City - Cultura urbana feminina

Cand ajungi sa te duci la doctor, esti deja lejer stresat. Noroc ca te mai relaxeaza putin afisele si brosurile postate in cabinet in care ti se explica sa nu fugi, ca lucrurile evolueaza urat.­

­Dentistul este ultimul loc in care te-ai duce. E scump si te doare intotdeauna. In plus, foloseste in gura ta toate instrumentele pe care le gasesti pe un santier care toarna fundatia unui bloc, doar ca in miniatura. E inspaimantator de-a dreptul.

Si totusi, el, dentistul, incearca sa comunice cu omul, sa nu se simta singur si parasit. Prima semn este faptul ca pune pe fatada cladirii in care salasluieste o masea mare.
Maseaua poate fi, dupa natura sufleteasca a dentistului, vesela, cu ochisori si gurita sau normala, fara efuziuni sentimentale. Oricum ar fi, simbolul maselei lipit pe bloc te pune pe ganduri instant. Nici nu arata bine, asa, ca forma.


Cand intri in cabinet, gasesti, pe langa linistea mormantala, care face posibil ca tu sa auzi gemetele disperate ale celui care e acum , pe scaun, si niste afise. Afisele arata masele enorme atinse de tot felul de traume, marcate cu negru.
Te fac instantaneu sa te gandesti la problema din gura ta, si cum o sa scobeasca dentistul cu instrumentele lui mefistofelice in ea. Vezi cat de mica e distanta fizica dintre carie si alte chestii importante de prin cap, si te intrebi ingrozit cum ai putea capata instant trepanatie de creier sau ochi, daca o sa-i tremure cumva mana.

La cabinetul de medicina generala, e mereu pus in sala de asteptare un om din ala pe jumate decopertat de piele, si ni se arata ca la circ ce are el pe dinauntru. Expresia de pe fata lui, decorticata si ea, este de profunda neliniste si tulburare.
Are maxilarul inclestat, ochiul (il vedem in totalitatea lui) priveste fix, sta intr-o pozitie nefireasca. Sigur nu ii e bine si il trec tot felul de ganduri negre. Ca un facut, privirea ne este atrasa de organul pentru care am venit noi la doctor. Vederea lui nu ne face bine.

La dermatolog nu sunt niciodata poze cu oameni care au avut urticarie, s-au facut bine si acum zambesc. Bube, pustule, zone inflamate si coji se lafaie pe peretii cabinetului ca la ele acasa. Toate cabinetele au si o poza cu un bolnav fara sanse, ni se explica din text, care probabil acum, cand vorbim, nici nu mai e in viata.

Oare doctorii vor sa ne pregateasca pentru ce e mai rau? Sau ei sunt asa de obisnuiti cu toate astea, incat li se pare normal sa ne expuna la pozele astea banale in momentele din viata noastra in are suntem cei mai labili?