Hot City - Cultura urbana feminina

Sunt unii oameni pe care unde-i pui, acolo stau. Sau, mai exact, pe unde se nimeresc sa se aseze pe la vreo 20 si ceva de ani, acolo incremenesc. Poti pleca intr-o expeditie in Antartica pentru ca este singurul loc de pe pamant unde nu te prajesti de caldura in urma razboiului intergalactic din ultimii 10 ani si, la intoarcere, ii gasesti in aceeasi pozitie – mergand cu regularitate la pe aceleasi strazi, la aceeasi ora, catre o camaruta unde isi vor indeplini cu rigurozitate ceea ce cred ei a fi jobul lor. Si apoi, multumiti de ei insisi, vor merge acasa si se vor uita la aceleasi programe tv si apoi vor dormi constiinciosi ca sa se pregateasca pentru a doua zi.

Daca, printr-un noroc, in momentul incremenirii s-a intamplat sa aiba un job ok. Si sa isi gaseasca o pasiune oarecare. Ba chiar sa si cultive cativa prieteni. Atunci poate ca, privit din afara, lucrurile nu arata chiar atat de rau. Pentru ca sunt asezati. Si par chiar multumiti. Si probabil ca asa ar si fi daca nu li s-ar fi intamplat nenorocul de a trai in secolul nostru. Sau macar daca nu ar fi fost in Capitala, ci intr-un oras micut de provincie, acolo unde lucrurile sunt atat de incremenite incat orice salt de broasca pare o revolutie.

Altfel, este imposibil sa nu vada o discrepanta intre ei si cei din jur. Adica fata de cei care nu cred ca 20 de ani este varsta maxima pana la care testezi lucruri noi si apoi le repeti la infinit pe cele care ti-au placut. Pentru ca, se stie, nu traim intr-un secol cu oameni foarte seriosi. Sau stabili. Norma este ca acum toti sa aiba macar cateva divorturi la activ. Si sa isi schimbe domeniul de activitate de mai multe ori pana la 40 de ani. Sau, mai exact, sa nu aiba niciun domeniu clar de activitate. Sa fie la fel de buni oriunde se cere. Si sa incerce atmosfera macar a catorva tari. Iar ideea de a se stabili undeva pentru vreo 20 de ani sa fie lasata pentru senectute. Cand te asezi si mori. Sau cam asa ceva.

Si toata aceasta vanzoleala se numeste acum a trai. Cu cat stai mai putin intr-un loc cu atat esti considerat mai de succes. Uite, insa, ca unora nu li se potriveste. Ei nu au masina si nici nu stiu sa conduca una, asa ca isi petrec cea mai mare parte a timpului in jurul locuintei, asemeni oamenilor de pe vremuri. Nu sunt nici mari iubitori de oameni, asa ca se intalnesc cu cei cativa pe care i-au cunoscut pana la 20 de ani. De prieteni noi nici vorba, ca prea e dificil sa ajungi sa cunosti pe cineva.

Ce le mai ramane de facut este sa se apuce sa-si dezvolte tabieturi. Cand sa faca plimbarea zilnica si la ce ferestre sa se uite cand trec pe strada. Oare pisica vecinilor o sta iarasi la geam? Cate lingurite de zahar sa fie in cafea si ce muzica sa rasune atunci cand o beau. La ce ora sa primeasca telefonul zilnic de la prietena din copilarie pentru a diseca cele 10 replici pe care le-a schimbat intamplator cu un necunoscut in ziua respectiva.

Desigur, toate aceste obisnuinte vor face potentiala schimbare si mai dificila. Dar acum vor avea o justificare. In ochii lor, ca in ochii celorlalti ar fi fost ok numai daca s-ar fi nascut in alt secol. Asa sunt doar pur si simplu mult prea comozi ca sa traiasca si sa se bucure de toate libertatile de care ceilalti profita. Dar poate ca, cine stie, cine rade la urma rade mai bine.