Hot City - Cultura urbana feminina

M-am maturizat fara sa imi dau prea bine seama ce se intampla cu mine. Cred ca evenimentul a avut loc in urma cu cativa ani. Nu stiu. Nu imi amintesc exact.

Tot ce stiu este ca m-am trezit in aceasta dimineata si am simtit ca ceva lipseste la mine. Probabil, a fost dat afara sau ingramadit intr-un colt atunci cand s-a instalat maturitatea. Care ocupa mult loc, are o puzderie de bagaje si tot timpul ravneste sa ocupe si camera altcuiva.

Intai a fost camera cantatului. O veche ocupatie ce o posedam din frageda copilarie datorita jocului de-a cantareata. Ne adunam in scara blocului (evident pentru ecou) si incepeam. In repertoriu aveam cam 2-3 melodii din care abia stiam 3 versuri de refren. Dar arta nu cunoaste limite si tasnea in lungi falseuri, perfecte in urechile noastre de copii.

Mai tarziu am renuntat sa cant in public, incepusem sa imi aud vocea probabil, dar umpleam intreaga casa cu trilurile mele. Iar uneori cantam de la balconul apartamentului de la etajul 9. Era o placere sa vad cum aerul rarefiat al penultimului etaj se umple de undele cantecelor invatate la scoala.

In facultate o prietena priceputa in ale muzicii, mi-a explicat ca as fi buna pentru vocea a 2-a in corul nostru imaginar. Cantam cand mergeam pe la ea. In principal colinde. Vedeti voi, noi faceam repetitii. Visam deja concerte extraordinare la usile rudelor in Ajun de Craciun (data oficiala a lansarii noastre).

In ultimii 2 ani am cantat de 3 ori. In masina. De plictiseala. Si din amuzament pentru falseuri. Mi-am modulat vocea sa sune mai falsa decat e, pentru ca maturitatea m-a invatat sa imi dispretuiesc placerea de a canta. Oamenii maturi ironizeaza fin (sau grosolan) imaturitatile de genul cantatului sau a dansatului. Alta pasiune cu camera redusa la o cutie.

Incepuse la 3 ani cand in plin comunism eram ca o viitoare Nadia Comaneci inscrisa la cursuri de gimnastica. Apoi a luat avant odata cu clasele de dans modern si balet. Trebuia sa am rolul principal din "Spargatorul de nuci", aveam de facut 15 pasi printre restul dansatoarelor plasate de o parte si de cealalta a mea aplecate spre podea in semn de omagiu.

Cursurile de balet s-au intrerupt. Nu stiu de ce. Dar eu dansam prin casa. Imi puneam Anotimpurile lui Vivaldi si va spun, nu exista balerina mai gratioasa decat mine. Reprezentatiile din casa s-au rarit pana au disparut in cutia cu amintiri. Pe care o mai sterg din cand in cand de praf la orele de stretching.

Tot pierdute sunt placerea de a manca zarzare verzi-verzi, cand nu depasesc in marime o unghie de copil, si flori de salcam si rugii cruzi din vie. Peste ranile de la genunchi nu mai aplic frunze miraculoase si nu mi-am mai petrecut nici un weekend confectionand dintr-o creanga madioasa si un elastic vechi un arc, sau transformand cu briceagul pentru creioane, bete scurte in sageti.

Am renuntat sa mai construiesc corturi din paturile bunicii si sa mestec in oalele mele de jucarie deasupra focului facut in gradina. Acum fac furescuri elegante si imi decorez livingul, ascult muzica pe internet si merg la spectacole de balet. Iar unica arma pe care o posed e masina, la volanul careia pot fi un real pericol.