Hot City - Cultura urbana feminina

Pana acum cativa ani Craciunul meu nu diferea de oricare alt weekend – ne imbracam frumos, doar ca de data asta puneam si ceva rosu, si plecam cu gasca intr-un club unde pe la 12 noaptea cineva cu simtul sarbatorii urma sa ne puna niste colinde. Iar a doua zi zaceam cu capul vraiste, cu gandurile atat de aiurite incat nu ne mai deranjau filmele de Craciun vazute an de an. Mancam des si fara mare pofta din sarmalele, toba, friptura si prajiturile facute de altcineva care si-ar dori sa aiba un Craciun ce miroase mai special.

Si am trait in acest scenariu mult si bine, incapabila sa vad in Craciun altceva decat detestabila vanzoleala dupa cadouri. Am ridicat si eu din umeri vazand oameni fericiti si agitati pentru ca este aceasta sarbatoare. ‘Vai de capul lor, cum i-a prins si pe ei consumerismul asta in mreje si se vor da de ceasul mortii sa isi cheltuie toti banii. Ceea ce nici nu ar fi complicat, sar preturile pana la cer’. Ba chiar am sustinut ca toate acele cantecele vesele de Craciun imi dau depresie si daca mai vad o luminita vesela o sa imi sparga retina.

Deci cu brio faceam si eu parte din multimea de Grinch, asta fiind acum la fel de la moda cu a sarbatori Craciunul. Pana m-am prins ca sarbatoarea asta nu este neaparat despre mine. Ci despre trairea unei lumi a fanteziei. Este o joaca. Poti sa accepti regulile si sa participi sau sa stai pe margine bodoganind ca nu exista cu adevarat reni care aduc cadouri si nici pitici care sa ne cada pe hornuri. De fapt, nici nu mai avem hornuri. Sunt doar aberatii spuse de comercianti ca sa ne fure mai multi bani.

Iata insa ca anul trecut am facut Craciunul cu familia. Ceea ce insemna si 3 copii sub 4 ani. Asta, va spun sincer, iti schimba intreaga perspectiva asupra acestei sarbatori. Fiindca pentru ei Craciunul era magie si noi ne comportam ca atare. Toata lumea era vesela si pusa pe munca sa fie casa mai cu beteala si luminite, ca in frigider sa troneze prajiturile cu lamaie facute in casa si sa avem cel mai mare si mai frumos brad.

Si cand ii observam pe cei mici cum urmareau toata aceasta vanzoleala fericiti si captivati, de parca ar fi intrat in casa cu povesti, toate gesturile capatau un sens. Ritualic. Si nici impartirea de cadouri nu a fost banala. Nimeni nu primea nimic, pana nu spunea o poezioara sau un cantecel. In fata Mosului, cum altfel?

Ce am spus eu a sunat cel mai fals si aiurea, chit ca era numai Catelus cu parul cret. Si asta pentru ca inca nu stiam sa ma joc. Si in mod absurd toata situatia mi se parea un pic penibila. Ca si cum i-ar fi pasat cuiva de poezia asta si cat de frumos intonez eu. Totul era sa intretii magia, sa participi cu totul la conventie. Anul acesta nu am de gand sa mai fie asa, o sa fiu premianta la prajituri si spus poezioare. Si voi medita indelung si cu drag in ce hartie colorata sa pun cadourile. Pentru ca, daca este alaturi de copii, Craciunul este cu totul altfel.