Hot City - Cultura urbana feminina

­Am niste adidasi frumosi, foarte slim asa, pe care mi-i lauda toata lumea. Pentru ca mi-i lauda, ii port destul de des. Ca doar vreau sa fac impresie. Si uite ce am patit.

A trebuit sa sar un gard si am simtit o durere ascutita. Ce sa fie, ce sa fie. Fac o grimasa care sa astupe disconfortul. Ca sunt in public. Mai precis langa unul din sefii mei. Ma tarasc ca un animal ranit in barlogul din birou. Si mugind in tacere, scot frumosul adidas. Si cotrobai prin el. Si ce sa vezi.

Pitita sub brant sta o pioneza miiiiica, mica de tot. Si ruginita. Nu e o pioneza urata. Are un cap creativ, ca o bula gingasa de chihlimbar. Acul e infipt cu delicatete in brant. Capatul lui iese prin material. Exact cat sa imi produca mie mici dureri constante. Dar sa fie si cumva nevazut.

Dupa acest scurt preludiu, da, am ajuns unde ma intereseaza. Cine mi-a pus mie pioneza acolo. Si de ce. Adica in lumea moderna in care traim, nu se mai poarta luptele astea primare. Cu lovituri sub centura si aplicarea de mizerii fizice. Acum ne luptam cu idei si argumente si cinisme. Nu mai sta nimeni sa-ti puna pasta de dinti pe mana cand dormi. Ca sa te freci cu ea pe fata in somn si sa te manjesti. Sau decolorant in sampon. Ca sa te speli si sa arati jalnic pe termen lung.

Si nu. In lumea in care traim nu-ti mai pune nimeni o pioneza in pantofi ca sa se razbune pe tine. Actiunea e la fel de caraghioasa ca domnul Goe care pune dulceata in pantofi. Dar aia era in secolul trecut. Astazi, daca cineva e chiar suparat, iti face un comment mai aspru pe blog. Si gata ciorba.

Ma sfatuiesc si eu cu lumea din jur. Care vine cu idei trasnite. Livia zice ca pioneza e asa de draguta, ca seamana cu un cercel. Sunt eu sigura ca nu e cercel? Da, sunt. Dana zice ca poate pioneza a picat de undeva de sus taman in pantoful meu. Dar nimeni nu e atent la ce vorbesc eu. Poate pentru ca m-am inrosit la fata de nervi. Si cu o pelicula fina de lacrimi care spala ochiul, dar fara sa dea pe dinafara. Pentru ca mi se pare ca si asta face parte din conspiratia intergalactica care ma tot chinuie in ultima vreme cu mici mizerii absurde.

Da, asta trebuie sa fie. Pentru ca, oameni buni, cineva a facut un efort. M-a urmarit. Pana am obosit. M-a asteptat sa ma descalt. De buna voie. Pentru ca mi-as fi amintit daca m-ar fi fortat cineva sa-mi scot adidasul stang. Apoi a asteptat sa merg desculta la baie. Sau sa dorm. Deci e cineva cu care am avut linistea sufleteasca sa dorm in aceeasi incinta. Sau sa ma duc la baie desculta. Deci cineva apropiat.

Apoi a luat adidasul. A luat si pioneza ruginita dar frumoasa. A ridicat brantul, dezlipindu-l de talpa. Incet, cu calm. Ca un ucigas cu sange rece. Si a infipt-o in carnita materialului, fixand-o cu grija. Ca sa ma scoata din minti. Parca il si vad cum a plescait din limba multumit. Nemernicule. Cum ai putut? Desi pare ca e lucru facut de o femeie. Pe barbati nu prea ii duce mintea la razbunari din astea mici. Deci nemernico. Cine te crezi? Dar totusi. Eu nu dorm cu femei. Si nici nu ma duc desculta la baie cu ele in aceeasi incinta. Sa fie mama?

Cine mi-a infipt pioneza cu varful spre picior. Intr-o zi de toamna.Cine? Ce om cu inima mica, cat o aluna, a putut sa faca asa ceva? Eu cred ca oamenii sunt buni. Si ii iubesc.

Asa ca singura teorie valabila ramane ca in continuare sunt persecutata de brigada intergalactica. Adica tot monstrii aia care au facut sa-mi pice netul acum 2 zile cand aveam cea mai fierbinte conversatie din viata mea. Sau cei care au facut sa mi se rupa un nasture principal de la geaca. Intr-o zi destul de friguroasa. Si prin urmare am racit.

The truth is out there.