Hot City - Cultura urbana feminina

Nu cred sa fie moment mai propice sa cunosti pe cineva decat atunci cand se apuca sa isi numere oile. Mi-am dat seama de acest lucru in momentul in care, in vacanta fiind, tatal meu s-a intins la povesti. Si a ajuns fara vreo introducere la o copilarie petrecuta la tara, in nordul Moldovei, langa un bunic care detinea 1500 de oi. De stateau zilnic sa le mulga cate 12 ore. Numai trei oieri si bunicul din poveste. Si cand se apuca de inchiriat pamant pai atunci sa vezi – si inainte de garla si peste garla, era tot numai al lui, de se crucea tot satul de asa o tarasenie.

Tttttttt…. 1500 de oi? Este intrerupt ireverentios din public de catre mama. Poate vrei sa spui 100. Hai, 150. Unde visezi tu 1500 de oi in saracia aia?

Si ii taie din numai o fraza descrierea bucolica a unei stani ce ar fi cuprins oi cat vezi cu ochii. A incercat tata sa mai pastreze ceva din vraja, dar introducerea unei numaratori reci taiase tot avantul. Asa ca am ratat povestea celor 1500 de oi pe care le-ar fi avut un strabunic pe care nu l-am vazut niciodata. Si am ramas cu… nimic.

Situatia nu este singulara. Ni se intampla tuturor, atunci cand ne simtim mai bine, sa ne vina pofta sa ne numaram oile. Cele pe care candva, neaparat in trecut, le aveam intinse pe niste pasuni infinite. Asta se intampla in epoca noastra de aur. Un timp care nu poate fi neaparat localizat.

Sau mai exact, este preferabil ca el sa nu fie localizat. Si cel caruia i se povesteste sa nu stie prea multe despre subiectul cu pricina. Astfel incat sa se simta cuprins de starea de gratie care tie iti face glasul sa tremure si sa se iveasca mici lacrimi la colturile ochilor. Si asta pentru ca oamenii sunt rai si ei nu te-ar lasa sa iti numeri oile in tihna. Vor neaparat sa te aduca cu picioarele pe pamant si sa accepti realitatea asa cum o vad ei, searbada. Si nu asa cum ar putea fi daca visele ar fi devenit realitate descriind un timp si un loc paralel fata de cel pe care il traiesti acum. Dar uneori numararea oilor iti iese si te simti si tu cuprins de magie.

Acum sa nu ma credeti pe mine perfecta, persoana care ii lasa pe toti sa isi numere oile cand au ei chef. Sau mai exact ii las, atunci cand e vorba de oi si nu de alte lucruri mai contemporane. Daca incepe cineva sa abereze pe seama afacerilor si isi numara intalnirile cu Bill Gates incep sa nu mai privesc lucrurile cu la fel de mult umor si detasare. Si sa il cataloghez pe respectivul drept un fanfaron, un manuitor de cuvinte mari care este prea lenes ca sa iubeasca realitatea. Si nu sunt prin nimic diferita de altii care gasesc in orice vis un prilej tocmai bun de ras.

Bietele oi, nu mai putem sa ni le numaram in tihna odata ce ele au iesit de pe taramul mitic si au inceput sa pasca in jurul nostru. Dar de acum m-am hotarat – nu voi mai refuza nicio propunere de a visa cu ochii deschisi. Si o sa dau si eu, din audienta, mana cu Bill Gates, de o sa-i rup falangele.