Da, mi-am luat inima in dinti si am fost sa depun declaratiile cerute de stat pentru lunile august-si-niste-zile-din-septembrie.
Si pentru ca am reusit sa-mi mentin calmul in inima si stropii de saliva in gura, desi m-am confruntat cu asa o incercare, am zis sa povestesc mai departe. Ca sa stiti prin ce o sa treceti voi, pas cu pas, cei care trebuie sa depuneti de azi pana vineri.
E bine de stiut ca doua dintre declaratii se depun in acelasi loc: somajul si pensiile si-au dat mana si au facut front comun. Asa ca acum sunt de gasit sub acelasi acoperis, pe care il impart in mod aberant, la casa de pensii din Calea Vitan nr. 6. Este o cladire mare si urata din sticla gri inchis, pe care o vedeti cum mergeti dinspre bulevardul Decebal spre mall Vitan, pe partea dreapta. Este chiar vizavi de posta Vitan. Puteti parca in spatele blocurilor, pe aceeasi parte cu edificiul casei de pensii, daca o luati pe straduta ce trece prin fata ei.
Pentru a va duce inarmati cu tot ce trebuie, trebuie sa aveti cate doua copii din fiecare declaratie: adica 2X acelasi formular pe august si 2X acelasi formular pe septembrie. Este de preferat sa nu ajungeti sa faceti copii la fata locului, pentru ca exista un singur Xerox, vizavi de cladire, unde este o coada de 12 minute si inghesuiala miroase urat.
Prima coada pe care o veti face la casa de pensii va fi la sectia somaj, pentru care s-a amenajat o masa sezoniera imediat cum intri, in stanga. Pe ea veti zari niste cartonase pe care scrie Inregistrare somaj si sunt 3 doamne si un domn, plus un buluc de oameni. Asteptati cuminti acolo si le dati cele 2 exemplare din fiecare declaratie completata déjà. Daca nu stiti sa completati, le solicitati ajutorul si va ajuta. E bine sa discuti cu ei fiecare luna in parte si sa le spui si laptele pe care l-ai supt de la muma-ta. Daca, de exemplu, pe una dintre luni nu aveti venituri din drepturi de autor, spuneti asta si vi se mai da inca un formular, denumit notificare, pe care va trebui sa-l completati tot in 2 exemplare. Daca ati depus déjà declaratii pentru luna iulie, mentionati si acest lucru. Va ajuta.
Cu hartia inregistrata la masa somaj, veti merge la casieriile 4, 5 si 6, la acelasi nivel, unde se plateste suma cash. Asta este a doua coada. Apoi veti merge, tot la acest etaj, la coada cu numarul trei, pentru declaratiile de pensii.
Daca somajul a acceptat sa platiti si pentru luna septembrie, cei de la pensii nu sunt de aceeasi parere. Pentru luna in curs va trebui probabil sa mai venim o data la inceput de octombrie. La cele trei ghisee de la coada pensii scrie ca declaratiile vor fi insotite de un dosar cu sina, o copie buletin si copii ale contractelor angajatorilor. Majoritatea oamenilor s-au conformat si aveau tot ce le trebuie. Eu n-am avut asa ca am zambit triplu si am reusit sa depun fara tot pachetul. Dar e bine de stiut ca unii consilieri cer. Alegeti-o pe doamna de la ghiseul care se afla in extrema stanga. E mai ok.
Cu hartia rezultata de aici mergi la etajul 1 si faci coada cu numarul patru. Sunt doua ghisee, alegeti-l pe care din dreapta, ca merge mai repede. Coada e lunga tare si se isca discutii politice, pentru ca ajunsa in acest punct, dupa atata socializare fortata, lumea prinde curaj. Offtopic: s-a discutat despre Basescu, Vantu, competenta pilotilor si aerele pe care si le dau, desi nu pare mai complicat sa conduci un avion decat o masina. S-a mai spus si ca suntem un popor de lingai si ca ne meritam soarta. Back to business. Apoi, tot aici, la capitolul pensii, cereti si veti capata o foaie cu titlul notificare, la fel cu cea de la somaj, care trebuie completata si dusa la registratura. Asta va trebuie in cazul in care nu ati obtinut venituri din drepturi de autor in vreuna din luni. Gata.
Alocati pentru acest proiect cam 1 ora daca mergeti dimineata. In cazul in care ajungeti in jur de ora 1 jumate-2, o sa va ia mai putin. Dar e bine de stiut ca la 2 jumate se inchid casieriile, deci nu mai puteti plati. Eu personal nu recomand plata online, dupa ce am vazut acolo. Chitanta in mana mi se pare sfanta in situatia asta.
A mai ramas capitolul sanatate, care are sediu in functie de sectorul in care aveti domiciliul. Sectorul 2 este in Calea Mosilor 274, adica in cladirea Nufarul. Asta e destul de amuzant, pentru ca sunteti tentati sa va lasati si rufaria murdara in drum spre impozit. Sediul in functie de sector il puteti afla la numarul 037 230 92 36. Dupa ce am stat la coada cu numarul 5, am aflat ca nu trebuie sa depun nici declaratie, nici bani, si asta datorita legii 95/2006/Art. 257. Acest lucru m-a bucurat dar recunosc ca nu am mare incredere ca mi s-a spus varianta corecta. Poate mai verificati si voi.
Inainte, osteni.




























Leapsa: Cu pisica pe tricou
Appreciate it for sharing your cool web page.
Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws
Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...